ORTODOXIA ÎN BELGIA FLAMANDĂ | PR. IOAN REMMERY | INTERVIU

MATERIALISMUL OCCIDENTAL ȘI CĂUTAREA VIEȚII VEȘNICE

Binecuvântați, Preacuvioase Părinte Ioan[1]. Sunteți starețul unei mănăstiri ortodoxe din Belgia[2], regiunea flamandă, născut dintr-o familie catolică flamandă. Înainte de a vă întreba cum arată Ortodoxia în Belgia, am dori să aflăm cum ați devenit ortodox?

Domnul să vă binecuvinteze! Eu sunt un om simplu și cu siguranță nu pot oferi dvs., care sunteți de secole ortodocși, îndemnuri duhovnicești. Vă voi povesti experiența convertirii mele la ortodoxie. Eu am copilărit la țară, printre oameni foarte muncitori și la vreme aceea moda era să muncești din greu ca să ai o casă frumoasă și bani. Dar într-o zi, pe când aveam în jur de 20 de ani, vecinul nostru, care era un om evlavios, a murit. Atunci a fost prima dată când mi-am dat seama că prioritizăm secundarul și uităm de esențial. În orice moment Domnul poate să bată la ușa inimii tale și să zică „Gata, a sosit momentul”.

Aveam un prieten bun pe nume Roger, care era un preot catolic. Am venit să vorbesc cu el pentru că simțeam că îmi poate spune mai multe decât lumea materialistă, îmi putea spune lucruri  despre lumea spirituală. Eram fericit să aud ceva mai profund despre viață. Am avut discuții juridice, uneori și politice, dar mai ales despre religie, esența vieții.

Încetul cu încetul am simțit dorința să devin mai credincios, chiar să devin călugăr. Pe vremea aceea erau multe mănăstiri. Am fost prin multe mănăstiri catolice, dar știți că monahismul catolic este diferit de cel ortodox. Au mănăstiri cu viață contemplativă, dar cele mai multe au activități sociale, se ocupă cu educarea copiilor și așa mai departe.

CONTACTUL CU BISERICA ORTODOXĂ

Ați fost în acele mănăstiri?

Da, am fost, de exemplu, într-o mănăstire care se axa pe munca socială. Am fost și într-o mănăstire de carmeliți. Într-o seară, acest preot mi-a spus: „Vino cu mine, te voi duce la bunul meu prieten, părintele Thomas. El este ortodox”. Așa că, l-am întâlnit pe părintele Thomas[3]. Nu știam nimic despre Ortodoxie, asta era cum 44 de ani[4]. Îl văzusem la televizor pe arhiepiscopul Makarios al Ciprului, care a fost și președinte în timpul crizei cipriote. Și mi s-a părut ciudat. Acesta era singurul lucru pe care îl știam despre creștinismul din Răsărit și că acesta nu se supune papei de la Roma, capul „bisericii” din Apus. Deci, acestea erau singurele repere în mintea meu.

Așa că, m-am dus în mica bisericuță a părintelui Thomas, la Vecernie. Acolo am trăit câteva clipe pline de har.

 Cum ați perceput această diferență față de cultul catolic?

Aveam mult întuneric și răceală înlăuntrul meu. Simțeam o neliniște continuă. La ortodocși, m-am simțit ca atunci când îți revezi mama care îți spune: „Vino aici!”. Și dintr-odată simți acea căldură, acea iubire.

Mi-am simțit inima. Eu plâng tare ușor. Inima mea a spus: „Oh, ceva minunat s-a întâmplat aici! Sunt foarte aproape de ceva”. Am văzut și icoanele, am cunoscut căldura lor. Catolicii nu au icoane și totul este mult mai rece. Așa a bătut Mântuitorul la ușa inimii mele.

SUB POVĂȚUIREA PĂRINTELUI DUHOVNICESC THOMAS

După aceea, am avut o discuție cu părintele Thomas, o persoană foarte caldă și profund duhovnicească. Era și un intelectual. Uneori o persoană spune multe lucruri adânci, însă poate să nu aibă experiența vieții duhovnicești. Și uneori, îți dai seama dacă cealaltă persoană vorbește din cărți sau din experiența vieții duhovnicești. Părintele Thomas era flamand ca și mine dar era evident că vorbea din experiența duhovnicească a propriei vieți.

Fusese călugăr catolic, dar citise ca și mine despre sfinții din Biserica Ortodoxă. Și atunci, ceva s-a întâmplat și în viața lui. Părintele Thomas avea un prieten foarte bun, de care era strâns legat sufletește, pe nume Freddy,  despre care spunea că are un suflet de înger. Într-o zi, a primit un telefon: „Freddy a avut un accident”. Și în trei zile, Freddy a murit, călcat de un șofer beat.

Părintele Thomas a trăit o revoluție în inima lui. Avea un temperament foarte puternic. Provenea dintr-o familie de fermieri și fermierii sunt muncitori, dar și personalitățile lor sunt puternice. Tatăl lui era și pescar. Știți că pescarii sunt foarte tăcuți, nu vorbesc mult. Am încercat să vă explic puțin caracterul părintelui Thomas pentru că era o fire puternică, războinică. După moartea lui Freddy, el Îi striga lui Dumnezeu: „Doamne, dă-mi un răspuns!”. Fusese foarte apropiat de acel tânăr și acum era o adevărată revoluție în inima lui, cu privire la existența lui Dumnezeu ca iubire.

A avut chiar un moment în care a vrut să treacă la iudaism în speranța că va găsi răspunsul. A întâlnit un rabin în orașul Anvers, care i-a povestit că el își pierduse întreaga familia în holocaustul germanilor. Dar povestea aceasta nu l-a consolat. În cele din urmă, l-a cunoscut pe arhiepiscopul olandez Iacob care ținea de Biserica rusă care l-a invitat să stea într-o mânăstire ortodoxă de Paști. Și a avut șansa să stea împreună în Săptămâna Mare și în cea Luminată. Astfel, a trăit experiența Paștelui ortodox.

Pentru un catolic, praznicul Învierii trăit la ortodocși este cutremurătoare. A fost o mare mângâiere pentru el și a avut multe discuții cu episcopul.

ÎNTÂLNIREA CU SF. IOAN MAXIMOVICI

S-a mai întâmplat ceva foarte important. Atunci când era doar un băiat de 14-15 ani, părintele Thomas l-a întâlnit pe Sf. Ioan Maximovici. Trecea printr-o stare grea de deznădejde. Cobora din tren într-un oraș din Belgia, când a auzit mai mulți tineri râzând. Și-a întors capul și a zărit un bătrân îmbrăcat complet în negru, cu barba încâlcită. A întâlnit privirea arhiepiscopului și ceva minunat s-a petrecut în inima lui. Toată tristețea i-a dispărut dintr-odată. Se simțea ușurat și mângâiat. Această amintire i-a rămas adânc întipărită în suflet.

Când l-a întâlnit pe arhiepiscopul Iacob, a văzut la el o poză. Și a exclamat: „L-am mai văzut pe acest om”. Legătura lui cu Sf. Ioan Maximovici a devenit tot mai adâncă. De aceea, mai târziu, și eu am primit numele de Ioan, de la Sf. Ioan Maximovici. Am fost plăcut surprins să văd că aveți aici icoana lui și o părticică din moaștele sale.

Ce vreau să vă spun este câtă luptă a dus părintele Thomas ca să devină ortodox, pentru că a fost nevoit să se lupte cu vrăjmașul dinlăuntrul lui și cu cel din afară și să aibă o credință foarte puternică. Dar această luptă a fost necesară. El a devenit duhovnicul meu.

CONVERTIREA ȘI INTRAREA ÎN MONAHISMUL ORTODOX

Când v-ați hotărât să deveniți ortodox?

