DR. ȘTEFAN MINDEA | UNDE ESTE DEMNITATEA POPORULUI ROMÂN?

Vă oferim un cuvânt plin de putere, rostit din inimă, dar și din experiență, pentru tinerii români, pentru România. Pe această cale, urăm și noi reputatului medic neurochirug, Dr. Preot Ștefan Mindea, un călduros „La mulți Ani”, azi, la prăznuirea sfântului său ocrotitor, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Sfântul Ștefan să ne ocrotească pe toți, în lupta ce ne stă înainte, în fața prigonitorilor și calomniatorilor noștri! DR. ȘTEFAN MINDEA | UNDE ESTE DEMNITATEA POPORULUI ROMÂN?

SĂ NU NE DENIGRĂM NEAMUL!

Aș vrea să mai fac o mică precizare și să vă pun o întrebare: „Credeți că Părintele Justin era mulțumit de țara aceasta?”. Eu când m-am întors, și mulți alții ca mine, nu eram mulțumiți de sistem. Orice om care dorește ceva mai mult chiar și lumește, nu mai zic duhovnicește, poate că are anumite nemulțumiri, dar e foarte important cum gestionezi nemulțumirile acestea. Și aș vrea să mă adresez în special tinerilor, referitor la o idee extrem de periculoasă mai ales când se vorbește despre țara noastră.

Eu sunt un om foarte pragmatic și urăsc supraevaluarea, adică să vezi ceva de nota 8 și să zici: „Incredibil, e de nota 10!”. Nu suport aceasta! Vă spun că nu trebuie să ne supraestimăm. Dar nici să acceptăm pe nedrept sau în mod greșit o doctrină că România este într-un fel sau altul, că numai la noi e corupție. Ia deschideți ziarul și documentați-vă! Nu vreau să dau exemple concrete că nu este acesta scopul simpozionului. Peste tot, corupția este la scară uriașă, încât la noi ea e pe bani mărunți. Nu se face cu contracte mari, cu oameni care vin cu cravată să semneze acolo tot ce este „mai bun”. Nu se face așa! Se face în mod legal, cu zâmbetul pe buze.

DEMNITATEA SF. ȘTEFAN

Vreau să închei cu o idee. De multe ori, am auzit spunându-se că noi suntem o țară de trădători, că toți voievozii noștri erau trădați. Și mă întreb oare cum poate un popor să-și păstreze o demnitate? Chiar mă gândeam la Sf. Arhidiacon Ștefan când a stat în fața sinedriului, a celor mai învățați evrei. Când a prezentat pas cu pas istoria poporului ales și a precizat că „noi, poporul ales, am ucis atâția proroci aleși, i-am disprețuit, i-am dat la o parte”. Credeți că acest popor merge și spune altora că noi suntem cei mai mari trădători? Nici vorbă! Ce vrei să ucizi? Un voievod sau un proroc prin care vorbește Dumnezeu?

CE E DE FĂCUT PENTRU ROMÂNIA?

Și ca să tragem o linie. Ce este de făcut? Fiecare dintre voi, care aveți copii, să le acordați timp, să le explicați că, de foarte multe ori, o minciună repetată de mai multe ori devine o realitate și istoric și psihologic. Dacă Părintele Justin a avut demnitate și a ținut la acest popor, care dintre noi poate să vorbească în mod negativ despre el? Sunt lucruri neplăcute care nu pot fi gestionate în mod abstract, dar să țineți cont că omul care într-adevăr vrea să îndrepte cu cuvântul lui, când vorbește negativ despre țara lui, vorbește ca un părinte care vede un eșec mare la copilul lui și îi face reproșuri cu un sentiment de durere. Când îți corectezi copilul tău și simți durere pentru lipsa lui de înțelepciune, te adresezi altfel decât atunci când te arunci doar cu gura asupra lui.

Să căutăm elementele bune, să le transmitem mai departe oamenilor și prin cuvinte, dar și prin fapte, prin slujirea noastră și să ne rugăm să biruim, pas cu pas, așa cum și Părintele Justin s-a luptat în fiecare zi din viața lui! Vă mulțumesc!

(Cuvânt susținut în cadrul Simpozionului „Părintele Justin Pârvu, la 10 ani de la adormirea sa”,  mănăstirea Paltin Petru-Vodă, publicat în Revista Atitudini Nr. 79)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura