
Un maslu pentru Părintele Justin
Când am fost la Maslul acela cu 250 de preoţi, am primit un mesaj seara târziu. Și m-am dus şi eu. Am slujit, dar am fost foarte dezamăgit în prima fază, că nu îl văd pe Părintele. De câte ori, mergeam, luam binecuvântare de la el, mă miruia şi ne îmbrăţişam, schimbam câteva cuvinte. Îmi era suficient să-l văd, de fapt, ştiind că e bolnav.
Văzând că la fiecare Evanghelie, cum era şi normal să se facă ungerea, mergeau doi, trei preoţi, mi-am zis aşa: „Doamne, dacă voia Ta este ca să ajung la Părintele, rogu-te să-mi dai un semn. Și dacă părintele acesta, din dreapta mea, se va lua şi va merge, atunci mă duc şi eu”.
„Doamne, cum să-l miruiesc eu pe Părintele?”
Şi la ultima Evanghelie, acesta a fost chemat să meargă spre locul unde era părintele. Şi atunci m-am dus și eu, nădăjduind că poate că m-o primi. Şi într-adevăr, am stat puţin, ne-a primit şi Părintele Justin mi-a dat să-l miruiesc. Atunci, m-am cutremurat: „Doamne, cum să-l miruiesc eu pe Părintele? Eu trebuie să primesc de la el”.
Toţi ceilalţi l-au miruit pe rând, la fiecare Evanghelie, dar când am dat să-l miruiesc și eu, apropiindu-mă oarecum cu frică, am văzut că Părintele îmi ia miruitorul din mână şi mă miruieşte dumnealui pe mine, spre stupoarea celorlalţi, pentru că Părintele n-avea voie să se mişte.
Părintele era în lumină
Era intubat, cu tot felul de drenaje. Dar ceea am văzut eu, este că părintele se afla într-o lumină totală. Nu arăta a fi suferind, nu se vedea a fi tulburat. Dimpotrivă era vesel, plin de viaţă, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult era acea lumină care îl învăluia. Faptul că m-a miruit și n-am plecat fără binecuvântare, a fost iarăși pentru mine ceva extraordinar.
Mi-a arătat încă o dată că Părintele îmi citise gândurile. Ştia că eu, cu sfială m-am apropiat şi că îmi doream nu să îl miruiesc eu pe dumnealui, ci dumnealui să mă miruiască pe mine şi a făcut-o, cu toată opunerea celorlalţi. Și a mai spus: „Lăsaţi, că aşa trebuie!”.
(Mai multe mărturii aflați în ultimul Număr al Revistei Atitudini)

Sfintii, chiar daca nu ne vine sa credem, sunt sfinti inca din timpul vietii, dar ca sa nu cadem in mandrie si ratacire, ne feresc de ispite, dar in acelasi timp ne si dovedesc dragostea lui Dumnezeu.