Vă prezentăm scrisoarea Părintelui Petroniu Tănase către Părintele Justin Pârvu, doi mari Duhovnici și apostoli ai neamului românesc, care vegheau și încă veghează pentru mântuirea fiilor acestui neam. Părintele Petroniu îi scria Părintelui Justin din Sfântul Munte Athos, cu mult dor, rugăciune și interes pentru România. Să auzim strigătul lor și să nu netrebnicim rugăciunea și lacrima lor pentru noi. STRIGĂTUL PR. PETRONIU TĂNASE ÎMPOTRIVA AVORTULUI
Scrisoarea Pr. Petroniu Tănase către Pr. Justin Pârvu
Prea Cuvioase Părinte Stareţ Justin,
Adevărat a înviat Domnul Hristos şi ne-a dăruit viaţă veşnică!
Vă mulţumesc pentru bunele urări de Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos şi vă doresc să aveţi în toate zilele bucuria Sfintei Sale Învieri şi să ne învrednicească şi de marea Bucurie a Paştilor celor veşnice din ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale.
Hristos a înviat!
Foarte bună lupta împotriva „cip-urilor” cu care diavolul vrea să fie stăpân peste întreaga Ţară. Dar ce ne facem cu milionul de avorturi, cu homosexualii şi cu toate formele de depravare de care s-a îmbolnăvit întreaga ţară creştină ortodoxo-românească? Cei ce se îndeletnicesc cu aceste treburi drăceşti sunt căzuţi deja sub stăpânirea diavolului şi împreună moştenitori cu acesta ai muncilor iadului, dacă nu se trezesc, dacă nu se pocăiesc. Dar cine să-i trezească? Ce fac cei rânduiţi la aceasta de Dumnezeu, Care a pregătit pentru cei ce cred în El, împărăţie veşnică şi fericită? De care să ne învrednicească pe toţi bunul Dumnezeu.
Cu felicitări şi cele mai bune doriri pentru creştineasca lucrare ce o desfăşuraţi,
Stareţ, Ierom. Petroniu, Schitul Românesc Prodromu Sf. Munte Athos, 2009
(Scrisoare publicată în cartea „Ne vorbește Părintele Justin”, vol. III)


Bucurati-va! Mare minune facuta de Sfantul acum Arsenie de la Prislop!
Sfantul despre care suntem incredintati (prin pr. Elpidie) ca impreuna cu Sfanta Cuvioasa Parascheva, Sfantul Cuvios Iustin de la Petru Voda si sfintii inchisorilor comuniste ocrotesc si vor ocroti tara in perioada grea prin care trecem si vom trece!
https://youtu.be/rrKPJ9Ye5_M?si=ihDEUUXnaa-5qxeL