PR. VARNAVA IANGOS – FERICIRILE | APARIȚIE EDITORIALĂ

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, în colaborare cu Fundația Justin Pârvu, vă prezintă o nouă apariție editorială: traducerea din limba greacă a cărții îndrăgitului Părinte Arhimandrit Varnava Iangos, „Fericirile – Răspunsul dat lumii”. Cartea este tradusă de către maicile de la mănăstirea Paltin și conține tâlcuiri profunde și pline de esență duhovnicească la Fericirile rostite de Domnul nostru Iisus Hristos în Predica de pe munte. Această carte considerăm că este mai actuală ca oricând, pentru că Părintele Varnava, un iscusit cunoscător al bolilor sufletești și psihologice ale acestui acestui veac, vine să ne ofere soluția dobândirii de sens, cheia fericirii astăzi, atât râvnită de noi toți, dar care parcă s-a ascuns de ochii noștri, ce nu mai au lumină să vadă decât întunericul acestei lumi și al propriului egoism. Ce este fericirea și cum putem fi cu adevărat fericiți? PR. VARNAVA IANGOS – FERICIRILE | APARIȚIE EDITORIALĂ

Încă de la primele pagini, cititorul își dă seama că nu are de-a face cu mostre ale unui cuvânt simplu, catehetic, ci cu „jurnalul” unei călătorii duhovnicești personale. Tâlcuind fiecare Fericire în parte, ne propune un îndrumar, către întâlnirea noastră personală cu Hristos. Ne prezintă Predica de pe Munte ca pe o Evanghelie sinoptică, ca pe o scară ce coboară în adâncul inimii, acolo unde și-a făcut loc „ego”-ul – „marele nostru prigonitor” și urcă către cunoașterea de sine și împăcarea cu Ziditorul nostru.

Cartea este lucrată la două culori, în format 13 x 20cm și conține 244 de pagini.

Preț: 25 Lei

Comenzi se pot face aici sau la adresa de email: [email protected]

completând formularul de mai jos sau în pagina Magazin.

sau telefon

0785 018 852, 0725 621 381 (whatsapp)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

1 thoughts on “PR. VARNAVA IANGOS – FERICIRILE | APARIȚIE EDITORIALĂ

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura