
Biopsie…Cancer
Iată povestea: În postul Paştelui anului 2007, într-o vineri, am aflat de boala copilului meu, o boală necruţătoare, care la ora actuală bântuie lumea, secerând fără milă bătrâni şi copii, anume – cancer Hodkin gr. III. Doctorii i-au dat trei săptămâni de viaţă după ce i-au făcut biopsia, dar iată că Bunul Dumnezeu nu a vrut acest lucru şi a hotărât altfel, întărindu-mă, înainte de toate, pe mine. În momentul când am auzit diagnosticul, în loc să mă prăbuşesc în disperare, am spus: „Este o încercare de la Bunul Dumnezeu”.
Apoi am luat drumul bisericii cu copilul de mână, ca să particip la taina Sfântului Maslu. Aşa am făcut. Primul Maslu la care am participat împreună a fost la biserica Sfântul Antonie cel Mare, mare făcător de minuni, unde slujba se ţine marţea. Următorul pas, înainte de a începe tratamentul cu citostatice, a fost să mergem la un mare şi dumnezeiesc duhovnic al nostru, al românilor, care încă mai este printre noi şi pentru care trebuie să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu, anume părintele Justin Pârvu, de la Sfânta Mănăstire Petru Vodă.
Pr. Justin: Doar o minune!
Când am ajuns acolo, pentru a putea lua o binecuvântare de la dânsul, l-am întrebat: „Credeţi că băiatul meu se va vindeca?”. Iar dânsul a răspuns: „Numai o minune dumnezeiască îl mai poate vindeca”. Acest cuvânt spus de dânsul mi-a dat cea mai mare speranţă şi am crezut din acea clipă în minuni. Băiatul a început tratamentul, iar eu nu am încetat a mă ruga, a merge la sfinte mănăstiri, a trimite acatiste.
Sf. Nectarie tămăduitorul
În cele din urmă, s-a întâmplat şi minunea de care mi-a spus părintele Justin Pârvu, şi anume: am ajuns cu totul întâmplător şi fără nici un ban la Eghina, în Grecia, la Sf. Nectarie, chiar de ziua lui, datorită unei prietene care ştia de boala fiului meu. L-am rugat pe Sfântul Nectarie, cu lacrimi fierbinţi, să mă ierte dacă am greşit, dar să-l vindece pe fiul meu. Iar rugăciunea mi-a fost ascultată.
Acum, după 18 luni, când fiul meu a făcut o nouă analiză pe un computer tomograf, boala nu mai există! Şi oare nu este aceasta o minune? Ba este! Și din cauza asta doresc să spun lumii întregi: „Rugaţi-vă, oameni buni, rugaţi-vă şi iarăşi rugaţi‑vă sfinţilor! Ei vă aud şi vă îndeplinesc cererile”. Drept dovadă, fiul meu este vindecat prin puterea sfinţilor lui Dumnezeu şi a sfinţilor pe care încă îi mai avem printre noi. Doamne, slavă Ţie şi tuturor sfinţilor Tăi din cer şi de pe pământ!
(Elena E. – Azuga, judeţul Prahova)
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 16, preluat din „Sfântul Nectarie – Minuni în România”, Ediţie îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Egumeniţa)

Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.
POMELNICE ȘI DONAȚII
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.