NUMAI SFINȚII STAU DREPȚI – SF. ILARION FELEA

Războiul sfinților

Când toți se îndoiesc și se încovoaie, numai sfinții stau drepți. De aceea, exemplele lor sunt neîntrecut de frumoase și valoarea lor educativă este unică.

Fără îndoială, la starea desăvârșirii, la treapta sfințeniei, nu se ajunge fără opintiri, fără strădanii, fără lupte. Înainte de a exista martiriul sfinților, există – ne spune Scriptura – și conștiința, războiul sfinților[1]… Lupta dinafară sau dinăuntru – în inimă – a credinței cu necredința, a bunătății cu răutatea, a iubirii cu ura, a înfrânării cu desfrânarea, a blândeții cu mânia, a dreptății cu strâmbătatea, a luminii cu întunericul, a sfințeniei cu păcatul, a duhului cu idolii. Cartea aceasta ne arată cât de lungi au fost suferințele și cât de sângeroase luptele creștinilor împotriva idolatriei (păcatul cinstirii făpturii în locul Ziditorului).

Pe de altă parte biruințele și cununile nu se câștigă fără sudori, fără suspine, fără sângerări. Sfinții le-au câștigat și de aceea au dreptul la toată lauda, iubirea și cinstirea din partea noastră.

Importanța rugăciunii unui sfânt

Noi iubim și cinstim sfinții pentru că ei se roagă pentru noi și mijlocesc pentru noi (1 Tim. 2:1) și sunt ascultați. Avraam se roagă pentru Abimelec (Fac. 20:17), Iov pentru prietenii săi (Iov 42:8) și Samuil pentru popor (1 Regi 7:9), «căci mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului» (Iac. 5:16). Sfinții știu ce se petrece în inimile noastre (4 Regi 5:26; 6:12; FA 5:3) și pe pământ (Apoc. 6:10; 22:9). Sfinții ascultă rugăciunile noastre și se bucură de întoarcerea (pocăința) păcătoșilor (Lc. 15:10; 20:38). Sfinții mijlocesc pentru noi la Dumnezeu și după moarte, ca de pildă Moise și Samuil (Ier. 15:1) și Apostolul Petru (2 Petr. 1:15).

Rugăciunile sfinților se înalță înaintea lui Dumnezeu ca tămâia din cădelnițe de aur (Apoc. 5:8; 8:3-4). Sfinții zidesc Biserica; sfinții vor judeca lumea (1 Cor. 6:2). Noi iubim și cinstim sfinții pentru că viața creștină este o viață de iubire și de rugăciune, care nu încetează prin moartea timpului. Noi ne iubim și ne rugăm unii pentru alții. De câte ori cere numai Sf. Pavel de la cititorii lui să se roage pentru el!…

Biserica în timpul lui Hristos cuprinde și viii și morții, iar dragostea este «legătura desăvârșirii» (Col. 3:14). Ea ne leagă unii de alții nu numai pe pământ, dar și în cer. Ea leagă Biserica luptătoare de Biserica triumfătoare în aceeași familie de suflete. Dragostea este singura virtute veșnică (1 Cor. 13:8-13), singura care nu încetează prin moarte. Pot sfinții să fie sfinți și să rupă legătura dragostei și a rugăciunii dintre ei și noi?

[1] Dan. 7:21; Apoc. 11:7; 13:7-10; Evr. 12:1-4.

[2] Ioan Ducici, Cetăți și himere, trad. de B. Pisarov, București, 1939, pag. 227.

[3] Idem, pag. 289-310.

[4] Ibidem, pag. 224.

(Extras din „Cuvântări la Viețile Sfinților, de Pr. Ilarion V. Felea)