PR. CONSTANTIN CATANĂ A TRECUT LA DOMNUL SLAVEI | IN MEMORIAM

Veșnică să-i fie pomenirea!

Duhovnic îmbunătățit, prieten al Părintelui Justin și al sfinților din închisori, propovăduitor neînfricat al adevărului credinței, rugător fierbinte pentru neamul românesc și pentru toată lumea, Părintele Constantin Catană a fost și colaborator al Revistei Atitudini, Revistă întemeiată de vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu, care astăzi îl așteaptă în ceruri să întregească ceata rugătorilor români pentru lume.

Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze cu drepții în Împărăția Sa! După o îndelungă suferință trupească, dar care nu a reușit să o biruiască pe cea a inimii sale iubitoare care lăcrima și râvnea pentru câștigarea sufletelor românilor din mreaja păcatului, Părintele Constantin a părăsit această arenă pământească a luptei în Hristos, marți 3 iunie, într-o zi luminată de praznicul Înălțării Domnului. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, ora 11.00 la mănăstirea Văratec, pe care a iubit-o și povățuit-o cu dragostea lui Hristos.

În memoria Părintelui, oferim cititorilor noștri câteva frânturi din cugetările sale, publicate și în paginile Revistei Atitudini. Domnul să-i răsplătească osteneala și dragostea sa ce ardea ca un rug aprins și nemistuit pentru Adevărul Harului Dumnezeiesc! Înainte de a vă prezenta cuvintele folositoare ale Părintelui, vă oferim și un prinos artistic muzical dedicat memoriei Părintelui de către unul din ucenicii săi apropiați.

Despre Învierea sufletului în Hristos

La sărbătoare, cum este şi Învierea lui Hristos Mântuitorul „Sărbătoare a Sărbătorilor şi Praznic al Praznicelor” este o comuniune cu transcendentul. Este o comuniune cu natura cosmică; este o comuniune cu tine însuţi, prin contenirea sau topirea contradicţiilor, decepţiilor, revendicărilor. Și aşa se trece înspre o direcţie precisă, care este chiar mersul spre sărbătoare.

Lumina pe care o primim în noaptea Sfintelor Paşti, ne este dată de către Episcop sau Preot, pentru a ne trezi şi să ne găsim drumul spre suflet şi apoi, tot cu această lumină, să căutăm drumul spre aproapele nostru şi dacă este fără vlagă, fără putere, să-l ajutăm să urce în lumea fără de păcat, în lumea luminii.

În Lumina din noaptea Sfintelor Paşti, nu trăim doar numai pentru noi, ci să trăim şi pentru viaţa altuia, angajându-ne serios, nu numai în procesul învierii personale, ci şi în procesul învierii celuilalt, pe tot demersul pascal şi nu numai.

Despre lupta cu patimile

Toate studiile și toate observațiile de până acum ne arată că folosirea abuzivă a televizorului duce la dereglare psihică, la infirmitate și confuzie, la agresivitate verbală și fizică, la plăceri pătimașe, la dezinteres și apatie. Da, efectele micului ecran, prin vizionarea emisiunilor de toate felurile, constau în deteriorarea activităților sociale și profesionale, în divorțuri, consumul de alcool sau droguri… Așa încât tot mai puțin, omul poate găsi bucurii duhovnicești pe drumul scârbelor și al suferinței. Și e lesne de înțeles că, într-o lume în care valorile nu mai sunt cu adevărat valori, găsim astăzi puține voci care să se opună cu adevărat unor emisiuni televizate ce duc la agitație extremă și sunt lipsite de imaginație creativă.

Știm că în viața omului stau virtutea și viciul, însă după cum se vede, în toată lumea, pe nesimțite, se pregătește terenul psihologic în vederea promovării unei noi ere anticreștine, extrem de nocive. Iar micul ecran nu face decât să sporească și mai mult plăcerile egoiste provocând fărâmițarea creștinismului și dezorientarea generală a lumii, prin tot felul de rătăciri, erori și disensiuni.

Biserica încearcă de altfel să arate că șederea în fața televizorului și a internetului, fără întrerupere, prin căutarea de senzații tari, duce la irosirea sănătății și la pustietatea lăuntrică.

