PĂRINTELE PIMEN | CERTURILE DIN FAMILIE ȘI DUHOVNICUL

Să aibă același duhovnic

Omul este subiectiv, chiar dacă are impresia că are dreptate și este în stare să se ia și cu Dumnezeu pentru dreptatea lui, dar felul în care îți expune problema lui te face să-i dai dreptate. Greu am înțeles cât de important este, în familie, de exemplu, ca amândoi soții să se spovedească la același duhovnic.

Cât de important este?

Foarte! Pentru că vine soțul și îți expune problema lui. Tu îi dai dreptate, dar soția nu se spovedește la tine. Ea se duce la altul, care îi dă dreptate ei. Apoi vin amândoi acasă și începe bătălia: „Păi, mie mi-a spus duhovnicul așa”. „Mie, altfel!” și tot așa. Și se lasă cu ochi umflați, scandal, geamuri sparte, etc.

Atunci când se spovedesc la același duhovnic e diferit. El ascultă întâi pe unul, apoi vine ea. Și așa poate să cântărească. Dacă are nelămuriri, îi cheamă pe amândoi și cercetează adevărul. Astfel, poate menține un punct de echilibru. Îl pune și pe unul, și pe altul să lase de la el. Altfel, atunci când fiecare este alimentat în altă parte, se poate ajunge cu ușurință la amărăciune și divorț. Și mai împacă-i dacă poți.

Cine are dreptate?

Și eu ziceam înainte că nu-i nicio problemă, dar am ajuns, în timp, la convingerea că este foarte important ca soții să aibă același duhovnic. Poate să-i echilibreze. Foarte multe lucruri înveți stând de vorbă cu oamenii.

Ce poți să spui unui om care îți zice necazul lui și tu știi că greșește, dar nu vrei să-l rănești? Îi spui că are dreptate?

Trebuie să discuți echilibrat cu el și să-l întrebi ce vrea: Să-i dai dreptate sau vrea o părere reală care să-l ajute? „Vrei dreptate sau vrei să fii operat, ca să scapi de boală? Operația doare! Trebuie să știi adevărul. Tu faci cum vrei! Eu îți dau doar o părere ca un frate, ca un prieten, iar tu socotește dacă ți se potrivește sau nu!”.

Eu nu le dau reguli fixe. Îi spun ce cred și omul alege ce crede! Mai sunt unii duhovnici care „fac urât”: „Nu te mântuiești dacă nu faci așa!”. Dar, de unde știi tu că-i dai sfatul bun? Eu îi dau o părere și el poate să o treacă prin filtru: „Întreabă-ți și duhovnicul și vezi!”.

Strictețe și îngăduință

Tot așa faceți și ca stareț?

Da, și ca stareț. Mă întreba o stareță din Grecia: „Cum faci în cazul acesta?”. I-am zis eu cum fac, iar ea zice: „Așa ceva nu am mai întâlnit! Eu nu pot să lucrez așa. Ascultarea-i ascultare. Scurt!”. Eu încerc să-i fac un pic responsabili și pe ei. Nu mai sunt copii mici. Trebuie să-ți asumi anumite lucruri.

Oare, așa funcționează ascultarea mai bine la români?

La greci e altfel, într-adevăr. Acolo ascultarea nu se discută. Deși, am văzut că în ultima vreme și acolo stareții sunt mai îngăduitori, pentru că sunt din ce în ce mai puțini călugări. Și dacă starețul nu-i „leagănă” oleacă, din când în când, îi pleacă frații. La ei este mai ușor, pentru că au o tradiție care s-a păstrat într-o anumită continuitate și acolo lucrurile sunt clare. În mănăstirile de maici, de exemplu, duhovnicii nu prea se amestecă și atunci se formează mai ușor legătura între obște și stareță. Dar oriunde este greu, mai ales atunci când obștea e mare. Trebuie multă răbdare și rugăciune.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 92)