RĂZBOIUL CHIOR E CEL DINTRE NOI | P. PROCLU

Războiul chior

Părinte, oamenii sunt înspăimântaţi de urgia unui război ce e gata să izbucnească. Cum trebuie să întâmpinăm acest pericol?

Eu n-am visat nimica. Eu n-am vedenii. Că unii vin la mine şi-mi spun, mă îndeamnă să spun vedenii. Eu sunt păcătos. Eu trebuie să mă rog: „Doamne, ajută-mă să-mi vină minţile acasă că trebuie să pun în minte că toţi sunt mai buni ca mine”.

Dar ce să zic? Sunt şi mulţi amatori de vedenii. Eu mă păzesc de vedenii. Dar atâta vă zic: Cu cât ducem viaţă de pocăinţă, cu atât scăpăm de război. Dar cât timp mă preocupă ce a zis vecinul – mi-o zis şi am să-i zic – văleu, mă doare capul! Atunci îi de plâns, pentru că în toată clipa e  război. Noi dacă ne sfădim între noi, e tot război. Un război chior.

Vedeţi, în războiul acesta, aparent între  Rusia şi Ucraina, se omoară ortodocşii între ei…

Nu-i bun. Dacă ei s-ar duce la mărturisit, să se ierte unul cu altul, nu ar mai fi război. Dar aşa e de plâns. Îi de plâns Biserica. Eu atât vă spun: toţi care spun de război, mai bine să nu mai zică nimic. Războiul… când ne sfădim e război. Vai de capul nostru! Doamne fereşte! Sunt nişte diavoli care ne îndeamnă să ne tulburăm.

De la gânduri ne îmbolnăvim

Sunt din ce în ce mai mulţi oameni cu probleme psihice astăzi. De la depresie până la schizofrenie, de parcă trăim într-o societate bolnavă. Ce e de făcut?

E nevoie să adormim din rugăciune. Dacă mă pocăiesc, scap de duhuri. Care stă de vorbă cu gândurile, stă de vorbă cu diavolul. De la gânduri ne îmbolnăvim. Dar pocăinţa ne scapă de duhuri.

Din cauza asta se îmbolnăvesc psihic?

Da, intră diavolul în oameni. Şi eu sunt de plâns. În loc să stau la rugăciune, să plâng, stau de vorbă cu lumea. Nici mie nu-mi place. Unde mă duc, tot de mine dau. Vai de capul meu. Om stricat de cap! Eu atât vă spun: Eu fericesc pe toţi care se mărturisesc, care au smerenie.

Toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi

„Să vă rugaţi şi pentru noi, Părinte!”

A mă ruga sunt dator. Dar vin unii şi mă întreabă când începe războiul. Eu le-am spus aşa: „Când ne sfădim e război cu diavolii şi cu oamenii”. Odată am primit o poacă după cap. Când am primit poaca aceea în cap, o sunat a gol şi dacă o sunat a gol, ce să mai fie în el ceva bun?

Căutaţi pe Dumnezeu că să ştiţi că e un dar mare cine a ajuns să poată răbda năpastele. Toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi. Şi îi fericesc pe acei care rabdă năpastele, tac şi se roagă. Şi atunci Duhul Sfânt o să le ajute să le dea darul nepătimirii. Darul nepătimirii îl câştigă fie fraţi, fie preoţi care rabdă şi se roagă şi sunt aprinşi de dorul de Dumnezeu. Şi toţi acei care rabdă năpastele stau ascunşi, nu se arată.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 36)