NU ȘTIM CUM SĂ NE RUGĂM | SF. SERAFIM POPESCU

Cum ne rugăm?

Noi, creştinii, se cade să fim o armată a celor ce se roagă. Tocmai prin rugăciune se deosebeau creştinii veacurilor primare de păgâni şi astăzi se deosebesc credincioşii de necredincioşi. După cum e rugăciunea noastră, bună sau slabă, aşa e şi creştinătatea noastră.

Rugăciunea este o artă. Ea cere multă osteneală şi stăruință. Rugăciunea cere adunarea gândului, curățenie şi cuviincioasă pregătire. Tocmai ceea ce lipseşte multora astăzi. Lumea modernă, cu zumzetul ei, cu nerăbdarea şi nervozitatea ei, tulbură ceasul de rugăciune a bietului om căzut pradă aşa-zisei „civilizații”.

În graba dorinței noastre, uităm să cerem duhul adevăratei rugăciuni. De aceea, nu ştim cum să ne rugăm, nici ce să cerem. Din pricina cererii noastre nesocotite, pierdem duhul adevăratei rugăciuni şi tăiem zborul sufletului spre Dumnezeu.

Nu lăsa răul să crească, ci, din bună vreme, îngrijeşte-te să-ți împrospătezi puterile sufletului, veghind cu toată luarea aminte asupra vieții tale duhovniceşti. Căci orice boală, fie trupească, fie sufletească, se naşte mai întâi în minte.

Omul zis „modern” are atâta timp de lucru, de distracții, dar aşa de puțin timp închinat rugăciunii. Au fost timpuri când oamenii aveau o viață mai trudită decât avem noi, dar, oricât de ocupați au fost, şi-au ținut rânduiala rugăciunii.

Tăcerea lui Dumnezeu

Mâna lui Dumnezeu, Cel ce Se îngrijeşte de noi, nu se arată întotdeauna. Dumnezeu Se ascunde şi iarăşi ni Se descoperă în aşa fel ca noi să-L cunoaştem mai bine şi să simțim ocrotirea Lui în viața noastră. Tăcerea Sa îndelungată face să crească prețul cuvintelor Sale.

Când vine ziua în care mâna lui Dumnezeu lucrează, atunci ne mişcă sufletul în măsură aşa de mare, încât simțim mâna Sa puternică până în adâncul sufletului. În astfel de împrejurări de bine să păstrăm tăcerea şi să înmulțim rugăciunea. Suntem în fața Lui.

Tocmai în această credință stă măreția vieții noastre: Bunul Dumnezeu nu ne uită niciodată. Nenumăratele milioane de oameni care mor şi de care nimenea nu-şi mai aduce aminte de ei, sunt cunoscuți şi văzuți de Dumnezeu.

Sfințenia nu este o haină de sărbătoare, ci trudă de fiecare zi. Să fim deci ostenitori întru împlinirea poruncilor dumnezeieşti, socotind în fiecare zi ce avem de făcut ca păcatul să fie nimicit şi bunătatea (virtutea) să sporească întru mărirea lui Dumnezeu.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 93, dedicată Sf. Serafim de la Sâmbăta)