PR. CONSTANTIN GALERIU | PORTRET | ALCĂTUIT DE MAICILE DE LA M-REA PALTIN

Astăzi la pomenirea marelui mărturisitor și teolog român din perioada comunistă, Părintele Constantin Galeriu, vă invităm să aflați viața acestuia, alcătuită de către maicile de la mănăstirea Paltin. PR. CONSTANTIN GALERIU | PORTRET | ALCĂTUIT DE MAICILE DE LA M-REA PALTIN

PĂRINTELE CONSTANTIN GALERIU, APOSTOLUL CUVÂNTULUI ZIDITOR DE SUFLETE

Motto: „În Hristos este viața mea și în El îmi aflu sensul și puterea vieții mele și a-L mărturisi este dorul vieții mele” (Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu).

 PE DRUMUL CUNOAȘTERII LUI DUMNEZEU

„Nu calea este imposibilă, ci imposibilul e calea”.

Neobositul apostol și propovăduitor al Cuvântului, pr. prof. dr. Constantin Galeriu, a văzut lumina zilei, de praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică, 21 noiembrie, în anul reîntregirii României și al înfăptuirii Marii Uniri, 1918. Costachi Galeri, numele său înscris în actul de naștere, eliberat de Primăria satului natal, Răzeși, comuna Răcătău din județul Bacău, a fost al cincilea copil al lui Neculai și al Elisabetei Galeri.

Încă din primii ani de școală, s-a distins între ceilalți școlari, prin setea lui neostoită de cunoaștere și de credință, fiind îndrumat de învățătorul satului să urmeze cursurile Seminarului „Sf. Gheorghe” din Roman. Înzestrat cu o memorie prodigioasă și cu o râvnă fierbinte pentru studiu, va fi unul dintre elevii eminenți ai Seminarului teologic pe care îl va absolvi în 1938.

În toamna aceluiași an, va fi admis ca student al Facultății de Teologie din București, pe care o va termina în 1942, odată cu susținerea lucrării de licență intitulată, Îndumnezeirea Omului. Teza, coordonată de Nichifor Crainic va fi notată cu 10 și cu calificativul „Magna cum laude”. Prețuit de marele filosof pentru profunzimea gândirii sale teologice, Constantin Galeriu va fi sfătuit să facă doctoratul la Berlin. Însă, anii plumburii ai celui de-al Doilea Război Mondial, îl vor sili să-și amâne proiectul, în așteptarea unor vremuri mai senine.

În anul 1943, se va căsători cu Argentina Cristina Vărgatu, rodul acestei căsnicii fiind cei 4 copii: Narcis Nicolae, Rodion, Ciprian Laurențiu și Serafim.

PREOT MISIONAR PE VALEA PRAHOVEI

„Omul se realizează prin trei dimensiuni: prin propria lui zidire după chipul lui Dumnezeu, prin opera sa, și prin urmași: fii sau ucenici”.

Potrivit mărturiei nepotului părintelui, pr. Cristian Galeriu, în prezent preot slujitor la altarul bisericii Sf. Silvestru din capitală, părintele Constantin Galeriu „și-a început slujirea de preot în satul Podu Văleni, comuna Poenarii Burchii, județul Prahova (1943-1947), restaurând biserica din sat (cu ajutor și din partea militarilor germani din zonă). A slujit apoi, la biserica Sf. Vasile din Ploiești (1947-1973), până când vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian îl va aduce preot duhovnic la Institutul de Teologie Universitar din București și slujitor la biserica Sf. Silvestru, biserică de care numele său rămâne legat în conștiința tuturor și care îi străjuiește mormântul în care i-a fost așezat trupul, pe 13 august 2003”[1].

Înzestrat cu harul mărturisirii Adevărului, prin cuvântul izvorât din propria trăire ancorată în noianul iubirii dumnezeiești, părintele Constantin Galeriu este numit preot misionar, încă din anul 1945. Conștient de răspunsul pe care trebuie să-l dea chemării sale la propovăduire, „va străbate satele din Prahova, participând la hramuri, slujind și predicând”. La biserica Sf. Vasile din Ploiești, catehezele pentru credincioși și Vecernia de duminică seara, erau nelipsite din viața lăcașului.

