NU EXISTĂ OAMENI SLABI | PĂRINTELE SAVATIE

De ce nu avem încredere în noi și ne considerăm slabi, aruncând toată vina pe traumele din viață, de care noi, chipurile, nu suntem vinovați? Ne răspunde Părintele Savatie Baștovoi, printr-un îndemn de curaj spre biruirea încercărilor vieții. NU EXISTĂ OAMENI SLABI | PĂRINTELE SAVATIE

„Eu nu cred că există oameni slabi”

Părinte, cum să înțelegem faptul că mulți dintre noi ne justificăm neputințele prin traumele pe care le-am avut. Și din pricina aceasta ne simțim mai slabi decât ceilalți care ni se par mai puternici și simțim nevoia tot timpul să fim înțeleși?

Eu nu cred că există oameni slabi, există învățătură slabă. Toți ne naștem cu o putere și cu o răbdare foarte mare. Tocmai cel mai slab, vezi că este cel mai tare. Aici este vorba de voință. Vezi câte un om chircit și prăpădit, dar are în el așa o forță de a purta lucrurile, că te uimești. Te uiți la altul, mare și plin de mușchi și îl vezi cum se vaită la un necaz: „… că l-a bătut, că nu l-a bătut…”.

Ce „bătut”, frate? Ce viață aveau copiii pe-aici… Dar și noi, ce viața am avut… Făceam kilometri întregi pe jos, prin noroi, ca să ajungem la școală. Nu te lua nimeni cu mașina sau altceva, nu interesa pe nimeni. Eram ai nimănui! Nu aveam niciodată un ban în buzunar. Plecam de-acasă cu un bilet, dat de la minister și păstram celălalt capăt ca să vin înapoi acasă, la Crăciun. N-aveam niciun ban. Singura mea avere era acel capăt de bilet. Astea traume!

„Depinde unde ne ținem noi mintea”

Poți să ai traume de care vrei, sărăcie, bătăi, certuri, nebunii, dar este și harul lui Hristos. Depinde unde ne ținem noi mintea.

Sunt și cazuri când auzi pe la călugări, în mănăstiri, că: „M-am săturat să fac atâția ani, numai la grajd și la greu…”. Sigur că poți să cazi și în altceva. Sunt unii care fac duc o viață-întreagă greul unei mănăstiri, fără să cârtească și se sfințesc. Eu am văzut mulți din aceștia. Nu-i destul să faci o ascultare, o slujire, doar așa, cu râvnă și conștiință. Nu faci ascultare ca boul, pentru că n-ai de ales. Dacă slujirea ta nu-i raportată la Hristos și dacă nu o umpli de jertfă, atunci se poate să-ți pierzi mințile. Am cunoscut și așa. A făcut ascultarea cu o altă stare. El făcea lucrurile dintr-o voința, dar nu agonisea har, nu avea dragostea asta bună.

De unde vine vindecarea de traume

…Să fim atenți la ceilalți, mai mult decât la noi înșine, asta putem. Asta-i vindecarea, să știți, pentru că așa a zis Hristos! Ne gândim că Hristos a spălat picioarele apostolilor, El a dat mâncare, a pus pe masă. Și tu? Ai făcut o mâncare, ai pus pe masă cuiva să mănânce? Trebuie să ai în mintea ta că așa a făcut Hristos și vrei să Îl urmezi. Când faci lucrurile având starea asta, Îl simți pe Hristos și te bucuri. Și ceilalți care mănâncă simt bucuria ta și se bucură împreună cu tine. Oamenii simt dragostea noastră atunci când îi slujim. Credeți că degeaba au numit grecii masa – „αγάπη” (dragoste/agapă)? Într-adevăr masa este o manifestare a dragostei. Slujirea aproapelui o facem în fiecare zi, de multe ori. Punem pe masă, aranjăm, mâncăm, strângem, spălăm. Toate lucrurile acestea noi nu le observăm, dar cineva le face. Iată de unde vine pacea și liniștea.

Oamenii când aud pe cineva care vine tot timpul și începe să se plângă că nu are, nu poate, că-l doare, că are nevoie și tot așa, oamenii încep să se sature de el. Devine povară. Dacă vezi că nu te ajută nici una, nici alta și te simți îngreuiat, atunci te duci și te spovedești în duhul Părinților. Nu te duci să povestești ce-ai mai făcut, dar te duci ca la moarte, ca la judecată, cu toată nădejdea și dragostea – și te curățești!

(Continuarea interviului în Revista Atitudini Nr. 89)