CUM SCĂPĂM DE OAMENII CARE NE EXPLOATEAZĂ | PR. VARNAVA

Se întâmplă uneori ca relația cu celălalt să devină una toxică, în care cel narcisist exploatează pe celălalt care devine victimă sentimentală. Aceasta se poate întâmpla nu doar în relațiile de cuplu sau prietenie dar și în relația duhovnic ucenic. De ce nu ne poate folosi o astfel de relație, aflați în cuvântul introspectiv al Părintelui Varnava Iangos. CUM SCĂPĂM DE OAMENII CARE NE EXPLOATEAZĂ | PR. VARNAVA

Comportamentul terapeutic corect

Atunci când cineva, din cauza narcisismului său, este atât de obraznic și imatur, încât vrea să ne exploateze în mod constant și să ne transforme în sclavii lui, vom găsi o modalitate potrivită de a-i spune că nu se poate juca cu noi la nesfârșit. Este suficient ca intervenția noastră să se facă cu mult discernământ și după multă rugăciune, pentru a nu se ajunge la o despărțire definitivă.

Și să ținem minte că un comportament terapeutic corect trebuie să fie lipsit de critici și de judecată și să fie motivat de adevărata empatie și preocupare pentru celălalt. Numai atunci va avea roade mântuitoare în sufletul lui.

Conflicte și certuri

De câte ori nu ne mâniem cu ușurință și facem loc unor conflicte și certuri de durată, pentru că am fost nedreptățiți, pentru că celălalt nu este așa cum ne-am așteptat, pentru că nu ne înțelege și nu există un numitor comun! Aceasta înseamnă că nu urmărim să construim o relație adevărată cu celălalt, nu-l iubim cu adevărat, ci ne complacem într-o falsă suficiență. Vrem ca toate să se întâmple în acord cu logica noastră. Nu ieșim din „eu-țul” nostru. Însă, avem pretenții, ca celălalt să devină ca noi.

Pe de altă parte, întâlnim uneori oameni care nu se ceartă niciodată și arată, în exterior, că totul este în regulă! Nu se enervează, nu pentru că au o relație adevărată, o comunicare și înțelegere reală, ci pentru că le este frică de conflict și tulburare. Își ascund furia în spatele unei supuneri umile. Dar ce rost are această fugă de conflict, când își sacrifică echilibrul lor ființial și nu se desfătează de libertatea care izvorăște din harul lui Hristos?

„Nu suntem capabili să ne clarificăm relațiile cu ceilalți”

De multe ori, noi, cei din Biserică, evităm iuțimea și conflictul, preferând fuga sau disprețul. Ne comportăm ca niște copii mici cărora, atunci când le este frică să se joace cu prietenii lor și să construiască relații libere, ei amenință că nu se vor mai juca sau nu vor mai vorbi cu ei niciodată.

Evităm dialogul, ne refugiem în tăcere, pentru că ne temem că slăbiciunile și neputințele noastre se vor descoperi. Închidem ușa și ne retragem pentru a evita nemulțumirea, ca să scăpăm de nedreptate. Nu suntem capabili să ne clarificăm relațiile cu ceilalți. Nu avem „cunoaștere de sine” și, prin urmare, nu îi putem înțelege nici pe ceilalți în profunzime.

Devenim muți și surzi. Rămânem într-o stare de imaturitate, de slăbiciune psihică. Fuga și disprețul nu pot fi numite nici nemâniere, nici blândețe. Cel puțin să fim realiști! Să nu numim „virtute și sfințenie” starea noastră bolnavă de izolare.

Prefăcuta politețe

Alteori evităm să ne mâniem pentru a ne simți „ok” cu conștiința, dar vedem că nu avem bucurie. Suntem plini de nervozitate, anxietate, temeri, nesiguranțe. Adoptăm un comportament pietist, sofisticat, o prefăcută politețe și blândețe. O facem pe „mierosul”, jucând teatru, în timp ce ne roadem pe dinăuntru. Ne deghizăm dispoziția noastră negativă cu zâmbete ipocrite, țepi și insinuări. Ne exprimăm opiniile indirect, diplomatic.

Duplicitatea noastră, amintește de oracolul din Delphi! Comportamentul nostru este îndoielnic. Ce păcat, să nu avem curajul și onestitatea să fim clari unii cu alții! Ce nedrept să nu putem construi legături strânse, fundamentale, unii cu alții, să nu putem fi adevărați cu noi înșine, să nu avem o relație curată cu Dumnezeu!

(Exctras din cartea „ARHIM. VARNAVA IANGOS | FERICIRILE – RĂSPUNSUL DAT LUMII”, editată la mănăstirea Paltin)