CIMITIRUL SFINȚILOR DE LA LAINICI | PR. IOACHIM PÂRVULESCU

Astăzi, la prăznuirea Sf. Irodion de la Lainici, vă oferim un fragment dintr-un interviu cu Părintele stareț Ioachim Pârvulescu, despre sfinții isihaști ai mănăstirii Lainici și despre descoperirea sfintelor lor moaște. Aflați cum au fost descoperite osemintele Sf. Visarion Tuia, recent canonizat de către Patriarhia Română, chiar în ziua Sf. Irodion. CIMITIRUL SFINȚILOR DE LA LAINICI | PR. IOACHIM PÂRVULESCU

Pătimirile prigonitei mănăstiri Lainici

Preacuvioase Părinte Stareț Ioachim, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre momentul aflării moaștelor Sfântului Visarion Toia, petrecut după patru ani de la descoperirea moaștelor „luceafărului de la Lainici”, Sf. Irodion Ionescu.

Am venit la Lainici înainte de Revoluție, în anul 1984 și am cunoscut atunci o altă etapă a vieții, un alt monahism. Am prins acea perioadă plină de har și a rămas în mine o mare dragoste față de istoria acestei mănăstiri, față de locurile și de stareții pe care i-am cunoscut, fără să știu eu prea multe, fără să conștientizez importanța lor. Toate au curs de la sine. Părinții stareți din vechime mi-au povestit prin ce au trecut ei și despre viețuirea Părintelui Visarion Toia.

Primul Război Mondial a distrus totul, la Mănăstirea Lainici. A fost o răstignire majoră a mănăstirii. Trei răstigniri a avut Mănăstirea Lainici de-a lungul istoriei ei. Prima a fost în timpul Imperiului habsburgic și a împărătesei Maria Tereza, când granițele Imperiului erau aici la câțiva km, iar biserica ctitorită de Sf. Cuv. Nicodim de la Tismana în sec. XIV a fost distrusă. A doua a fost în vremea Primului Război Mondial, când pe Valea Jiului s-au dat foarte multe lupte, s-a vărsat mult sânge și mii de oameni au murit în munții aceștia. Biserica a fost profanată și transformată în grajd, clopotele topite, călugării deportați în Germania, arhiva arsă. Și a treia răstignire a fost în timpul Decretului 410 din 1959, când au fost dați călugării afară din mănăstire.

Familia de sfinți de la Lainici

Cei mai importanți stareți ai Mănăstirii au fost: Sf. Irodion, Părintele Visarion Toia, Părintele Calinic Cărăvan și Părintele Caliopie Georgescu. Aceasta este familia mea, familia Mănăstirii Lainici din care fac parte și eu. Când intri într-o mănăstire, intri într-o familie, pe veșnicie. Și atunci m-am legat sufletește de acești stareți. Întotdeauna i-am pomenit, le-am făcut parastase, slujbe, iar Dumnezeu a lucrat și Sf. Irodion a ieșit la lumină. Trei mitropoliți: Î.P.S. Nestor, Î.P.S. Teofan și Î.P.S. Irineu au vrut canonizarea acestui stareț și în cele din urmă, a avut loc descoperirea moaștelor sale. Dintotdeauna, am avut o dragoste specială față de sfintele moaște pentru că ele păstrează harul lui Dumnezeu.

Deci, am avut această preocupare permanentă pentru cinstirea stareților de la Lainici și am simțit că dintre ei, primii trei sunt sfinți, cu siguranță: Irodion Ionescu, Visarion Toia și Calinic Cărăvan. Ce se știa despre ei, după Revoluție, era ceea ce scrisese părintele Ioanichie Bălan în Convorbiri duhovnicești, Patericul românesc și Chipuri de călugări îmbunătățiți. Părintele Ioanichie a fost un mare părinte al Bisericii noastre care a făcut o lumină în hățișul istoriei noastre bisericești. Scrierile lui au fost la baza tuturor canonizările sfinților români, de după 1990 încoace. A fost un luminător pentru neamul românesc.

„Dacă spuneți ceva, pe toți vă omorâm”

Prin 1992, ierom. Dionisie Popescu care a fost dat afară din mănăstire în 1959 și era din Vâlcea, mi-a zis: „Părinte stareț, hai să-ți povestesc cum a murit părintele Visarion Toia că am fost martor ocular!”. Și a povestit modul în care a fost bătut Părintele Visarion de către ofițerii comuniști. Ceilalți călugări au fost amenințați: „Dacă spuneți ceva, pe toți vă omorâm”. Eu am rămas impresionat de această povestire a părintelui Dionisie și mi-am zis că Părintele Visarion, cu siguranță, e mucenic înaintea lui Dumnezeu.

L-am mai prins în viață și pe Părintele Calinic Cărăvan, al treilea mare sfânt isihast. După ce s-au dezgropat moaștele Sfântului Irodion, am avut dorința de a schimba crucile de la cimitir. Cimitirul avea cruci făcute din mozaic, piatră cu ciment, de către părintele Caliopie prin anii ’70. M-am gândit să facem niște cruci frumoase, sculptate, din piatră de Vratza, pentru toți călugării. Am făcut 40 de cruci, mai mici la monahi, iar la cei patru stareți și la părintele Adrian Făgețeanu[1], am făcut cruci mai mari. Pe cele ale călugărilor, le-am schimbat prin 2012, dar ale stareților nu aveam stare să le schimb.

Descoperirea minunată a moaștelor Sf. Visarion

În 2013, a venit la noi, părintele Gheorghe Colțea. Vorbind cu el despre viețile stareților de la Lainici, dimineață după ce a plecat, am avut un impuls și am zis: „Hai să schimbăm crucile stareților!”. Înainte să începem săpăturile, am cerut binecuvântarea Î.P.S. Irineu să-mi dea voie să umblu la oseminte, dacă tot schimbam crucile, cu tot cu borduri. Aveam încredințarea că acolo vor fi sfinte moaște.

