SĂ NE CONSULTĂM ȘI CU CEI MICI | PR. JUSTIN

Și tinerii au înțelepciune

Aveți ce învăța și de la tineri?

De la tineri înveți câteodată mult mai mult decât de la bătrâni, pentru că nu este mare bătrânețea multor ani, ci înțelepciunea. Sunt lucruri în care mă consult și mai întreb. „Măi, ce părere ai despre cutare lucru? Eu am socotit că trebuie să fac așa și așa. E bine? Spune dragul meu!”. „Da, părinte, e bine, da’ uite că parcă ar fi și așa cum mă gândesc eu”.

Și într-adevăr o iau de bună că harul lui Dumnezeu lucrează, nu omul. Un bătrân valorează mult într-o mănăstire, sau un preot în mijlocul credincioșilor. Dar poate greși și starețul acesta, poate greși și duhovnicul acesta. Însă chiar dacă greșește, tu trebuie să mergi în ascultarea față de el și nu greșești, pentru că nu tu răspunzi^[1].

„Greșeala lui este poate ridicarea mea”

De aceea în viața mănăstirilor și în viața creștinilor există o absolută necesitate a ascultării. Chiar dacă îți vine să spui: „A, dar nu mă duc la părintele acela pentru că am auzit că-i așa și așa, și că l-am văzut eu pe la o veselie, pe la o cumetrie, că ar mai face un gest sau altul”.

Noi trebuie să știm însă că (preotul, starețul) este omul pe care Dumnezeu l-a ales acolo și eu trebuie să-l ascult. Greșeala lui este poate ridicarea mea. Spun Sfinții Părinți: decât să mă ridic pe părerile mele proprii, mai bine să merg mai pe jos cu părerile unui sfătuitor. Iar oamenii sigur se duc, măi, la mănăstirea Petru Vodă, că e un bătrân acolo. Mai aud și dintr-un articol pe la un ziar, și lumea: „Hai că mergem acolo!”. Și acolo ce-i? Un scaun în care eu stau ca un netrebnic, îmi vindec și eu oasele și păcatele mele.

[1] Părintele nu se referă aici la erezie. După Sfinții Părinți, ascultarea se face până la păcat (n.ed.).

(Extras din cartea „Ne vorbește Părintele Justin”, vol IV)