RELAȚIA BOLNĂVICIOASĂ DUHOVNIC-UCENIC | PR. VARNAVA IANGOS

Singurul care mântuiește este Hristos

Omul își trăiește adeseori singurătatea ca pe un simptom al păcatului său. Când simte că alții au profitat de el și l-au nedreptățit, se izolează și își plânge de milă. Apoi se refugiază în Biserică și se agață de duhovnic pentru a scăpa de singurătate.

Dacă duhovnicul răspunde și îi îndreptățește infirmitatea și nesiguranța emoțională, va face din el o „ființă nevinovată”, pe care o va adora și căreia i se va închina. În loc să-și întoarcă dorirea spre chipul lui Hristos, el va nesocoti foamea și setea existențială profundă ale sufletului său, anulând posibilitatea de a se maturiza și de a trăi relația sa personală cu Mântuitorul Hristos.

Orice duhovnic, pedagog sau terapeut, care strivește existența altuia, folosindu-se de imaturitatea și nevoia sa emoțională, nu este vrednic de încredere. Cel care dorește cu adevărat să vindece pe cineva, atunci când este necesar, nu va ezita să fie aspru cu acela, după caz, și chiar să-l îndepărteze de el, pentru a realiza un echilibru sănătos al relației. El este dator să-i accentueze faptul că nu el îl va mântui, oricât l-ar răsfăța. Singurul care mântuiește este Hristos.

Nu trebuie cultivată interdependența între duhovnic și ucenic

Omul trebuie să înțeleagă că este singur în viață. Mântuirea este o chestiune personală. Duhovnicul trebuie să-l povățuiască cât poate de bine, dar nu trebuie să devină deconectorul lui, piedică în formarea lui duhovnicească. Pentru a avea o relație duhovnicească sănătoasă, nu trebuie cultivată interdependența între duhovnic și ucenic.

De câte ori nu se ascund oamenii în spatele așa-zisei ascultări și profită de ea ca să poată spune duhovnicului: „Ești slujitorul meu, la dispoziția mea și oricând voi vrea, îmi vei împlini nevoia!”. O asemenea atitudine nu se poate să fie spre vindecare sufletească și nici îndrumare duhovnicească nu poate fi. Ea este, mai degrabă, imaturitate și lipsă de discernământ.

Ceea ce avem nevoie mai presus de toate este să fim educați, în așa fel încât să dobândim un cuget „bărbătos”, ca să putem răbda șederea „față către față” cu păcatul. Tot ceea ce ne poate oferi duhovnicul este să ne dea nădejde, nu o nădejde omenească, ci nădejdea pe care Hristos Însuși o dă. Rolul duhovnicului este să ne îndemne: „Vino la Hristos! El te iubește! Lasă-te în grija Lui! Nu eu sunt salvatorul tău, Hristos este izbăvitorul tău!”.

Dependențele bolnăvicioase din relațiile sentimentale

O dependență similară bolnăvicioasă poate apărea în orice fel de relație sentimentală. De multe ori în cupluri, bărbatul și femeia sunt atașați unul de celălalt și interdependenți. Nu poate exista sănătate și echilibru într-o astfel de relație. Nu poate exista dragoste adevărată. Fiecare trebuie să stea în fața lui însuși, să-și încredințeze viața iubirii lui Dumnezeu și să spună: „Eu și Dumnezeu suntem singuri pe lume!”.

Altfel, nu va putea sătura foamea și setea adâncă a sufletului său, nu își va găsi odihnă. Și, în curând, va începe să caute alternative, trădându-și partenerul.

În relațiile umane, apar conflicte complexe intense, pentru că oamenii se idolatrizează reciproc. Se recunosc unul în celălalt și își dau sens unul prin celălalt, nefiind conștienți de cât și ce pot aștepta unul de la celălalt. Într-o relație echilibrată, cei doi nu se confundă, nu se asimilează unul pe celălalt. Fiecare își păstrează unicitatea și diversitatea, respectând unicitatea și diversitatea celuilalt.

(Extras din cartea „Fericirile, Răspunsul dat lumii”, de Pr. Arhim. Varnava Iangos)