Predicile sale îi îndemnau pe slujitorii Bisericii la o lucrare duhovnicească vie și răspundeau frământărilor vremurilor tulburi de după război, precum și așteptărilor oamenilor, stăpâniți tot mai mult de duhul teluric al materiei. „Oamenii au devenit mai răi și timpurile mai grele, pentru că Biserica a încetat să mai fie mama și școala mulțimilor. Poate purtăm și noi vină. Am părăsit-o mulți dintre noi și am devenit lumești. Învățăm fără a trăi. Pentru ca lumea să vină iar după noi, trebuie ca sublimul și profunzimile învățăturilor divine, să le turnăm în tiparele vieții noastre, în așa fel încât să fim niște Hristoși ai vremurilor noi. Și atunci chiar Dumnezeu ne va asculta mai mult, iar lumea fără a mai fugi de noi, ne-ar privi ca pe cei mai de preț dintre oameni”[2].

Pr. Cristian Galeriu creionează sugestiv profilul de preot mărturisitor al bunicului său: „Era preotul tuturor. Personalitatea sa prin excelență dialogală, dublată de erudiție și de harul iubirii şi înţelepciunii dumnezeieşti, a început încă de atunci să atragă și elita intelectuală a vremii. Conștiința responsabilității față de chemarea preoțească era vizibilă până în cele mai mici detalii ale înfățișării și comportamentului său: purta permanent (inclusiv acasă) haina preoțească, barba mare, îngrijită, cu privirea ageră și răscolitoare, dar totdeauna caldă și iubitoare, fiind atent la nevoile celor din jur, gata să-și dăruiască timpul și puținul celui care-i cerea”.

NEÎNFRICAT PREDICATOR AL AMVONULUI. ÎN ARESTUL SECURITĂȚII

„Nimic nu-i lipsește Ortodoxiei, decât să fie trăită!”.

Adeseori, „spunea că se odihnește cu adevărat atunci când vorbește”[3], atunci când semăna în sufletele credincioșilor, cuvântul dătător de viață al Evangheliei. Nu se lăsa intimidat de constrângerile regimului comunist deja instalat, care voia cu orice chip, să-l reducă la tăcere.

Supravegheat îndeaproape de Securitate, în luna noiembrie a anului 1949, pr. Constantin Galeriu va fi arestat, fiind acuzat că ar fi ascuns un lider politic liberal din Prahova. Va fi condamnat la trei luni de închisoare, în ciuda protestelor enoriașilor săi de la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Ploiești.

Revenit ca slujitor la altarul aceleiași biserici, va fi din nou ridicat de către Securitate, în noaptea dinaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului, al anului 1952. După două luni de detenție, va fi transferat în lagărul de muncă forțată de la Valea Neagră, din Peninsulă.

„Persoanele care l-au cunoscut în acea perioadă dau mărturie că iubirea lui divină circula ca un fluid printre condamnați, dăruind speranță; celui care nu avea încălțări, i le dădea pe ale lui, cel care tremura de frig primea haina sa. Când l-au închis, autoritățile nu știau că părintele putea fi mult mai «periculos» în lagăr decât în libertate. S-a întors acasă de sărbătoarea Sfântului Dimitrie a anului 1953, fiind cu greu recunoscut de familie, căci era piele și os, bolnav și îmbrăcat ca un cerșetor. Părintele și-a continuat slujirea, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu-i era teamă. Se mistuia lăuntric pentru o singură țintă: să propovăduiască oamenilor Evanghelia lui Hristos”[4].

PREOT SLUJITOR LA BISERICA SF. SILVESTRU ȘI PROFESOR LA FACULTATEA DE TEOLOGIE DIN BUCUREȘTI

„Până mintea nu ia foc, nu poate gândi la Dumnezeu. Până limba nu ia foc, nu poate vorbi despre Dumnezeu”.

„Nimic nu e întâmplător, totul e proniator”, obișnuia să spună părintele Constantin Galeriu, care și-a încredințat fiecare pas al urcușului său către cer, purtării de grijă a Tatălui Ceresc. Căutător asiduu al modului în care Dumnezeu se revelează omului prin tainele teologiei și ale științei, se va apleca cu mult interes asupra aprofundării Teologiei Dogmatice și Fundamentale. Rodul acestor studii și ore nenumărate, petrecute în biblioteci și librării, va fi teza sa de doctorat, Jertfă și Răscumpărare, susținută în anul 1969, dar tipărită abia în 1973. Excelând prin concizie și originalitate, lucrarea pr. Constantin Galeriu va fi evidențiată de către pr. prof. Dumitru Stăniloae, aflat în comisia de doctorat, prin câteva cuvinte: „la fiecare pagină nou și totuși ortodox”.

