LAUDĂ SUPERBĂ LA SF. IOAN TEOLOGUL | SF. TEODOR STUDITUL

Soare neapus

Dacă cerul ne este pus înainte nouă ca subiect al cuvântului nostru, ce cuvânt s-ar putea afla care să se poată înălța la înălțimea laudelor? Ce minte s-ar putea atinge de măreția unei laude mai presus de fire? Poate ne-am descuraja chiar și numai să începem tratarea subiectului, ca unii care ne-am atinge de cele neatinse și am încerca să sărim la o înălțime nesfârșită.

Și nu mă refer, desigur, la această boltă cerească pe care felurimi și coruri de stele o  împodobesc în chip cuvenit, nici la cea pe care soarele își săvârșește, în carul său, îndoita cursă zilnică, nici la cea pe care luna o străbate în diferitele ei faze, făcând noaptea la fel de strălucită ca ziua, a cărei vedere devine învățătoare a minunii, adâncind mintea în frumusețile creației și înălțând-o la Pricina creației…

Ci mă refer la acel cer ale cărui astre pururea lucitoare formează constelații ale multor virtuți, strălucind prin lumina facerii de bine și al cărui soare este propovăduirea Evangheliei care aleargă până la marginile lumii și luminează lumea cea văzută și cea nevăzută de zeci de mii de ori mai strălucitor decât soarele. Acest cer nici nu primește vreodată lumina lunii, nici noaptea nu poate să urmeze după această zi, de vreme ce lumina acestei zile nu apune niciodată.

Apostolul prin excelență

Și vreți să aflați cine este acesta despre care grăiesc așa de mărețe lucruri? Ioan este, o, bărbaților, Apostolul prin excelență, cel mai ales dintre Evangheliști, vulturul cel mare al lui Dumnezeu, cel cu aripi de aur, cercetătorul neajuns al adâncului cerului, cel ce s-a înălțat dincolo de heruvimi; om la înfățișare, dar înger care a vestit îngerilor întruparea Cuvântului cel fără de început.

Propovăduitorul adevărului cel cu mare glas, mintea cea înalt văzătoare, limba cea de foc, gura de Dumnezeu grăitoare, oceanul cel nesfârșit al înțelepciunii, adâncul cel negrăit al dogmelor, vasul cel preamare al cunoștinței, fulgerul Duhului arătat în lume, tunetul harului care a cuprins lumea locuită.. Stâlpul cel preaînalt al Bisericilor, temelia întărită a lui Dumnezeu, mreaja care vânează cu ușurință firea omenească, undița pescărească lungă până la cer a sufletelor, fierăstrăul mișcat pururi împotriva tuturor ereziilor…

Sabia ascuțită care taie neghinele necredinței, cheia cerească ce încuie oștirile necredinței în Dumnezeu, mintea întărită de Dumnezeu care vânează cu praștia fiarele cele înțelegătoare…

Râul care revarsă apele înțelepciunii lui Dumnezeu, templul preacurat al fecioriei, ucenicul foarte iubit care și-a rezemat capul pe pieptul Celui cu adevărat iubit, soarele cel mare și bun călător al Evangheliei, lira cea cu bună glăsuire și trâmbița Duhului.

Laude

Și ce trebuie să  mai spunem încă? Nici dacă aș înșira o listă cu zeci de mii de însușiri, nu aș putea urma adâncul laudelor. Se cuvine nu să spun totul, aceasta ar fi desigur și cu neputință, nu numai muțeniei mele, ci și celor cărora le stă în putere a vorbi înalt. Fiindcă sunt biruiți de mărimea minunii pe care nici înălțimea cerului nu o poate măsura.

Și dacă cineva ar vrea ca noi să rezumăm lauda, adunând câteva flori din pajiștea Evangheliilor, ca niște albine, și pe acestea plăsmuindu-le în ceară ca pe niște faguri înțelegători… Și dacă le-am potrivi cu lauda apostolică precum pentru o împărăteasă, luând ajutor pe cel despre care este cuvântul, numai așa am îndrăzni să aducem aceste bineplăcute isprăvi.

(Aflați continuarea în cartea „IOAN EVGHENICUL – Imn acatist către SFÂNTUL IOAN TEOLOGUL”, editată la Mănăstirea Paltin)