Am avut multe discuții cu părintele Thomas și am devenit ortodox prin anii ’80 -’81.

Înainte de convertire, ce rugăciuni făceați? Știați de Rugăciunea inimii?

Da, auzisem de ea de la părintele Thomas. Dar tot el, mi-a spus că trebuie să înaintez încetul cu încetul, nu dintr-odată. Și m-a învățat Rugăciunea, pas cu pas. Mă învăța ceva și după aceea, trecea la altceva. Așa cum faci cu un copil mic. Mi-a explicat și despre despărțirea Bisericii de Apus de cea din Răsărit. Părintele Thomas era un m foarte cult, studiase multă filosofie. Și așa am hotărât să mă fac monah.

Nu ați vrut să vă căsătoriți?

Nu. Cred că viața de mănăstire îți oferă o vedere mult mai adâncă asupra lucrurilor.

Eu am studiat Filosofia înainte să vin la mănăstire. I-am citit pe Schopenhauer, Heidegger și Hegel. Când ajungi să înțelegi diferența dintre cărțile filosofice și cele religioase, nu poți mai citi altceva.

Eu nu sunt învățat, dar am observat lucrul acesta la Pr. Thomas și el a studiat foarte mult acești autori. Când a ajuns la ortodocși, Episcopul Iacob i-a spus: „Adu-mi toate cărțile de filosofie de acasă, acum vei învăța adevărata filosofie”. Când l-am cunoscut deja spunea: „Nu mai am nevoie de lectura aceasta, pentru că e otravă pentru mine”. Era complet satisfăcut cu scrierile Sfinților Părinți și rugăciunea.

Așa este, dar poți folosi Filosofia pentru a argumenta cu armele lor realitatea credinței.

Și Sf. Justin Popovici spunea că avem nevoie de creștinii ortodocși care știu filosofie, ca să-i ajute pe alții la mântuire. Nu e pentru mine, însă. Eu îi îndrăgesc mai mult pe Sf. Paisie Aghioritul, pe Sf. Porfirie pentru simplitatea vieții lor. În această simplitate înțelegi cu adevărat viața.

CUM S-A CONSTRUIT MĂNĂSTIREA MAICII DOMNULUI

În ce mănăstire, a viețuit părintele Thomas?

În mănăstirea cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din Haga. S-a întors în Belgia convins că trebuie să arate Ortodoxia și poporului flamand. Când a ales locul mănăstirii, a văzut mai întâi o capelă a Maicii Domnului care era catolică și el a zis șoferului să oprească acolo, că Maica Domnului vrea să-i spună ceva. Și puțin mai încolo, a zărit o casă, care era de fapt, un grajd. Și acolo, a făcut mănăstirea. Pământul și casa costau 300.000 de franci belgieni, deci în jur de 40.000 de euro. Dar tot era prea mult așa că o femeie și-a convins soțul să împrumute banii pentru o „casă de vacanță”. Ulterior, când a aflat pentru ce erau banii, a fost un pic de tensiune dar a trecut peste, pentru că era un om cu o inimă bună. Într-un final, s-a și botezat ortodox. Este tatăl ipodiaconului actual al mănăstirii.

Când a murit părintele Thomas?

În 2019, acum șase ani. A murit de cancer și a fost îngropat în cimitirul mănăstirii.

Câți viețuitori erați în mănăstire?

Cinci, cu părintele Thomas dar acum suntem numai trei.

Când ați devenit preot?

În același an în care a avut loc sfințirea bisericuței din mănăstire, cu hramul Maica Domnului, bucuria celor necăjiți. Și Sf. Ioan Maximovici a construit o biserică cu hramul acesta în San Francisco. Acesta a fost principalul motiv al alegerii hramului.

Câți oameni s-au convertit la Ortodoxie, în mănăstirea în care sunteți?

