SF. ILARION FELEA | ÎN RAI ESTE O CINĂ CONTINUĂ A BUCURIEI

Sf. Ilarion Felea: Cine sunt Stăpânul, slugile… ?

În pilda aceasta, împărăţia lui Dumnezeu este asemănată cu o cină mare, la care sunt chemaţi oaspeţi mulţi. Stăpânul este Dumnezeu, slugile sunt trimişii Lui: Apostolii, profeţii şi slujitorii
Bisericii. Cina este bucuria, răsplata şi fericirea, de care vor avea parte oamenii care ascultă chemarea Domnului.

Cine spune că religia creştină opreşte pe oameni de la bucurii?… Iată aici se spune limpede că cei ce ascultă glasul Evangheliei sunt chemaţi la o „cină mare”. În alt loc se spune „la nuntă”, la nunta fiului de împărat (Mt.22:1-14). Deci la un prilej de bucurie, nu de întristare, de fericire şi nu de jale.

E vorba de adevăratele bucurii şi de adevăratele fericiri pe care ni le dă Dumnezeu, nu de bucuriile şi fericirile trecătoare, pe care ni le dă lumea. De câte ori petrecerile şi bucuriile lumii nu se sfârşesc
în jale în sânge şi în lacrimi de durere!… Pe când bucuriile pe care ni le dăruieşte Mântuitorul Hristos, prin Evanghelia şi Biserica Sa sunt totdeauna curate, sfinte, mângâietoare şi înălţătoare.

Petrecerile lumești și cele duhovnicești

Câte pâini nu se iau de la gura copiilor şi câte lacrimi nu curg din pricina petrecerilor lumeşti!… Şi în schimb câte binecuvântări nu se revarsă în casele creştinilor în care se petrece duhovniceşte, o viaţă după voia cea sfântă a lui Dumnezeu!… Ştim demult acestea şi e bine să nu le trecem cu vederea niciodată, mai presus de toate în propriul nostru interes.
Pilda despre chemarea la cina cea mare, pe lângă învăţătura despre bucuria şi fericirea drepţilor în împărăţia lui Dumnezeu, mai cuprinde şi învăţătura despre piedicile intrării în împărăţia lui Dumnezeu.

În pilda semănătorului (Mt. 19:1-23) se spune că între pricinile pentru care sămânţa cuvântului lui Dumnezeu nu rodeşte în inima şi în viaţa omului, se numără şi grijile lumeşti, «grijile veacului
acestuia şi înşelăciunea bogăţiei» (v. 22). Aici se arată care sunt aceste bucurii înşelătoare, prin care pierdem bucuriile cele veşnice: ţarina, boii şi femeia, averea, negustoria şi desfrânarea.

Pentru aceste griji, bunuri şi plăceri trecătoare, omul nesocotit pierde sau lasă pe cele veşnice. Mare greşeală!…

Să facem ospețe și celor săraci

Pilda despre chemarea la cină mai cuprinde o învăţătură foarte preţioasă. În Evanghelie se spune că Mântuitorul, când a rostit pilda aceasta, se afla în casa unuia dintre căpeteniile fariseilor. Deşi era chemat la masă, el spune fariseului în faţă: «Când faci prânz sau cină, nu chema prietenii tăi, nici fraţii tăi, nici rudeniile tale, nici vecini bogaţi! Ca nu cândva să te cheme şi ei pe tine şi să ţi se dea
răsplata. Ci când faci ospăţ, cheamă săracii, neputincioşii, şchiopii şi orbii şi fericit vei fi. Căci nu pot să-ţi răsplătească şi ţi se va răsplăti la învierea drepţilor» (Lc. 14:12-14).

Aşadar, ospeţele şi pomenile după voia Domnului trebuie făcute pentru cei ce au lipsă de ele, nu pentru bogaţi. Dacă le faci pentru cei ce le răsplătesc, nu ai niciun folos de ele. Iar dacă le faci pentru cei lipsiţi, „fericit vei fi”, pentru că îţi faci „datornic” pe Dumnezeu şi ţi le răsplăteşte El, în viaţa veşnică.

Pentru tot binele pe care îl faci oamenilor, vei avea plata la El bucuria negrăită şi fericirea netrecătoare. În vuietul grijilor pe care le avem sau pe care singuri ni le facem, un glas ceresc ne strigă mereu: „Veniţi, că iată gata sunt toate!… Veniţi la cina împărăţiei lui Dumnezeu!…”. Ce răspuns am dat până astăzi la acest glas de chemare?…

Să nu uităm că de răspunsul pe care îl dăm la chemarea aceasta se leagă fericirea sau osânda noastră veşnică.

«Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu» (Lc. 14:15).

(Extras din cartea „Pildele Mântuitorului”, de Pr. Ilarion Felea)