SENTIMENTALISMUL LA FEMEI | GHERONDA IOANICHIE

Părintele stareț Ioanichie de la mănăstirea Sochos, ucenic al sf. Porfirie dar și al marelui Paisie Aghioritul, a povățuit și povățuiește obști numeroase de maici. Aflați câteva sfaturi importate pentru viața duhovnicească a femeii, care tinde să confunde sentimentalismul cu duhovnicia. Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă femeia în viața duhovnicească? Descoperiți întregul interviu în ultimul Număr al Revistei Atitudini. SENTIMENTALISMUL LA FEMEI | GHERONDA IOANICHIE

Psihologia feminină

Care, credeți, că sunt cele mai pregnante probleme în monahismul feminin?

Sfântul Paisie Aghioritul, care era luminat de harul lui Dumnezeu și avea multa experiență în special pentru monahismul feminin, răspundea foarte inspirat la întrebările maicilor. Învățase foarte bine psihologia feminină, cunoștea problemele.

Cred că cele mai mari și păguboase sunt egoismul și invidia. De asemenea, o rană adâncă este lipsa iubirii adevărate, duhovnicești, a uneia față de cealaltă. Femeia are foarte dezvoltată latura aceasta sentimentalistă, care poate aduce multă stricăciune sufletului, pentru că se instalează de multe ori în locul unei așezări sănătoase, pe care trebuie să o aibă o monahie. Trebuie să avem între noi o dragoste în Hristos.

Sentimentalismul fără profunzime

Ce este dragostea adevărată în Hristos și cum se câștigă?

Dorința de a iubi pe Dumnezeu ne învață să iubim și pe om, dar într-un chip smerit, în timp ce sentimentalismul acesta exterior nu are durată, nici profunzime. Sfântul Porfirie a adormit în Domnul cu o singură rugăciune pe buze: „Doamne, vreau ca toți să fie una!”. Noi trebuie să simțim pe fratele nostru, ori pe sora noastră, ca și cum am avea același suflet în două trupuri.

Trebuie să luptăm mult pentru asta. Să ajungem să-l vedem pe celălalt ca pe chipul lui Hristos.

Era în Sfântul Munte un ascet, un bătrânel român, Enoh pe nume, care, atunci când veneau pelerini pe la ei, nu doar monahi ci și laici, le făcea la toți metanie. Când îl întreba cineva de ce face metanii la toți, el răspundea: „Copile, omul este icoana lui Dumnezeu!”. El chiar simțea ceea ce spunea. Oricine ar fi fost acel om, el cădea la pământ și-i făcea metanie.

Supărări și sensibilități

Ei bine, atunci când avem acest simț lăuntric, când vedem pe fratele sau pe sora noastră ca pe o icoană vie a lui Dumnezeu, atunci putem să ne purtăm față de ei cu evlavie și cu dragoste smerită. În această stare nu mai încap invidiile, supărările pentru orice fleac, geloziile, impresiile că ni se cuvine ceva și tot așa. Lumea întreagă este sufocată de lupta aceasta pentru drepturi. Monahul, în schimb, este singurul care nu are și nu cere drepturi.

Cum putem să luptam cu dezbinările din jurul nostru?

Întotdeauna unitatea și dragostea au fost mai greu de obținut și de păstrat în comunitățile și obștile mai mari. Mulți bătrâni cu viață sfântă au plecat din această viață cu anumite întristări, pentru că nu există nimic mai greu și mai dureros decât să povățuiești suflete, cu atât mai mult când este vorba de obști feminine. În Sfântul Munte se spune ca e mai ușor să povățuiești 100 de călugări, decât 5 maici.

Este nevoie de multă luptă și nevoință! Totuși, avem atâtea modele de sfinte femei care s-au sfințit și au întrecut pe bărbați cu asprimea viețuirii lor.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 91)