Am început să săpăm mai întâi la mormântul Părintelui Visarion. În timp ce dezgropam, cineva citea la Psaltire. La 1,40 m. adâncime, în mijlocul gropii, am dat de o piatră mare cu diametrul de 40/50 cm. M-am întrebat: „Ce o fi cu ea în mijlocul gropii?”. Am săpat pe lângă ea și sub ea, am dat de un craniu foarte frumos de culoarea lemnului de stejar. După ce am scos craniul, am găsit și cărămida pe care scria: Visarion Toia. Am continuat să săpăm pe lângă schelet și el mergea pe mijlocul aleii. Și ca o deducție logică, ne-am gândit că, atunci când părintele Caliopie a făcut crucile din mozaic prin anii ’70, acestea nu erau simetrice și așa au ajuns picioarele Părintelui Visarion sub alee.

Mormintele Sfinților Irodion și Visarion

Cu privire la piatra din mijlocul gropii, știm că Părintele Visarion l-a dezgropat pe Sf. Irodion în 1935. Găsise acea situație ingrată în care sfintele moaște ale Sf. Irodion fuseseră dezgropate în mai multe rânduri și puse la loc. Chiar s-au sustras părticele din ele. În Primul Război Mondial, armatele germane au profanat mormintele ctitorilor din pridvorul bisericii.

Când Părintele Visarion a venit la Lainici în 1929, nici nu se mai știa exact unde era mormântul Sf. Irodion. L-au găsit după spusele localnicilor. Și când au săpat pentru dezgroparea sfintelor moaște, din neglijență au lovit cu târnăcopul și au spart craniul sfântului. Și atunci, Părintele Visarion a lăsat vorbă ca, la îngropare să-i fie pusă o piatră la cap. Parcă a prevăzut că va fi și el dezgropat, cândva. Luând-o pe lângă schelet, încet-încet am evacuat pământul și am ajuns deasupra genunchiului la tibie. Piciorul drept era tăiat.

„Sunt sfinte moaște”

Cum arătau sfintele moaște?

Primul lucru care m-a șocat a fost culoarea lor foarte frumoasă, maronie-portocalie. Iar al doilea lucru: când am umblat la locul unde nu exista piciorul drept al Părintelui Visarion, am dat de alte oseminte care erau de culoare albă, așa cum sunt osemintele normale. Ele aparțineau unei persoane pe care o dezgropaseră înainte de a-l înmormânta pe părintele stareț. La vederea sfintelor moaște, am rămas uimit de aspectul lor. Le-am scos afară, le-am spălat cu vin, cu multă atenție și am făcut un parastas.

În 1991, eu am făcut parte din soborul de preoți care l-au înmormântat pe Părintele Calinic. Când am dat de el, la dezgropare, era învelit în mantie cum se înfășoară copilul în scutece. Mantia și camilafca erau neputrezite.

Cu foarte multă atenție, am scos pământul din mormânt, m-am aplecat în groapă să scot scheletul și el era incredibil de ușor. Eu l-am apucat de umeri, iar altcineva de picioare și l-am scos din groapă. Am desfăcut încet mantia. Nu mai exista carne, dar osemintele erau impecabile și transmiteau o stare extraordinară.

Atunci mi-am zis: „Sunt sfinte moaște. Nu le mai pun în mormânt, pentru că nu sunt de pus în mormânt”. Am făcut două racle din lemn de stejar. În 2018, cineva a făcut două racle aurite pentru cele două cranii ale Părinților Visarion Toia și Calinic Cărăvan.

Canonizarea Sf. Visarion de la Lainici

Cum ați primit vestea canonizării starețului Visarion Toia?

În anul 2022, am primit un telefon de la Patriarhie: „Părinte stareț, sunt consilierul cutare și vreau să vă comunic că, cu ocazia centenarului Patriarhiei Române (1925-2025), Părintele Patriarh Daniel, vrea să proclame canonizarea în grup a unor sfinți mărturisitori, martiri și duhovnici din perioada comunistă. Și au fost aleși câte doi din fiecare Mitropolie. Din Mitropolia Olteniei, sunt propuși Părintele Gherasim Iscu de la Tismana și Părintele Visarion Toia de la Lainici”.

Când am auzit, mi-au dat lacrimile. Vestea m-a copleșit. Și am rămas marcat de lucrarea lui Dumnezeu care a făcut ca cei doi stareți să fie dezgropați cu 12 ani înainte, cu 5 ani înainte să facem racle pentru capetele lor. Și după aceea, Părintele Visarion să fie propus pentru canonizare. Minunea a fost că pe noi nimeni nu ne-a întrebat nimic, când s-a început demersul pentru canonizare. Rânduiala și hotărârea aceasta au venit direct de la Patriarhie, fără propunerea noastră.

Sunt mulți sfinți în țara aceasta. Cimitirele mănăstirilor noastre sunt pline de sfinți și mulți judecă de ce nu se canonizează sfântul cutare? Dacă fiecare preot, ar pomeni sutele de nume ale martirilor noștri, la Proscomidie, unde este taina cea mare și unde ne unim toți cu Hristos, cu viii, cu cei adormiți, cu Maica Domnului și sfinții, aceste rugăciuni ar ajunge la Dumnezeu și El ar răspunde la ele.

[1] Părintele Adrian Făgețeanul este înmormântat tot la mănăstirea Lainici.

(Continuarea în Nr. 87 al Revistei Atitudini)