PRIN CE SE DISTINGE SF. GRIGORIE DE NAZIANZ | PR. MIHAI VALICĂ

Sfântul Grigorie de Nazianz, Capul care cugetă cele dumnezeieşti

Sf. Grigorie de Nazianz era un om deosebit, din familie de aristocraţi. O familie deosebit de bogată, însă toată nobleţea acestei familii consta în faptul că erau creştini. Ne istoriseşte viaţa sfântului că la Atena, în special când s-a dus la studii, l-a avut coleg pe Sfântul Vasile; de acolo a învăţat toată ştiinţa vremii respective, însă nu l-a mulţumit. Şi atunci a început să se roage. Şi Dumnezeu i-a dat darul de a vedea Lumina Taborică. Este un lucru extrem de important acest lucru, adică lumina care au văzut-o cei trei apostoli pe Tabor.

El menţionează în aşa zisele poeme autobiografice că nu ştiinţa lui, nu suma cunoştinţelor lui a dat cea mai frumoasă teologie despre Sfânta Treime ci efectiv tot ceea ce a văzut în lumină.

Teologul Sfintei Treimi şi luptător împotriva gnosticismului

Este teologul Sfintei Treimi. Cel care aduce Treimea în Roma cea nouă, adică în Constantinopol… Și repeta de fiecare dată: „Nu eu am scris aceasta, ci Dumnezeu mi-a revelat şi mi-a arătat în lumină!”. Iată, Teologul Luminii este numit acest Grigorie, un om de o fineţe deosebită.

Se naşte tot în anul 330 la Arianz. Și după ce urmează şi îşi însuşeşte întreaga cultură, nu se mulţumeşte cu ea, chiar o refuză ca nu cumva să fie atins de gnoză; gnoza fiind cunoaşterea doar prin cercetare si prin raţiune. Şi ştim că toată hristologia Sinodului I Ecumenic este o hristologie antignostică, împotriva cunoaşterii doar prin raţionamente filozofice sau de altă natură, ci doar pe bază de revelaţie.

Şi iată că Sf. Grigorie de Nazianz scoate învăţătura cea mai frumoasă despre Sfânta Treime prin revelaţie. De aceea este extrem de important să înţelegem un lucru – noi,  când învăţăm la teologie sau la seminar, să citim şi să ne uităm în primul rând ce au spus Sfinţii care au trăit în lumina cea adevărată. „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc. Am aflat credinţa cea adevărată, Nedespărţitei Sfintei Treimi să ne închinăm”. Aceste cuvinte îi aparţin Sfântului Grigorie de Nazianz, cel care spune că tot ce a scris, a scris în lumina Sfintei Treimi.

Lupta împotriva arianismului

Fiind un om de o sensibilitate deosebită, este cel care a fost chemat de un grup de credincioşi, puţini, din Constantinopol, în anul 379 să le fie arhiepiscop. De ce? Pentru că, din păcate, din 39 de episcopi care erau la vremea aceea, mai erau ortodocşi doar 3. Şi atunci Sf. Grigorie a spus: „Da, accept să vin, cu toate că ştiu că va fi foarte greu”… Pentru că împăratul Valens obliga pe episcopi să treacă la arianism.

Ştiţi că Valens a fost chiar la Constanţa, la Tomis, când era episcop Bretanion, şi i-a cerut să treacă la arianism. Iar episcopul, strămoşul nostru de la Dunăre, s-a opus şi a refuzat. Ne bucurăm că acest Bretanion, episcop de Tomis, a fost ucenicul Sf. Grigorie de Nazianz şi mai târziu desigur şi ucenicul Sf. Ioan Gură de Aur.

Iubiţi credincioşi, aţi auzit şi la Acatist, doar o singura biserică mai era ortodoxă din întreg Constantinopolul, una singura – Biserica Sf. Anastasia. Iar unii istorici spun ca mai era încă una – Sf. Irina. Cu toate acestea, a fost ales să conducă Arhiepiscopia, în speranţa că în cele din urmă va media şi va aduce un compromis între erezia ariană şi învăţătura creştină.

