CEL MAI FOLOSITOR CANON DE LA DUHOVNIC | PR. ARSENIE PAPACIOC

Care este cel mai bun canon?

Când nu reuşeşti să-ți faci canonul primit la spovedanie şi te mustră conştiința, ce mai este de făcut?

Nu ți-l poate face nimeni decât personal. Eu, ca duhovnic, nu prea dau canoane. Degeaba le dai: să facă atâtea metanii, să postească. Nu! Eu sunt pentru o stare de prezență continuă întrucât eşti neatent când nu trebuie, dintr-o inerție a vieții materiale, cu problemele ei la care vrând, nevrând trebuie să participi. De aceea, starea interioară trebuie asigurată.

E bine să ceri micşorarea lui?

Dragă, asta e negustorie, nu călugărie. Nu pun pe cântar cât am de făcut. Nimic nu te poate scuti. Îl faci şi gata. Însă problema nu e asta, ci dacă inima e prezentă sau nu. Venea un preot bătrân la mănăstire şi mi-a zis: „Eu nu pot să mai vin la Biserică „nu mai vedea „de aceea fac de o mie de ori pe zi Doamne Iisuse”.

Nu scăpați momentul nefolosit!

Nu scăpați momentul nefolosit. Că vedem la morții ăştia, că am fost la multe căpătâie de morți cu vârsta mea. Fiecare vrea să mai trăiască. E această inerție a lucrurilor. Măcar o zi. Şi noi care ne scăldăm în ani zicem: ce poți face într-o zi? Nu într-o zi dragii mei, într-o clipă poți să faci foarte mult. Că Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. O dispoziție continuă.

Nu nevoința, ca o dorință de împlinire, neapărat. Prezența, starea de viață continuă, nu nevoința. Omul nevoitor consideră că se achită: Doamne, am făcut o mie de metanii, sau o sută „Starea de prezență e nejignitoare şi-ți dă identitate. Rugăciunea nu e o rațiune, rugăciunea e o ființă divină în tine. Rugăciunea e partea divină şi nu avem alt ideal decât de a ne dărui Dumnezeu fericirea să murim sfârtecați şi chinuiți pentru scânteia de adevăr ce ştim că o avem în noi.

Până unde merge ascultarea de duhovnic?

Cum trebuie să facă monahul sau creştinul ascultare de duhovnic în aceste vremuri?

Eram profesor la Turnu şi comuniştii au vrut să schimb programa analitică şi n-am primit. Din călugăr să mă fac drac? Starețul care şi el era profesor, dar la alte clase, mi-a făcut mizerii, că de ce n-am primit?” „Păi, cum să primesc? Părinte, pe sfinția voastră vă ascult, dar numai până la a nu mă lepăda de Hristos. Ori asta nu fac”.

Ei bine, a priceput, că nu era prost şi m-a scos din rândul fraților, m-a băgat sub cerdacul lui Mircea la Cozia, unde bătea Oltul. Iar starețul m-a izolat pentru 150 lei leafă şi m-a schimbat, trimițându-mă la Comanca. De multe ori sunt uimit cum Dumnezeu îmi dă toate mărunțişurile, şi tocmai mărunțişurile astea dau suflu sau dau importanță vieții. Mai ales când ai şi idei şi vrei să le împrăştii. Pentru că şi împrăştierea unei idei trebuie să fie şi pe înțelesul şi pe placul altora. Şi trebuie să-i dai drumul în aşa fel, ca să fie el vinovat că nu o înțelege, nu autorul.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 18)