Începând cu anul 1973, la dorința PF Patriarh Justinian Marina, va fi transferat ca preot spiritual la Facultatea de Teologie din București și paroh al bisericii Sf. Silvestru. Autor a zeci de studii și articole, participant activ la numeroase conferințe și sesiuni de comunicări, distins pentru activitatea sa bogată cu diplome și premii, eminentul profesor „a fost titularul catedrei de Omiletică și Catehetică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București între 1977-1994, coordonând teze de doctorat, până în anul 2002. A avut, de asemenea, colaborări cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște, unde a predat Teologie Fundamentală (1995-2001) și cu Universitatea Ecologică din București, unde a predat Istoria Religiilor. Exemplaritatea sa va fi fost unul dintre motivele pentru care vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist l-a numit încă din ianuarie 1990, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, funcție pe care a ocupat-o până la mutarea sa la cele veșnice” (Pr. Cristian Galeriu).

În anii de obscurantism dialectic ai regimului comunist, părintele Constantin Galeriu a fost o lumină călăuzitoare pentru sufletele însetate de cunoașterea Adevărului. „Bucuria este în Adevăr”, cuvânta adeseori „credincioșilor mai ales, celor care aveau îndoieli și întrebări pe drumul credinței. În veșmântul său preoțesc, pe care îl încărca cu o noblețe deosebită, părea un «vultur» gata să-și ia zborul către lumea despre care propovăduia. Persoanele care l-au cunoscut dau mărturie că odată intrați în biserică, vocea lui îi țintuia în loc: era gravă, amplă, cuprinzătoare, cu profunzimi de nebănuit.

Înzestrat cu o memorie deosebită, părintele trecea prin inima sa, fiecare om și fiecare idee. Era în același timp eruditul profesor universitar, care ținea cursul de catehetică studenților la Teologie, smeritul preot atins de aripa harului, dar și bătrânelul bun și blând ca o pâine caldă pentru sufletele flămânde de dragostea lui Dumnezeu. Uneori, dăruia pantofii ce-i purta în picioare sau paltonul de pe umeri pentru a milui pe câte un sărman ce-i ieșea în cale.

Mai mult decât cunoștințele sale vaste din diverse domenii și inteligența sa ascuțită și spontană, care-ți răspundea pe loc la cea mai chinuitoare problemă a vieții, avea o prezență vie a trăirii în duhul lui Dumnezeu. Această taină au căutat-o mii și mii de oameni, care s-au prăbușit obosiți sub epitrahilul său, pentru a renaște în câteva clipe, mai plini de speranță și bucurie” (Ștefania Coșuleanu).

 DUHOVNICUL CU INIMĂ DE MAMĂ

„Fiecare suflet este important. Dumnezeu știe să numere doar până la unu”.

„În scaunul Spovedaniei, părintele dovedea o răbdare dumnezeiască”. Pr. prof. dr. Vasile Gordon mărturisește că „după ce asculta cu atenție, părintele dădea sfaturi extrem de precise, pe care le-ai așteptat poate, ani de-a rândul și care îți luminau calea pe care trebuia să o apuci. Era aspru și exigent în evaluarea păcatelor, dar deosebit de îngăduitor cu fiii duhovnicești, cu păcătoșii, adică.

Vorbindu-ne odată de comunicarea și comuniunea cu credincioșii, ne-a făcut următoarea mărturisire care ni s-a părut șocantă, la început: Am impresia uneori că mi-s mai dragi creștinii păcătoși, decât cei plini de virtuți… Și știți de ce? – a întrebat retoric. Pentru că sunt mai smeriți. Apoi, a adăugat: Avem, desigur, mulți creștini virtuoși, corecți, harnici, care nu lipsesc de la biserică, dar unii dintre ei, sărmanii, sunt așa de vanitoși, aroganți, chiar, parcă prea conștienți de «virtuțile» lor”…

Impresionat de inima milostivă a dascălului său care, atunci când trecea pe stradă, nu «sărea» niciun cerșetor, pr. Vasile Gordon l-a întrebat cu aceeași nedumerire pe care o au și unii credincioși de astăzi: Părinte profesor, nu credeți că printre cerșetori sunt unii care profită, care dau apoi banii pe băutură și țigări? Da, a răspuns părintele, s-ar putea ca unii să nu merite milostenia noastră. Dar eu de unde să știu? Mi-e teamă să nu-l sar tocmai pe cel necăjit. Un astfel de răspuns nu poate fi desigur, uitat. Filantropia părintelui putea fi observată și prin implicarea vasiliană în Asociațiile creștine „Sf. Stelian” și „Christiana”, unde a deschis o cantină pentru cei săraci”.

