ROMÂNIA PROFUNDĂ ȘI SUBCULTURA | VICU MERLAN

România profundă: Eroi și oportuniști

România profundă este reprezentată de țăranul român, de omul neîntinat civilizației și corectitudinii globalizării. Printr-o analiză atentă și nepărtinitoare putem găsi în istorie, o mulțime de fapte și evenimente, ce sunt atribuite fie unor eroi (cei care și-au apărat țara în mod altruist și necondiționat), fie unor oportuniști care și-au aruncat veninul vicleniei prin trădări, lingușeli, prin acțiuni egoiste etc. La modul general vorbind, preponderența acestora o ocupă segmentul de alogeni ce s-au cuibărit la pieptul neamului românesc și care, ori de câte ori au avut ocazia, au lovit în acesta cu sânge rece, ca și cum ar fi avut de achitat o datorie neplătită.

Dacă e să judecăm din prisma divinității, orice faptă are o răsplată și că tot ce vine asupra neamului românesc, la modul general, sau asupra individului, în particular, se petrece cu un rost, chiar dacă aceasta înseamnă încercări, ispite, cugetări etc., în pofida unui sens bine structurat la modul dumnezeiesc.

Națiune de mâna a doua?

Astăzi, românii, ca neam, sunt catalogați în mass-media internațională, dar și-n cercurile politice mondiale, ca o națiune de mâna a doua. De ce? Pentru că în România au existat și există și probabil vor mai exista, o categorie a populației de oportuniști, categorie de care s-au folosit de cele mai multe ori străinii.

Aceștia au avut, pe ansamblu, un rol nefast în întreaga istorie a neamului românesc. S-au manifestat încă din timpul lui Burebista, fiind cei care l-au asasinat, pentru că mărețul rege le impusese să respecte niște reguli elementare, de omenie și altruism, față de semenii lor.

Acest segment al oportuniștilor îl întâlnim și-n perioada medievală, când acei boieri egoiști, vicleni, au trădat, rând pe rând, domnitorii români verticali, turnându-i fie la Poarta Otomană, fie la Hanatul tătărăsc și chiar la curțile mari imperiale ale Europei. Unor astfel de trădători oportuniști le-au căzut victime: Petru Rareș, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Viteaz, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu, Al. I. Cuza ș.a.

Trădarea nu s-a făcut doar la rang de domnie, ci și asupra celor care prezentau crunta realitate a românului asuprit, indiferent că asupritorul era străin sau din același neam: Gh. Doja, Horea, Cloșca și Crișan, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Nicolae Labiș  ș.a.

Apogeul trădării în comunism

Apogeul oportuniștilor l-a reprezentat perioada comunistă. În cadrul acestui regim, oportuniștii au fost promovați de la statutul de cioban sau văcarul satului la cel de primar sau securist, cu grad înaintat, în funcție de zelul bolnăvicios al acestora. Cel care își vărsa mai mult veninul asupra compatrioților sau consătenilor săi, era promovat în funcții înalte… spre purgatorii infernale.

Din cauza acestor oportuniști, sau mai bine spus a trădătorilor de neam și glie, peste 10% din floarea intelectualității românești, români care în mod vădit ar fi contribuit la educarea și progresul poporului român, în progresie aritmetică, având în vedere poziția lor de lideri, de formatori, fiind cadre didactice, ingineri, preoți, medici etc. au fost lichidați fizic prin bătăi, epuizare fizică și psihică, foame, frig, boli etc.

La un moment dat, țara fusese epuizată de elementele intelectuale (cei care nu fuseseră arestați, reușiseră să fugă din țară în Occident sau să cocheteze cu noul regim, profitând sau doar prefăcându-se că agreează sistemul social nou instalat la putere.  Astfel că intelectuali autentici, verticali, se mai aflau în pușcării, la munca forțată de la Canal sau în minele periculoase (ocnașii), unde extrăgeau sare, cupru, plumb, uraniu etc. Și parcă nu ar fi fost îndeajuns o astfel de pedeapsă, însă cei care supraviețuiau acestui tip de ispășire a unei pedepse închipuite, erau supuși, după eliberare, unor fenomene de marginalizare, de înjosire și degradare a persoanei individuale, ocupând funcții necalificate, istovitoare, degradante etc.

În același timp, oportuniștii, acel segment al populației ce au în genă actul trădării semenului, acei iuda ai neamului, ocupau poziții-cheie, în ciuda studiilor inferioare, fiind executanții perfecți ai sistemului sclavagist comunist.

Cameleonism politic

După Lovitura de Stat din decembrie 1989, segmental oportunist s-a adaptat noilor mutații social-politice. Cameleonismul acestora a fost perpetuat prin noile valențe capitalist-imperialiste, sistem care reprezintă, alături de cel comunist, experimente ale unei oculte mondiale, de decimare atât fizică, cât și în ceea ce privește drepturile fundamentale ale Omului, de înlăturare și marginalizare atât în plan politic, cât și-n plan intelectual a tuturor celor care se împotrivesc noilor directive ale Globalizării.

Astfel informatorii, cât și cozile de topor ale Serviciilor ce stau la cheremul Elitei Corporatiste, s-au înscris și fac parte din organizații mai mult sau mai puțin oculte, minuscule, regionale sau internaționale ce se erijează în cluburi selecte, societăți secrete etc. (…Aceeași Mărie cu altă pălărie, cum spune proverbul). De multe ori, spre a intra în lumea înaltă a societății, mulți oportuniști ai clasei de mijloc, ce sunt întreprinzători, patronași de făbricuțe, avocați, politicieni, judecători, procurori, ofițeri de poliție sau militari, membri ai Serviciilor, profesori universitari etc., au ca scop declarat influența și poziția socială, protecția față de fisc sau alte elemente de control al calității etc.

Ne merităm destinul?

Așadar, atașamentul față de neamul românesc, față de valorile patriotice ale acestuia, față de resursele subsolice, este trădat în fața unor firme de profit, firme ce avantajează acele persoane pentru întreaga viață, prevalând confortul individual. De acest lucru se poate vedea chiar în acest moment: afacerile prospere ce privesc tăiatul galopant al pădurilor românești, exploatarea sălbatică a acestora, a resurselor de gaze și petrol, a legilor neloiale de vânzare a pământului agricol românesc etc, etc.

În timp ce acest segment al oportuniștilor beneficiază de facilitățile trădărilor lor, restul de 98% din populație, trăiește la limita subzistenței, îndatorată la cămătarii internaționali, cu speranțe de supraviețuire de la un salar la altul, de la un guvern la altul, în ciuda manipulărilor la care este supus în permanență.

Acest destin de neam, se pare că-l merităm, atât timp cât marea majoritate a populației se complace în subcultură (promovând manelele, consumând produse otrăvite din supermarket-uri de tip Coca Cola sau băuturi energizante, tutun, alcool etc, dând dovadă de o mediocritate criminală, atât asupra propriilor ființe cât și asupra copiilor lor, dovedindu-se modele comportamentale jalnice, pentru care nu poți să ai decât compasiune și milă).

(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 66)