TELEPORTAREA DIN TEMNIȚĂ | ASPAZIA OȚEL PETRESCU

Testul iubirii

Noi suntem aduși aici ca să dăm niște teste. Toate testele pe care trebuie să le dăm se reduc la unul singur: testul iubirii. Noi cădem cel mai adesea în păcat pentru că trădăm iubirea, în diferite forme. Deci eu eram în situația aceasta: eu trădasem iubirea în deznădejdea mea, dar în același timp, vocea aceea interioară îmi spunea: „N-ai decât o singură șansă”.

Aveam de fapt două, dar pe una eu din capul locului am respins-o. Deci a contat alegerea mea. Aveam o alegere la dispoziție. Puteam să bat în ușă și să zic: „Scoateți-mă de aici, că vă spun tot ce vreți” sau să accept să fiu ronțăită de șobolani în timpul nopții. Ipoteza întâi am respins-o. Deci din capul locului am acceptat să stau acolo. Dar în același timp eram conștientă că sunt atât de slăbănoagă încât nu sunt în stare să mă las în numele Domnului și al adevărului pe care voiam să-l slujesc, roasă de șobolani.

„Doamne, nu mă lăsa!”

Și atunci, în cea mai neagră disperare, am strigat la Dumnezeu. Spaima a șters din mine toate rugăciunile pe care le știam și vă asigur că la ora aceea știam o mulțime de acatiste pe dinafară, paraclisul Maicii Domnului. Nimic din astea nu mi-a venit în minte să le spun. N-am avut puterea. Pur și simplu tremuram de spaimă. Dar am avut puterea să strig: „Doamne, nu mă lăsa!”. Deci exact ce trebuia să spun. N-am zis: „Doamne iartă-mă și apără-mă și scoate-mă, dă-mi și fă-mi”. Nu. Am zis: „Nu mă lăsa. Nu mă lăsa din brațele Tale în deznădejdea aceasta în care sunt, că acolo rămân. Nu sunt în stare singură să mă ridic”.

Și Dumnezeu a binecuvântat pe loc, că de obicei nu ascultă chiar imediat cererile. Uneori chiar trece mult timp de la cererea pe care o adresăm până la soluția pe care bunul Dumnezeu ne-o dă. Am primit răspunsul imediat pentru că eram foarte sinceră. Știam sincer și cu toate puterile pe care le mai aveam că singura mea salvare este bunul Dumnezeu și că nu mă lasă pentru că eu nu eram în stare de nimic. Și Dumnezeu ce a făcut?

Teleportarea într-o lume „virtuală” dar atât de vie

Neavând atunci alte lucruri concrete prin care să mă salveze, a recurs într-adevăr la supranatural, ceea ce Dumnezeu în mod obișnuit nu face decât în cazuri excepționale ca acesta. M-a teleportat, m-a scos din contingent, din realitate și m-a trimis într-o lume virtuală. Probabil că era un lăcaș din cele pe care Dumnezeu le are pregătite pentru cei drepți care stau acolo până la judecata finală.

Primul efect a fost că n-am mai văzut nici pivniță, nici șobolani, nici nimic. Am văzut imensitatea aceasta albă. Realitatea lumii aceleia era pentru mine ceva uluitor și complet necunoscut. Dar era o lumină concretă, era aproape materială, mă simțeam conținută în ea. Nu era izvorul de iubire care este divinitatea care curge printre lucruri, printre oameni. Nu aveam niciun gând. M-am simțit dintr-odată înfășurată într-o lumină care îmi dădea o stare de bucurie, de fericire.

Nu știam ce e cu mine, habar n-aveam ce era cu mine. Știam că sunt și eu ceva care arde mistuitor fără ca să mă doară. Dimpotrivă, ca să-mi dea o stare de fericire imensă. Singurul meu lucru conștient în starea mea de acolo era că am fost o problemă și nu mai sunt. Adică eram o soluție, nu mai eram o problemă. Dacă m-ar fi întrebat cineva cum mă cheamă, nici n-aș fi știut să spun că sunt om și că mă cheamă Aspazia. Eram conținută în această lumină concretă, palpabilă. Și treptat, treptat mi-am revenit și foarte repede a venit soluția adevărată: a venit milițianca și m-a scos afară.

Puterea Harului lui Dumnezeu

Cât a durat această stare?

Am stat de dimineață, de pe la orele 5, 6 și când m-au scos, se lăsa deja amurgul. În groapa aceea era deja noapte, fiindcă ea era luminată doar de două lucarne mici care erau la suprafața solului. Dar când am ieșit afară am văzut că abia se lăsa de noapte.

Cum ați perceput acel timp? Ca pe unul real?

Nu mi-am dat seama câte ore a durat și nici nu mi-am dat seama în ce zi sunt. Când am revenit în contingent, aveam starea aceea de ardere intensă. Ziceam că dacă eu rămân în trăirea aceasta, mă fac cenușă. Când am intrat în anchete, încă aveam starea aceasta de spirit.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 40)