AVEREA SAU CRUCEA | SF. ILARION FELEA

Creștinul – purtător de Cruce

Creştinul adevărat e un purtător de cruce. El se leapădă de tot ce ar putea să-l împiedice a dobândi împărăţia lui Dumnezeu şi-şi poartă crucea cu răbdare şi cu credinţă până la moarte.
Averea nu spune nimeni că e rea. După cum o întrebuinţează omul, ea poate să fie bună sau rea. Dacă o întrebuinţăm în scopuri bune, e bună; dacă o întrebuinţăm în scopuri rele, e rea. În orice caz, averea singură nu poate să ne asigure viaţa veşnică.

Averea ne însoţeşte până la groapă şi de aici încolo nu ne mai poate ajuta, dacă nu am ştiut să o punem în slujba mântuirii sufletului. Averea ne lasă la moarte, cum ne părăsesc zidarii când nu-i mai putem plăti sau soldaţii când văd că războiul e pierdut.

Averea e mai slabă decât veşnicia

Viaţa veşnică este ca şi zidirea unui turn: trebuie să-ţi faci dinainte socoteala dacă ai cu ce să-l isprăveşti, ca să nu începi lucrul şi să rămâi cu zidirea neisprăvită. Averea ne poate ajuta numai să începem, dar nu să şi dobândim viaţa veşnică. Oricum am face socoteala, averea ne duce numai până la un loc, până la moarte. Cu ajutorul ei, locuinţa vieţii veşnice, turnul mântuirii, nu se poate isprăvi.

Viaţa veşnică se dobândeşte prin luptă şi putere. Cel mai tare învinge totdeauna. Averea e mai slabă decât veşnicia. Câte bogăţii nu mănâncă viermii!… Câte avuţii nu spulberă curgerea anilor!… Câte împărăţii mari nu s-au făcut praf şi cenuşă!… Toate, toate sunt trecătoare ca umbra şi înşelătoare ca visul…

Averea și necazurile

Singurul împărat nebiruit este Dumnezeu şi singura împărăţie nemuritoare este împărăţia Sa. În faţa acestei împărăţii, averile noastre, oricât ar fi de mari, ne fac numai dureri, neplăceri şi dezamăgiri, pentru că ne legăm de ele, ca şi când ar putea să ne dea totul şi ne dau aşa de puţin.

Mântuirea ne vine numai prin cruce. Cine alege averea, pierde mântuirea. Cine alege crucea, dobândeşte mântuirea.

Avuţiile pot să ne facă vremelnic fericiţi, dar e sigur că în calea vieţii veşnice, ele sunt o mare piedică, deoarece nu ne pot zidi niciun turn de scăpare, nici împărăţie de mântuire. Toţi părăsim lumea aceasta cu mâinile goale. Un mare bogat din vechime a lăsat să fie îngropat cu mâinile afară din sicriu, goale, ca să vadă toţi, că nu duce
cu el nimic din toate avuţiile lui.

Creştinul bun pleacă şi el din lumea aceasta cu mâinile goale, dar cu sufletul plin de comori cereşti. El ascultă şi urmează cuvântul Domnului: «Nu vă adunaţi comori pe pământ,… ci adunaţi-vă comori în cer… Că unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră» (Mt. 6:19-21).

(Extras din „Pildele Mântuitorului”, de Pr. Ilarion Felea)