Aproximativ 50 de persoane. Dar vin foarte mulți credincioși, și ucraineni, și ruși, români și georgieni.

„AVEM NEVOIE DE DISCERNĂMÂNT”

Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă poporul belgian?

Materialismul. Avem credincioși buni care vin la biserică, se împărtășesc, dar pentru un ortodox nu e suficient. Trebuie să vrei să crești și să devii mai profund. M-a impresionat mult un cuvânt la Pr. Justin Pârvu care circulă și în engleză, unde spune că în aceste vremuri nu va mai fi de ajuns doar să mergi la Biserică ci trebuie să mergi mult mai adânc cu rugăciunea pentru că nu vom avea discernământul să recunoaștem înșelările.

Da, ca să simți harul lui Dumnezeu, nu trebuie să te mulțumești doar să aprinzi o lumânare. Trebuie să te rogi din toată inima ta.

Și să ai mult discernământ în viața duhovnicească. Este foarte mult relativism legat de LGBT și presiunea politică, cu toate că Scriptura este foarte clară în aceste aspecte. Eu nu spun să nu îi respectăm pe acești oameni dar trebuie să spunem că sunt oameni bolnavi și că sunt plin de patimi. Chiar dacă ni se reproșează: „Nu trebuie să fii așa dur”, dar nu se poate să nu spui adevărul. Priviți ce scrie clar în Scripturi!

Poate că nu înțeleg cât de important este să simți harul lui Dumnezeu. Pentru că, dacă simți harul lui Dumnezeu, afli totul: Îl găsești pe Dumnezeu, afli fericirea și înțelegi lumea în care trăiești.

E adevărat, dar trebuie să și păstrezi acest har. Când ești tânăr, în lume și ai smartphone… este mai greu. Cu acest instrument poți merge spre Biserică dar foarte rapid din câteva mișcări poți ajunge la lucruri care nu sunt deloc din Biserică. Nu trebuie să gândim în alb-negru dar vrăjmașul este un profesionist care face lucrurile foarte plăcute la exterior,  luptă din răsputeri să te abată de pe drumul tău. El ți se poate arăta foarte îmbietor pe din afară, așa cum e orice păcat.

Sf. Ignatie Briancianinov ne atenționează că în zilele noastre, vrăjmașul și-a schimbat tactica de luptă. Nu mai este direct în atacurile lui, te otrăvește picătură cu picătură. Trebuie să ai un mare discernământ. Chiar și atunci când ți se pare că te afli în stare de har, se poate să fii în stăpânirea lui. Toată lumea este preocupată să aibă hrană bio, dar de hrana pentru suflet, de ce nu se îngrijește? În inimă lăsăm să intre toate otrăvurile.

Avem de-a face cu dezastrul adus de internet, de telefonul smart îngăduit la copii, așa încât în China există clinici pentru vindecarea adicției lor la telefon. Sf. Serafim de Sarov spunea încă de pe vremea lui că am pierdut ABC-ul vieții duhovnicești. Ce să zicem de vremea noastră? Și mie, mi-au trebuit 40 de ani ca să învăț să lupt cu patimile, cu gândurile demonice și cât profund de aroganți suntem în inima noastră.

[1] Pr. Joan Remmery este arhimandrit în Arhiepiscopia ortodoxă rusă din Belgia.

[2] Mănăstirea „Maica Domnului, mângâietoarea celor întristați, din Pervijze a fost înființată în 1976, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Vasile al Bruxellesului din Arhiepiscopia Ortodoxă Rusă a Belgiei. Mai multe detalii despre mănăstire puteți găsi pe site: http://www.orthodox.be/.

[3] Pr. Thomas este întemeietorul mănăstirii „Maica Domnului, mângâietoarea celor întristați”, din Pervijze.

[4] Actualmente, Părintele are 67 de ani.

(Interviul integral și mai multe sfaturi duhovnicești, le puteți afla în Revista Atitudini Nr. 92)