
5.100 de lei
În ziua de 12 iulie 1974 s-a terminat acoperișul cabanei de la mănăstire. Și era nevoie neapărat de suma de 5.100 lei până la ora 12, pentru achitarea muncitorilor, așa cum era înțelegerea cu ei. Când a plecat dimineață la Teiuș, Părintele i-a spus maicii starețe Ierusalima să procure acești bani neapărat, de unde va ști. Când maica i-a spus că nu are de unde, Părintele a trimis-o în biserică la icoana Maicii Domnului ca să-i spună păsul, iar dânsul a plecat.
La înapoiere, pe la orele 10, Părintele a aflat de la maica Ierusalima, pe care a găsit-o lucrând cu alte maici pe terenul de jos al mănăstirii, că nu a găsit suma de bani necesară. Și, mergând amândoi spre mănăstire, au văzut un autoturism oprit în drum, în dreptul mănăstirii.
Înainte-vederea Părintelui
Părintele i-a zis maicii: „Vezi, maică Ierusalima, mașina aceea ne-a adus banii pentru plata lucrătorilor de la cabană”. Și, intrând amândoi în curtea mănăstirii, au văzut o femeie și un bărbat care au întrebat de Părintele, căci pe dânsul îl așteptau. După ce s-au prezentat, au intrat cu Părintele în biserică. Iar Părintele a rugat-o pe femeie să-i spună și maicii ce i-a spus dânsului.
Femeia i-a spus că au trecut printr-un mare necaz, de care au scăpat. Și că a visat o femeie îmbrăcată în negru, care i-a spus că suma de bani pe care voia să o dea la biserica din Târnăveni, să o doneze la Mănăstirea Râmeț, unde este nevoie mare. Femeia i-a dat Părintelui un plic albastru, lipit, în care i-a spus că sunt banii pentru mănăstire, neprecizând ce sumă. Și l-a rugat să deschidă plicul după plecarea lor.
Părintele a pus plicul la icoana Maicii Domnului. După plecarea donatorilor, care erau evrei de la Târnăveni, maica Ierusalima a făcut trei metanii la icoană, cum i-a spus Părintele și a luat plicul. În plic, au găsit suma de 5.000 lei. Iar 100 lei, i-a adus altă credincioasă, care sosise atunci. La ora 12, au avut banii care trebuiau dați lucrătorilor cu acoperișul.
(Preluat din Revista Atitudini Nr. 85, dedicat Sf. Dometie de la Râmeț)



Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.