NU PLIMBA VORBA ȘI FII ATENT LA GÂNDURI! MARIN RĂDUCĂ

Gândurile păcătoase nu pleacă că le-am spovedit. Ele se anulează în mine, se omoară printr-o permanentă trezvie, atenție, supraveghere. Dacă am părtășie cu gândurile rele, nu mai ajung la Hristos, la unirea cu El. Acesta este țelul nostru.

Duhovnicia este o mare taină

Când vin lacrimile la rugăciune?

Când îmi văd păcătoșenia mea și jertfa Mântuitorului pentru păcatele mele. Și ce fac eu și ce a făcut El pentru mine? Nu trebuie să mă forțez ca să ajung la lacrimi sau la rugăciune. Lacrimile pot fi și interioare. Datoria este să spun rugăciunea în orice clipă, nu neapărat cu vorba, ci cu gândul. Dacă am mediul să o spun cu voce tare ca să se obișnuiască urechea și mintea mea, o spun și tare. Dar ce spune Sf. Ap. Pavel? „Rugați-vă neîncetat”, adică să spui rugăciunea mereu, de câte ori ai ocazia și să nu-ți lași mintea să vagabondeze pe unde vrea ea.

Mai bine voința mea comandă minții mele să facă ceea ce îi spun eu. Dacă nu îi dau eu de lucru, mintea își caută ea și mă duce unde vrea ea. Și dacă mă las în voia ei, e de rău și nu mai fac voia lui Dumnezeu. Noi trebuie să cunoaștem voia lui Dumnezeu și voia Lui se cuprinde în poruncile Lui. Deci, toate lucrurile acestea conlucrează. Avem nevoie de rugăciune și cum zic Sf. Părinți, să o spui ca pe o respirație, așa de des să o rostești. Adică, să-L ai mereu pe Hristos în inima ta.

Așa cum au fost oameni care au dus o viață de destrăbălare într-un anumit moment al vieții și ceva a intervenit în viața lor și au ajuns la sfințenie, înaintea celor care de mici au făcut voia lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să judecăm pe nimeni, ci să ne rugăm. Chiar dacă vedem pe unii păcătuind, nu trebuie să îi arătăm cu degetul. Pot să cad eu în același păcat. Duhovnicia este o mare taină și cu aceasta începe Mântuitorul: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Trebuie să înțelegem termenii aceștia. În general, noi, românii, știm că pocăința este căința. Dar dacă mă căiesc, e suficient? Nu e suficient. La greci cuvântul „pocăință” este metanoia și metanoia presupune schimbarea vieții. Adică cum să îmi schimb viața? Gândirea, ea trebuie schimbată, de la păcat la virtute, de la rău la bine.

Cum iertăm ușor?

Cum să învățăm să iertăm cu ușurință?

Hristos ne-a dat rugăciunea Tatăl nostru: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Deci: „Doamne, să-mi ierți greșelile și păcatele noastre”, așa cum le iert eu greșiților mei. Iar eu, judecând acestea și dacă vreau ca Hristos să mă ierte, trebuie să iert și eu. Toate se obțin cu perseverență și cu rugăciune. Fiecare cuvânt al lui Hristos e o poruncă.

Când în inima mea nu am iertat, trebuie să mă rog: „Doamne, ajută-mă să scap de această ținere și reținere” și prin rugăciune și prin faptă voi ajunge la iertare. „Iubiți pe vrăjmașii voștri!”. Pentru un om obișnuit este o utopie, dar dumneavoastră sunteți în școala lui Hristos și dacă ați venit la Hristos, respectați-I cuvântul și poruncile. Deci, trebuie să perseverez că nu peste noapte mă schimb, ci prin multe metanii și prin multe rugăciuni și nevoințe. Nimeni nu s-a născut sfânt. Și repet, sfințenia se înfăptuiește după vrerea noastră.

Atenția asupra gândurilor

Nu trebuie să mă gândesc eu la ce se va întâmpla cu mine. Preocuparea mea, clipă de clipă, trebuie să fie să mă curățesc, să ajung la sfințenie. Aceasta este o poruncă: „Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșit este”. Treptele pe care pot ajunge la sfințenie este curăția, este lupta cu mine însumi, ca să-mi curățesc mintea, inima și simțurile mele și să știu să le stăpânesc. „Dar fără Mine, nu puteți face nimic”, zice Mântuitorul. Și avem ajutorul lui Hristos care spune: „Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine”.

Deci, fă ascultare! Asta înseamnă lepădare. Noi nu învățăm niște axiome de ordin teoretic. Practic, în clipa în care nu mai asculți de stareț sau de duhovnic, ai abandonat lepădarea de sine. În momente de îndoială, de deznădejde, de plictiseală, aveți Sf. Scriptură și învățăturile Sf. Părinți care au știut cum să mânuiască această cunoaștere de sine și cum să lupte cu sinele. Trebuie să înveți ce au făcut ei, că așa învățăm unii de la alții.

Nu critica și nu vorbi de rău!

Să nu vorbim de rău pe nimeni! Ni se pare că sunt lucruri mărunte și de nimic, însă când ai început să critici și să vorbești de rău, deja te-ai autocondamnat. Dacă vezi o soră că a căzut în deznădejde, roagă-te pentru ea, stai de vorbă cu ea. Nu-i plimba vorbele de colo-colo.

Și toate au la bază jertfa, renunțarea la sinele tău, la orgoliul tău. Gândurile păcătoase nu pleacă că le-am spovedit. Ele se anulează în mine, se omoară printr-o permanentă trezvie, atenție, supraveghere. Dacă am părtășie cu gândurile rele, nu mai ajung la Hristos, la unirea cu El. Acesta este țelul nostru.

Să nu credeți că sfințenia se obține peste noapte și să știți că nimeni nu s-a născut sfânt. Sfințenia se cucerește, se obține prin strădanie, cum spune Mântuitorul că: „Împărăția cerurilor se ia cu sila”. Deci, trebuie să ne silim. Căci, ce ne-a adus Hristos? El ne-a adus liniștea, pacea sufletească. Să nu privim la rău, știind că diavolul ne aduce întotdeauna tulburare și Hristos ne aduce bucurie. Deci, harul lui Dumnezeu ne aduce bucurie.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 59)