Prigonirile Sfântului Grigorie

Iubiţi credincioşi, aici se petrece un lucru extraordinar. Ce se întâmplă? Acceptă, nu avea nici măcar unde să doarmă, dormea la o verișoara de-a lui, cu toate că existau destule camere episcopale.

Din 379 până în 381, predică efectiv dreapta credinţă, credinţa pe care a primit-o prin lumina lui Hristos. În momentul în care episcopii au văzut că el de fapt combate arianismul şi-i atacă direct şi le spune că sunt eretici, în acel moment a început, iubiţi credincioşi, calvarul. În acel moment colegii lui au început să-l urască, sa-i însceneze fel şi fel de situaţii.

Astfel încât în noaptea de înviere, arienii au intrat cu bâte, cu pietre şi aruncau în el, numai să îl omoare. Şi asta, deoarece nu a căzut la compromis cu ereticul. Cât de importantă este această atitudine! De ce? Pentru că şi astăzi ne îndeamnă unii împăraţi şi unii ideologi şi unii formatori de opinii mondialiste să fim în pace şi înţelegere cu toţi, să ne rugăm împreună. Dar iată care a fost atitudinea Sf. Grigorie de Nazianz! A spus: Nu! Nu are nicio părtăşie lumina cu întunericul. Şi cu toate că ei credeau că dacă l-au ales ca şi arhiepiscop, le este dator, Sfântul a fost ferm şi a  spus: Nu! Înapoi la dreapta credință de la Sinodul I Ecumenic, credinţa niceeană.

Cel mai copiat și citat teolog

Această atitudine arată caracterul lui. Dar fiind un teolog desăvârşit şi un poet totodată, el este şi cel care şi-a scris viaţa în versuri. De la 381 până la 390 – sunt poemele autobiografice. Sunt de o frumuseţe extraordinară; sunt singurele poeme autobiografice din întreaga lume antică, şi care se păstrează până astăzi. De aceea Sf. Grigorie de Nazianz a fost, după Sfânta Scriptură, cel mai copiat prin manuscrise, în timpul Bizanţului.

A fost preşedinte la Sinodul II Ecumenic, la 381, de la Constantinopol. Amintim că se răspândea atunci erezia lui Macedonie despre Sfântul Duh. Având în vedere ura acestor episcopi şi toate zvonurile care le scorneau asupra lui, el se întristează, şi chiar părăseşte lucrările Sf. Sinod, după ce ţine întâi o Sf. Liturghie, la care era de faţă şi Împăratul Teodosie. Și le spune o cuvântare atât de frumoasă, în care le mulțumește că în doi ani şi jumătate, când a venit a găsit o singură biserică ortodoxă, iar când a plecat a mai lăsat doar o singură comunitate ariană.

„Toată coroana mea sunteţi voi, credincioşilor, care aţi venit la biserică!”

E primul episcop care îşi face apologia în Biserică, în faţa Împăratului şi a credincioşilor, cărora le spunea: „Toată coroana mea sunteţi voi, credincioşilor, care aţi venit la biserică, aţi întărit biserica şi aţi transformat noua Romă într-o Ortodoxie, şi nu într-o erezie. Şi atunci i-a spus Împăratului, atunci fiind şi foarte bolnav că de abia mai putea să stea în picioare: „Împărate, nu cer altceva decât o singură favoare: să mă laşi să stau deoparte de invidia colegilor mei”.

Mai toţi episcopii îl invidiau pentru că vorbea dumnezeieşte, era cel care efectiv era iubit de Dumnezeu şi simţeau credincioșii că vorbește din harul lui Dumnezeu şi din Lumina lui Hristos. Simţea că invidia colegilor lui este de nesuportat.

Prin ce se distinge Sf. Grigorie

Moare la anul 390, după ce scrie învăţătura despre Sfânta Treime, încă 5 cuvântări teologice, de unde şi i se trage numele de Teologul, pentru că profunzimea lor este atât de mare încât nimeni nu îl poate egala, deoarece originea lor este dumnezeiască.

Iubiţi credincioşi, dacă ar fi să îl caracterizăm printr-un singur cuvânt sau propoziţie, ar fi cam aşa – Capul care cugetă, dar nu din ale raţiunii, ci din ale lui Dumnezeu…

(Fragment extras din Revista Atitudini Nr. 15)