„Toată viaţa părintelui Galeriu şi, mai ales, activitatea sa misionară rămâne pentru noi ca o făclie de Paşti, care ne ajută să înţelegem mai bine taina şi bucuria Învierii noastre, a neamului românesc şi a lumii întregi”, spunea PF Părinte Patriarh Daniel, într-un interviu acordat pr. Ciprian Apetrei. Decenii întregi, el a predicat nu doar de la amvon, „ci prin tot ce a făcut ca preot și ca om, căci viața însăși a părintelui a fost o carte deschisă de pedagogie creștină, din care ucenicii puteau citi în fiecare zi. Era de o solicitudine rar întâlnită, călăuzit de un principiu pe care-l rostea adesea șoptit: Pot să renunț, dar nu pot să refuz! În același timp, de o răbdare și bunătate pilduitoare. Întrebându-l odată cum de nu se supără când este atât de asaltat, agresat chiar, de fel de fel de profitori, ne-a răspuns: Să știți că eu nu pot să mă supăr decât pe propriile păcate” (Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon).

Mărturisitor harismatic al dreptei credințe prin fiecare gând, cuvânt și faptă din viața sa, pentru părintele Constantin Galeriu, timpul trăirii și al lucrării duhvonicești era prezentul dumnezeiesc. „Timpul lui Dumnezeu este Astăzi”, obișnuia să spună autorul prolific al unei opere teologice impresionante[5] atât prin bogăția ideilor, cât și prin limbajul liturgic ales cu multă grijă, în care se exprima.

Cu puțină vreme înainte să treacă în veșnicie, părintele Vasile Gordon i-a ascultat următoarea mărturisire: „Frate, nu-i așa că am scris prea puțin? Trebuia să scriu mai mult… Nu-i așa? Și știi de ce nu am scris mai mult? Pentru că mă hotăram foarte greu să dau un text la tipar! M-am obișnuit să bat mult cu ciocanul la un cuvânt, până să-i dau drumul”. Și aceasta din dorința „ca niciun cuvânt să fie opreliște pentru adevăr”.

ÎMPREUNĂ RUGĂTOR CU TINERII DE LA REVOLUȚIE. LA CAPĂT DE DRUM

„O, iubiților, în adânc, propriu-zis nu există moarte, nu există desființare. Existența omului e un suiș continuu”.

Neobositul predicator al Logosului dumnezeiesc, „avea și o dragoste neostoită de țară, neam și dreptate”. A fost unul dintre preoții care, la evenimentele sângeroase din decembrie 1989, a ieșit pe străzile capitalei ca să se roage cu tinerii, care strigau cu nădejde și durere: „Vom muri și vom fi liberi!”. A îngenuncheat cu ei pe caldarâmul din Piața Universității, rostind împreună rugăciunea Tatăl nostru. A lăcrimat alături de ei la parastasul săvârșit pentru cei uciși și i-a îmbărbătat cu cuvântul, prețuindu-le jertfa mântuitoare pentru neam și credință: „Voi aţi descoperit libertatea în moarte, dar nu în moartea ca moarte, ci în moartea ca jertfă”, scria părintele într-o scrisoare-testament.

După șase decenii de slujire la altarul Mântuitorului Iisus Hristos, răstimp în care a zidit cu migală și dragoste, biserica din sufletele celor care îl aveau drept model de trăire creștină autentică, părintele Constantin Galeriu își va călăuzi pașii, în ultima parte a vieții, după îndemnul dat îndrăgitului său nepot: „Să ai grijă de toate, dar să nu te îngrijorezi de nimic!”. Își va pregăti predicile cu multă meticulozitate, până în ultima clipă a slujirii sale preoțești, justificându-și conștiinciozitatea în fața privirilor mirate ale celor apropiați: „Trebuie să mă pregătesc. Oamenii așteaptă ceva nou”.

