MÂHNIREA VINE DIN VOIA PROPRIE | P. VARNAVA IANGOS

Mâhnirea nu este o virtute, dimpotrivă, un produs al voii proprii. Ne spune Părintele Varnava Iangos, care ne ajută să înțelegem mai bine lupta noastră cu iubirea de sine. Poate ni se pare că suferim nedreptăți, iar faptul că ne îndurerăm sufletește o considerăm mare podoabă. Lucrurile nu stau însă deloc așa. MÂHNIREA VINE DIN VOIA PROPRIE | P. VARNAVA IANGOS

De ce suntem biruiți de mâhnire?

Cine dintre noi poate suferi prigoniri, batjocuri, nedreptăți și să nu se împuțineze, să nu se răzvrătească? La cea mai mică nedreptate devenim ca niște fiare. Adevărata stare a inimii noastre se vădește, însă, atunci când suntem batjocoriți. Treapta
duhovnicească a sufletului nostru este dată de felul în care reacționăm la nedreptate.

Un om sănătos din punct de vedere duhovnicesc, după multă experiență personală, discerne și recunoaște că nu supărările exterioare ne provoacă întristare și deznădejde. Mâhnirea este un produs al voii noastre. Este pur și simplu propria noastră
hotărâre și alegere. Atunci când cultivăm constant în inimă dorințe și voie proprie, care ne despart de Dumnezeu și de semenii noștri, ajungem să fim biruiți de întristare. Dacă învățăm să ne încredem în Dumnezeu, Care știe toate, vom rămâne liniștiți în
toate încercările.

„Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu, credeți şi în Mine” (Ioan 14:1), ne poruncește Domnul.

Neclintirea în fața jignirilor și voia proprie

Atunci când avem credință în dragostea și în pronia lui Dumnezeu, e cu neputință să ne dărâme valurile încercărilor, oricât de învolburate ar fi. Rămânem netulburați, în măsura în care putem să spunem Domnului: „Să nu se tulbure inima Ta pentru noi, să nu Te neliniștești! Vom rămâne credincioși și statornici, orice ni s-ar întâmpla!”.

Precum stâncile de pe țărm nu numai că rămân nemișcate la bătaia valurilor, ci se șlefuiesc și strălucesc tot mai mult, tot așa sufletele noastre, pe măsură ce vor sta neclintite în fața jignirilor, vor deveni din ce în ce mai netede și vor străluci de harul lui
Dumnezeu. Precum nicovala fierarului care, oricât ar fi lovită, rămâne neîndoită și nu cedează presiunilor puternice pe care le primește, așa și noi, suferind cu curaj loviturile osândirilor și ale prigonirilor pe care ni le provoacă oamenii și duhurile cele viclene, vom rămâne statornici cu mintea și curați cu inima.

Să nu ne rugăm să scăpăm de necazuri!

O astfel de atitudine de viață nu-i cu putință să dobândim, decât dacă vom avea mereu în fața ochilor pe Domnul, către Care vom alerga cu credință, încredere și nădejde neclintită. Să nu ne rugăm să înceteze necazurile și gândurile, ci mai degrabă să se sfărâme egoismul nostru, ca inima noastră să fie inundată de lumina și bucuria lui Dumnezeu!

Fără suferință, rareori se întâmplă ca omul să ajungă să descopere înlăuntrul său bucuria autentică. „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăția dărniciei lor” (2 Corinteni 8:2), susține îndelung răbdătorul Pavel.

Cruce și bucurie

Singura bucurie care nu se împuținează, nici nu se sfârșește, ci mereu sporește – este bucuria Crucii și a Învierii. Capacitatea noastră de a răbda necazurile și greutățile determină nivelul și profunzimea experierii acestei bucurii. Numai dacă asumarea crucii se va imprima și se va grava adânc pe pereții inimii noastre, Hristos ne va dărui biruința asupra morții și bucuria Învierii. Ridicându-ne cu vitejie crucea, simțim cum o bucurie negrăită ne inundă întreaga ființă.

Când suntem prigoniți, Domnul ne îndeamnă nu numai să nu ne întristăm, ci și să ne bucurăm! Acesta este sensul profund al Crucii. Hristos le-a spus ucenicilor Săi pe drumul spre Emaus: „Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre
în slava Sa?” (Luca 24:26).

(Extras din cartea „Fericirile – Răspunsul dat lumii”, de Arhim. Varnava Iangos, editată la Mănăstirea Paltin)