CUM ERA SF. FILUMEN, NEOMARTIRUL SAMARIEI

Credința înflăcărată

„În anii aceia, din 1975 și până în 1979, mergeam vara la Sfintele Locuri și de obicei rămâneam 15 zile în Ierusalim. Mă simt deosebit de mișcat pentru că m-am învrednicit să-l cunosc ca și pentru toate cele ce au avut legătură cu persoana lui. Atunci când l-am cunoscut pe părintele Filumen, acesta slujea la Ramallah.

Ne-am minunat de credința lui, de înflăcărarea sufletului său, de stăruința sa în credința ortodoxă și de marea dăruire pentru lucrarea săvârșită la Patriarhie și la Sfintele Locuri, dar mai presus de toate de liniștea sufletului său și de întreaga lui așezare duhovnicească. Era dăruit lucrării sale în chip neșovăielnic și plin de bărbăție. Era plăcut, prietenos, dulce la vedere și la grai. Ne-am rugat din suflet împreună cu el și am căutat pe cât a fost cu putință să-l chemăm în mijlocul nostru ca să ne vorbească.

Oricine putea să observe înălțimea lui duhovnicească, caracterul său integru, mulțimea virtuților sale. Se distingea prin adânca lui smerenie. A fost o întruchipare a virtuții creștine. Nimeni nu avea de spus nici cel mai mic lucru rău împotriva sa. Harismele duhovnicești cu care era împodobit aveau darul de a-i câștiga pe toți cei ce-i stăteau în preajmă. Era plin de bunătate și se bucura de o bună mărturie din partea tuturor, dar în același timp se putea remarca fermitatea pe care o arăta în privința părerilor și a principiilor sale.

Prigonit de evreii fanatici

Mai apoi, în acei ultimi doi ani, se afla la locul de pelerinaj de la Fântâna Samarinencei și am reluat legătura și discuțiile cu el, atât atunci când treceam pe la locul de închinare, cât mai ales la Ierusalim, unde părintele urca adesea.

Ceea ce am putut constata la el, era în principal, că avea o povară pe suflet din pricina atitudinii provocatoare a fanaticilor evrei care-și făceau apariția la locul de închinare, cerând lucruri inacceptabile. Personal, l-am văzut statornic pe poziție, fierbinte păzitor al celor cerute de îndatoririle sale, cât și al drepturilor Patriarhiei.

Din câte îmi amintesc, i-am spus odată referitor la fermitatea pe are o exprima și la tenacitatea de care dădea dovadă. «Părinte Filumen, mă minunez de atitudinea și de duhul vostru eroic față de cele ce se întâmplă, dar nu vă văd bine. Acești indivizi, așa cum îi descrieți, nu vor ceda. Aveți grijă, deoarece avem nevoie de sfinția voastră. Aveți o lucrare și o misiune pe care acești fanatici nu o vor face ușoară». M-a ascultat, dar nu mi-a dat niciun răspuns.

Cuvintele Sf. Filumen

Cercetând niște însemnări de atunci, făcute în timpul pelerinajelor mele la Sfintele Locuri, am găsit o scurtă notiță menționând: Din manifestarea de la Fântână. Părintele Filumen ne-a spus: «Mă rog ca prin această vizită a voastră, ceea ce este dumnezeiesc să-și afle loc în voi, încă și mai mult. Prilejul vi-l oferă legăturile cu evenimentele din istoria sfântă și cu Sfintele Locuri. Pentru aceasta, mă rog ca cerul sufletului vostru să fie curat în ceasul acesta ca nu doar voi să-l primiți, ci să-l puteți dărui și celor ce vă înconjoară. Este epoca în care, din pricină că prin toate mijloacele se încearcă a fi dată la o parte credința, trebuie să întrebuințăm tot ceea ce ajută și contribuie la întărirea noastră».

La final, ne-a spus aceasta: «Întorcându-vă în Grecia, să conștientizați lipsa de oameni în Frăția Sfântului Mormânt, lipsa celor care să se dedice pe ei înșiși acestei slujiri». Acest subiect îl preocupa intens. Acestea ni le-a spus cu aproximativ patru luni înainte de a fi martirizat acolo”[1].

Biserica din Samaria

Starea de plâns în care se afla sfântul loc de închinare, era semnalată încă din anul 1977 într-o scrisoare adresată Patriarhiei Grecești de la Ierusalim. „Biserica de acolo, neterminată din perioada primului Război Mondial, se află în primejdia de a se pierde ca sfânt loc de închinare ortodox și de a trece în proprietatea publică evreiască, tocmai pentru că este neterminată și pare părăsită, fără numai dacă ajungem la timp să o finalizăm”.

Îndurerat de starea de decădere și de ruinare în care se afla locașul, Sf. Filumen va reuși să-i sensibilizeze pe credincioși și să strângă banii necesari lucrărilor de reconstrucție. Însă, râvna lui fierbinte va crește tot mai mult animozitățile evreilor care obișnuiau în zilele de vineri să intre în forță în biserică ca să se roage, întrerupând Vecernia pe care Sf. Filumen o începea de fiecare dată, dar nu mai apuca să o termine decât în taină, în propria chilie.

[1] Arhim. Nectarios Ziombolas, Noul Sfințit Filumen, Ed. Egumenița, 2008, pp. 31-33.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 81)