PĂRINTELE JUSTIN SE ARATĂ LA CĂPĂTÂIUL UNEI BOLNAVE

„Un singur lucru te întreabă Dumnezeu”

În 2010, când Părintele Justin s-a îmbolnăvit și a ajuns pentru prima dată la spital la Cluj, am avut ocazia să-i fiu mai aproape și să-i devin ucenic mai apropiat de chilie. Iar într-una din zile, Părintele m-a chemat la el și m-a întrebat: „Ce spun eu când îl văd așa pe patul de suferință?”. Bineînțeles că i-am răspuns: „O să vă faceți bine și o să reluați lucrarea dumneavoastră cu oamenii”. Iar el mi-a zis: „Eh, Justine, vezi tu cât de greu se desparte sufletul de trup? Am făcut biserici, am botezat, am cununat, am spovedit… Dar un singur lucru, te întreabă Dumnezeu. Cât de mult ai comunicat cu El prin rugăciune?”.

Așa încât am văzut rugăciunea Părintelui zi de zi, cu aceeași râvnă, cu aceeași dragoste față de slujbe. Și îți crea impresia că slujește Sfânta Liturghie ca și cum ar fi fost pentru prima dată, întotdeauna cu foarte multă evlavie și cu frică. Îl vedeai pe Părintele când lua Sfântul Trup în palmele sale, că înghițea Sfântul Trup cu foarte multă smerenie și întotdeauna cu lacrimi.

Ultimul maslu săvârșit de Părintele Justin

Avea o dragoste pe care o simțeai imediat ce îi treceai pragul chiliei. Simțeai că în scaunul în care stătea Părintele așteptând oamenii, e un om care te cunoaște dintotdeauna, care te înțelege și care îți oferă tot ceea ce ai nevoie ca să fii împăcat. Întotdeauna avea răspuns la fiecare întrebare, la fiecare problemă a fiecărui om. Și răspundea cu o siguranță care te făcea să fii convins că acel cuvânt vine direct de la Dumnezeu.

Aș spune despre o minune a Părintelui pe care aș încadra-o în virtutea dragostei și a milei pe care a avut-o. În luna februarie, în ziua în care ne pregăteam să mergem la spital, Părintele nu se simțea bine. Iar noi, cu toții, încercam să-i spunem că trebuie să ajungem la spital. El, însă, insista că mai are de făcut un Sf. Maslu. Și ne-am străduit să găsim numărul de telefon al persoanei care venise la Pr. Justin, cu rugămintea de a ajunge la el acasă pentru un sf. maslu. Voiam să le spunem acelor oameni că Părintele nu se mai simte în stare să meargă la Maslu.

Găsisem pe un bilețel un număr scris de Părintele Justin, dar din care lipsea o cifră. Am luat la rând cifrele de la 1 la 10 cu gândul că poate o să dau de persoana la care trebuia să mergem. Dar, cu toate acestea, încercarea mea a eșuat. Oarecum, noi eram și mai revoltați pentru că persoana la care trebuia să mergem era un polițist care ni se părea că nu era așa de apropiat de Dumnezeu. Și ne gândeam că jertfa Părintelui era mult prea mare în momentul acela pentru acea persoană.

„De acum ești bine!”

Am pornit la drum cu Părintele spre familia despre care v-am spus. Și, când am ajuns acolo, ne-am apucat de Sf. Maslu.

La sfârșitul slujbei, soția polițistului a venit și i-a mulțumit Părintelui Justin. Și, spre surprinderea nostră, aceasta i-a spus că ea l-a rugat pe soțul ei să meargă la Părintele. Avusese un accident și fusese în comă la spital și, în momentul în care soțul ei a intrat în chilia Părintelui și i-a spus problema ei, l-a văzut la capul ei pe Părintele citindu-i o rugăciune. După ce i-a citit rugăciunea, Părintele i-a și zis: „De acum ești bine!”. Și din acea zi a revenit acasă, la familia ei.

Așa am realizat și noi de ce am ajuns la acea familie în ziua în care Părintele trebuia să meargă la spital.

(Fragment extras din Revista Atitudini Nr. 64)