Cu aceeași grijă plină de responsabilitate, s-a pregătit și pentru clipa despărțirii sale de trup. Adrian Luican, unul dintre ucenicii care au stat la căpătâiul lui, pe când zăcea bolnav pe patul de spital, evocă o întâmplare minunată petrecută cu câteva luni înainte de trecerea la Domnul a părintelui: „…Pe data de 1 martie 2003, în jurul orei 21.30, părintele era la pat, suferind. Venisem foarte obosit, direct de la muncă. Conduceam o companie și responsabilitatea era foarte mare. Așa, ostenit, am intrat la părinte. M-a privit. Chipul său, privirea erau sfâșietoare. Suferea mult, foarte mult. Am căzut în genunchi. Mă rugam. Deodată, îmi vin în gând, Sf. Mc. Eutropiu, Cleonic și Vasilisc. Pe Sf. Vasilisc îl iubeam foarte mult. El îmi descoperise o taină de la Facere. Și așa am spus: Ah, dar mâine este chiar pomenirea lor. Deci, pe ei trebuie să-i rog. A fost o fericită confuzie”, pentru că ziua lor de pomenire nu era pe 2 martie, ci pe 3 martie.

Am început să stărui într-o rugăciune foarte egoistă, cerându-i Sfântului Vasilisc să îl ajute pe părinte, pentru că eu sunt frânt de oboseală. S-a făcut o liniște neobișnuită. Și parcă imperceptibil, în acea liniște adâncă, nedeslușit, am simțit, cu un simț lăuntric, o prezență, și o lină mișcare a aerului, care deodată s-a umplut de o mireasmă fină, mângâietoare, ce a avut darul să mă umple de o bucurie neobișnuită, parcă chiar necunoscută. O nădejde tainică îmi spunea că au venit Sfinții Mucenici. Dar a trecut degrabă.

Am rămas rugându-mă încă vreo 30-40 minute. Apoi, am simțit o liniște și un imbold să mă ridic. Am mers imediat la părinte în camera alăturată. Părintele dormea profound. Dimineață, la 7.00, părintele Constantin Dragnea a venit să-l împărtășească pe părinte. M-am ridicat, l-am întâmpinat și împreună am intrat la el. Părintele Galeriu radia de bucurie, de fericire, iar chipul său era atât de schimbat față de seara ce trecuse, încât am fost uluit. Atunci i-am spus: Părinte, în noaptea aceasta au fost aici Sf. Mc. Eutropiu, Cleonic și Vasilisc! Părintele, plin de o pace fără de hotar, mă privi și mă învălui cu o mare blândețe și-mi spuse: „Nu! Eutropiu nu a fost, ci doar Cleonic și Vasilisc!”. Emoția mea ajunsese la cote înalte. Tot timpul, părintele îmi spunea că atunci când Dumnezeu vrea să-ți transmită ceva, mai transmite și altuia, spre întărire, încredințare și adeverire. Acum, acest fapt îl trăisem pe viu”.

La 10 august 2003, părintele Constantin Galeriu va suferi un atac cerebral, părăsind cele pământești pentru veșnica odihnă în lăcașurile cerești. Slujba de înmormântare va fi săvârșită de un sobor impresionant de zece ierarhi, numeroși preoți și diaconi, avându-l în frunte pe PF Părinte Patriarh, Teoctist.

„Curcubeul circular din jurul soarelui care a însoțit procesiunea punerii trupului său în mormântul de lângă biserica Sfântul Silvestru, precum și mulțimea ierarhilor, preoților, monahilor și credincioșilor prezenți în acea zi de 13 august 2003, ne încredințează că jertfa vieții sale a fost bine primită de Dumnezeul nostru, Cel în Treime preaslăvit” (Pr. Cristian Galeriu).

[1] cf. https://biserica-sfantul-silvestru.ro/parintele-galeriu-viata-si-activitate

[2] Pr. Constantin N. Galeriu, Misiunea noastră, Uniunea Preoților Democrați, Secția Prahova, București, 1945.

[3] Cf. mărturiei Ștefaniei Coșuleanu.

[4] Idem.

[5] Opera părintelui Constatin Galeriu cuprinde, printre zecile de studii și articole, următoarele scrieri: Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă (1959), Mitropolitul Filaret al Moscovei ca teolog (1960),  Rabindranath Tagore, poet și filosof indian (1961), Mahatma Gandi – spiritualitatea creștină și problemele vremii (1962), Sensul creștin al pocăinței (1967), Problemele actuale în religiile creștine (1975), Chipul Mântuitorului Iisus Hristos în gândirea lui Mihai Eminescu (1991), Tâlcuiri la mari praznice de peste an, (2001), Tatăl Nostru (2002), Cartea celor nouă Fericiri (2004), Astăzi (2004).

 

(Material publicat în Revista Atitudini Nr. 90)