Dictatura
Dictatura, de orice natură ar fi și orice formă ar îmbrăca, intimidează, depersonalizează și desființează persoanele umane. Și totodată frânează progresul uman chiar și atunci când se pretinde a fi progresistă. Și Dumnezeu Tatăl Atotfăcătorul, Dumnezeu fiind, nu impune și nu se impune, ci sfătuiește și așteaptă din partea făpturii Sale acțiune și răspuns rațional și de bunăvoie.
Cu „sabie”, cu „ruguri” sau cu lagăre și „internări psihiatrice”, cu forța sau viclenia religioasă sau științifică, satana tinde să-și întemeieze împărăția sa… Și acești „înnoitori” și „inovatori” propagă și exportă idei și lozinci ademenitoare, pretinse a fi „practice” și „științifice”.
Cruzimile din istorie sunt lucrările satanice care caută să înăbușe și să suprime noblețea și demnitatea ființei umane. Promotorii ei erau poate mai puțin cruzi decât cei ce i-au urmat în tendință și organizare.
Cruzimea dictatorilor
În istorie au fost multe cruzimi între oameni și popoare. Dintre cele colective mai închegate și mai organizate din istorie, putem aminti patru cruzimi și anume: 1. Cruzimea barbarilor năvălitori; 2. Cruzimea islamică; 3. Cruzimea creștinismului necreștin și 4. Cruzimile revoluțiilor ateiste: burgheză, nazistă și socialistă.
„Revoluționarii” din istorie, ca unii care vor să înnoiască omul și viața, trec prin două etape și anume. A. mai întâi neagă trecutul, iar în acesta, credința în Dumnezeu. Defaimă părinții înaintași, bătându-și joc de tot trecutul, considerând că istoria și calendarul începe cu ei, cu „realitatea” pe care-o impun.
Și B. apoi „apoteozează”, afirmând că pe ei îi viza trecutul și îi avea în vedere. Și nu reușesc. Trecutul se impune ca realitate vie, cum nu poate „spicul” să-și nege „bobul” din care a ieșit. Atunci acești „revoluționari” recurg la o altă stratagemă: dezgroapă trecutul și în iluștrii lui se văd pe sine, ca pe unii ce au fost vizați, prevestiți ei și regimul înnoitor, ca unul la care au tins și au visat cei din trecut. Până la urmă acești „revoluționari” ajung să se deteste ei între ei, să se defaime și să se ucidă, atunci când Marele Revoluționar – satana – crede că și-a ajuns scopul cu ei. Tragedia din istorie, parodie istorică prin care satana își bate joc de om, de omenire.
Când ne supunem Cezarului?
„Tot sufletul trebuie să se supună stăpânirii, căci nu este stăpânire decât de Dumnezeu orânduită”, omițând consemnarea adâncă ce urmează că „stăpânirea este sluga lui Dumnezeu… spre a răsplăti cele bune și a pedepsi răul”. Dar dacă stăpânirea nu este sluga lui Dumnezeu și poate nici de la Dumnezeu, ci este a contrariului, a satanei și pedepsește tocmai binele și încurajează răul… Cine va servi drept criteriu? Tot stăpânirea?
„Dați ce este al cezarului, cezarului, iar ce este al lui Dumnezeu, lui Dumnezeu”, neglijând a lua în seamă că această precizare este făcută de Hristos la întrebarea vicleană a fariseilor… și că există totuși o delimitare între ale Cezarului și ale lui Dumnezeu. Dar când „Cezarul” îți cere pe cele ale lui Dumnezeu sau îți impune contrariul, ce atitudine ai? De învoire și poate de binecuvântare?
(Extras din Revista Atitudini Nr. 63)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.