Ce li se dă tinerilor și vârstnicilor prin televizor? Ispitele și bolile acestui veac, infidelitatea conjugală, pervertirea absolută a nației cât și destrămarea idealurilor și a speranțelor. Oare e atât de necesar ca în rarele clipe de odihnă sau când rămânem singuri cu noi înșine, să fim chinuiți și să nu putem lăsa televizorul închis?

Păcatele libertinajului occidentalist și păcatele împotriva firii

Fiecare vorbă spusă, ar trebui să poarte în sine măsura ei. Părerea mea individuală este că, din cauza orbirii sufleteşti, cu patimă linguşim ignoranţa, iar înfocarea luptei de a arăta Adevărul e potolită prin onoruri şi consideraţiune. Ieri, ca şi astăzi, am întâlnit oameni care, influenţaţi de o falsă mândrie, vorbesc aici la noi, despre spiritualitatea din Occident, pe care de fapt acesta nu o are.

Vorbesc despre Occident fără să știe că, de fapt el este cel care vrea să ne pierdem propria identitate naţională şi să ne ducă la „robire”. Chiar şi marile spirite româneşti au tendinţa să se degradeze prin aceea că, vorbesc neîncetat și stăruitor despre Occident ca despre un miracol perpetuu, arătând că de acolo ne vin oferte comode, seducătoare, dar fără să arate acele manifestări ale corupţiei spirituale: homosexualitatea, viciul, avortul, desfrâul, sexualitatea, pornografia – nişte rele pe care noi, ca popor, în frunte cu Biserica, ar trebui să le respingem cu toată fermitatea.

Ştim şi aceasta, că sunt oameni cărora adevărul nu le cade bine, pentru că şi-au pierdut simţul privirii, şi ochii lor au ajuns să fie o pâlnie prin care intră dezordonat întunericul păcatelor şi nu lumina unei vieţi morale, fapt pentru care trăiesc înglodați în stricăciunea lumescului, adusă din Occident.

Da, şi aşa se conturează de către unii şi alţii, ideea de a pune în casa românilor libertinajul occidental – că doar abdomenul şi inima noastră sunt un coş de gunoi – și pe lângă neputincioşii de toate soiurile, mai primim şi toate cioburile pe strigătul strident, din gurile ştirbe ale unora din ţara asta, care nu mai au nimic pentru pământul românesc şi pentru Credinţa Ortodoxă.

Despre valorile românești

În această vreme, la noi, la români, e nevoie mai mult ca oricând, să ne schimbăm radical comportamentul şi să izgonim energic pe acei care dispreţuiesc valorile spirituale ale neamului românesc, înlocuindu-le cu mofturi occidentale. Noi, românii, să nu căutăm mediul optim al reflecţiei asupra Divinului în Occident. Pentru că îl avem aici, acasă la noi, şi acasă la noi, Ortodoxia musteşte în fiecare fir de iarbă.

Dumnezeu e aproape de noi, este în preajma fiecăruia, şi este atât de aproape, încât e de neperceput, iar harul Lui izbucneşte clipă de clipă, acolo unde este cerut, unde este căutat.

Spre deosebire de Occident, la români, valorile esenţiale sunt căutate în moralitate, în perimetrul credinţei care nu produce dezastre, dimpotrivă îl aşază pe om în legitimitatea căutării lui Dumnezeu spre a adulmeca urma divinului. Şi spun, avem valori esenţiale care nu trebuie negociate. Trebuie doar să le avem grija şi să le păstrăm.

Despre dogma Bisericii Ortodoxe

Oglinda Ortodoxiei aceasta este: că ne ducem viaţa în sistemul de gândire a celor care nu au deviat spiritual, şi care şi-au împodobit interiorul, inima, sufletul, din bogăţia duhovnicească a marilor trăitori şi a marilor mărturisitori – sfinţii patristici.

Regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania spunea: „Noi, ortodocşii, fără să-i dispreţuim sau să-i persecutăm pe ceilalţi, posedăm adevărul întreg”. Dar şi îndemnul marilor mărturisitori este tot acesta, „de a ne apăra credinţa”. Căci indiferenţa religioasă şi necredincioşia pasivă sunt o ruşine pentru un ortodox.

Aşadar, întreaga esenţă a vieţii creştine ne este dată în Sfântul Potir Euharistic, nu în rugăciunile cu toţi cei din toate confesiunile. Şi această credinţă a noastră e contestată, mai ales de către sectanţii de orientare raţionalistă – baptişti, evanghelişti, etc. Pentru aceştia, Euharistia nu este taina unirii cu Hristos, ci doar un simplu ritual, instituit în memoria Cinei celei de Taină.

Aşa că, nu trebuie neapărat să spunem mai multe despre importanţa acestei diferenţe, căci se ştie foarte bine, şi de aceea ne şi revoltăm zgomotos, pentru ca noi să nu trăim Ortodoxia duplicitar, în derapaje şi neputinţe.

În această vreme în care peste creștinii ortodocși vin timpuri de grea încercare, nu ne este îngăduit să fim orbi în fața Sfintelor Canoane, nouă, celor care îmbrăcăm veșmintele liturgice și slujim lui Hristos și Ortodoxia. Sfintele Canoane ale Bisericii noastre au autoritate universal-ecumenică în viața întregii Biserici. Astfel, desconsiderarea lor e foarte gravă atât pentru viața duhovnicească personală, cât și pentru slujirea fiecărui creștin, dar și pentru Biserică, în întregul ei. Sfântul Teodor Studitul, spune despre cei care disprețuiesc Sfintele Canoane, că: „Cel care are credință adevărată, dar nu acceptă Sfintele Canoane, nu este ortodox întreg, ci ortodox pe jumătate”.

Sfaturi duhovnicești

Singura cale de a rămâne în albia chipului tău autentic, constitutiv este să reintri în tine însuţi şi să-ţi slujeşti sufletul cu rugăciunea şi dreapta mărturisire a adevărului dumnezeiesc. Căci omul creat din nimic, din firul de praf şi re-creat ulterior din adâncul nesfârşit al căderii sale e ridicat la înălţimea şi demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, primind un chip statornic, etern şi inexpugnabil dacă-L urmează pe Hristos, nu va mai fi cadavrul consumării brute şi materiale ale vieţii.

Astăzi, atâtea suflete se lasă intoxicate de plăceri amăgitoare şi de ideologii îmbătătoare, încât devin incapabile să se apropie de Hristos şi, de aceea, lipseşte curajul declaraţiei împotriva îngrădirii libertăţii personale şi de conştiinţă.

Măreţia omului constă în frumuseţea lui interioară. Dacă aceasta este înlăturată, anulată sau amputată, omul devine un monstru şi nu va mai putea să dea sufletului sfinţenia trebuitoare. În acest sens, cerem să ni se lase spaţiu liber pentru trăirea autentică de viaţă creştină şi cu chemarea la cunoaşterea adevărului că tehnica are mai multe posibilităţi de distrugere decât de construcţie şi răul cel mai rău este „alienarea oamenilor”.

Antihrist se străduieşte să-L scoată pe Dumnezeu din viaţa omului, dar omul să găsească formele de viaţă, arzând în flacăra credinţei, în comunitatea obştească a dragostei care să fie după voia lui Dumnezeu şi aşa va fi biruitor în lăţimea şi lungimea, adâncimea şi înălţimea acestei vieţi.

Despre Pr. Justin Pârvu

Părintele Justin este un simbol al unității naționale și bisericești care s-a lipsit de osanalele lumii și a căutat nu funcție, ci împlinirea Cuvântului Evangheliei prin mărturisirea Adevărului Ortodoxiei care a trecut dincolo de granițele românești. Părintele Justin nu a avut în chilia sa mormanul de hârtie academică. Dar ce a avut? A avut Sfânta Evanghelie, scrierile Sfinților Părinți, Ceaslovul, Psaltirea, Molitfelnicul și simțul responsabilității de cuvântător și de binefăcător al săracilor, suferinzilor și al celor iubitori de Hristos, punând  morala în slujba vieții. Nu a trăit pentru a consuma, ci pentru a învăța și a mântui sufletul celor iubitori de Hristos, de neam și de țară.

În pofida unor împrejurări nefavorabile, Părintele nostru Justin nu s-a izolat, deși a fost izolat, ci de aici, din inima muntelui, lângă ucenicii și ucenicele sale a netezit calea Ortodoxiei pentru o renaștere spirituală și morală a neamului. Și chiar dacă n-a fost prezent la dialogul dintre teologie și cultură, Părintele nostru Justin a arătat foarte limpede cât de intoxicat a fost poporul român de învățătura marxistă, rămânând totuși, în marea lui majoritate, credincios Bisericii strămoșești.

Despre Aspazia Oțel Petrescu

Aspazia Oțel Petrescu a fost o valoare creștină, ce a reușit să trezească prin cărțile și articolele scrise, pe tinerii și vârstnicii din orașul Roman și din țară, făcându-i să înțeleagă de ce ar trebui iubite țara, neamul și Ortodoxia.

Ea este cea care a rămas neîngenunchiată printre miile și miile de mărturisitori din închisorile comuniste și care a știut pentru ce a trebuit să plângă și să rabde atâta umilință și chin, asemenea martirilor.

Ea îmi spunea: „Să te lupți cu patimile și cu păcatul de multe feluri, nu e ușor! Patimile, păcatul sunt o lucrare demonică, dar la mijloc este și voința omului. Nu trebuie să rămânem cu impresia că diavolul pe toate le face și niciodată să nu credem că e suficient doar un «Doamne miluiește!» și gata, am scăpat de patimă și de păcat.

Patima, păcatul se omoară prin Taina Mărturisirii, care trebuie făcută cât mai des, iar Sf. Euharistie trebuie luată cu vrednicie, nu cu ușurătate. Îndemnul patristic este să ne verificăm bine starea interioară și să sfărâmăm bine nălucirile făurite de minte și apoi puse la inimă.

Așa, bătrână cum sunt, vin și peste mine multe năluciri despre care v-am mai spus la Taina Mărturisirii, dar mă sprijin pe sfaturile ce mi le dați și pe hățul Sfinților Părinți, care ne îndeamnă prin povețele lor ca să luptăm și să scoatem din firea noastră toată patima și păcatul”.

Nu e greu să mori! E greu să trăiești!

„Nu e greu să te naști. Nu e greu să mori. E greu să trăiești”. (Bazil Gruia, Copacul ascuns, 1994).
Avem destule greutăți de traversat, căci vorba cronicarului: „bietul om este sub vremi”. Timpul s-a schimbat, după fiecare zi alunecăm tot mai mult și cădem ca o pasăre rănită pentru că cedăm dezinformării absolute, care constituie cauza tuturor relelor. Asistăm la început de mileniu cum omul vrea să ia locul lui Dumnezeu pe pământ.

Omul a ajuns să trăiască doar pentru a consuma, devenind prizonierul patimilor din propria ființă. Lipsit de lumina spirituală a vieții, va spune: „E greu să trăiești!”.

Se pierde sensul vieții și dorința de a mai căuta Împărăția lui Dumnezeu, luând naștere dependențele de tot de este viciat. Astfel dreptatea lui Dumnezeu pe care Hristos Mântuitorul ne cere să o căutăm este manipulată după epoci, mode, interese, minciună. Fărădelegea este numită adevăr, păcatul devine virtute, iar prozelitismului deșănțat i se deschide calea liberă sub pretextul toleranței. Da, păcatul, toleranța și neadevărul modifică vremurile.

Minciuna, atât pe verticală cât și pe orizontala spirituală, lovește în Adevăr, lovește în lumea creștină, sporește suferința oamenilor, iar pe unii îi înverșunează și îi întunecă până la ucidere. Ca să nu ne lăsăm amorțiți de falsele bucurii ale plăcerilor păcătoase, fiecare dintre noi trebuie să ducă cu sine lupta pentru înduhovnicire și să se silească spre răstignirea patimilor.

(Cuvinte extrase din mai multe articole publicate în Revista Atitudini)