HAI, MĂI, LA BISERICĂ! PR. IULIAN PRODROMITUL

DIALOG CU TRUPUL

Sf. Dimitrie al Rostovului are el un dialog cu trupul: „Hai, măi, la biserică! Hai, mai spovedește-te și tu!”. Este câte unul: „Lasă-mă, să-mi trăiesc viața!”. Mai găsești și oameni din ăștia. Și-și trăiește viața, și nu s-a spovedit, nu s-a împărtășit niciodată, nu s-a dus la biserică și a venit moartea. De acum vine îngerul păz itor și spune: „Omule!… Uită-te la dânsul!”. Și au un dialog amândoi.

Sf. Dimitrie al Rostovului spune: „Ticălosule! M-ai înșelat! Acum văd eu, că de acum mă duc în fața Judecății și tu te duci la putrezit”. Trupul, carnea asta, ochii ăștia frumoși, toate se duc la putrezit.

Vorbește și trupul: „Nu te-am înșelat eu. Tu te-ai înșelat. Acum vezi ce trebuia să vezi atunci. Ai avut preot, ai avut biserică, ai avut duhovnic. Trebuia să te duci la dânsul să te spovedești cât de des. Să nu mai faci fapte rele, să nu mai faci cutare”, spune trupul.

„Acuma vezi? Nu te-ai gândit, că eu am să putrezesc? Te-ai certat cu cineva de la trupul tău? De la carnea asta? Ai cinstit, trupul ăsta, carnea asta care putrezește. Trebuia să te cerți cu acela care te oprește să nu te rogi, să nu-L ai pe Dumnezeu în inimă. Aceluia trebuia să te împotrivești”.

Că spune Mântuitorul așa: „Iubiți pe vrăjmașii voștri. Faceți bine celor ce vă urăsc și vă rugați pentru cei ce vă prigonesc. Poruncă vă dau: să vă iubiți unul pe altul, cum v-am iubit și Eu pe voi”.

CHIPUL UNEI FEMEI FRUMOASE

Dar gândiți-vă acum!… În loc să transformăm noi lumea, să ne jucăm noi cu lumea, să o avem ca o marionetă, tocmai lumea ne face pe noi, așa. În fața lumii, suntem ca o marionetă.

A întrebat un preot de mir: „Părinte, eu sunt preot tânăr. Am trei copii, însă, te întreb un lucru. Cum îi asta, când spune Mântuitorul așa: Cine se uită la o femeie spre a o pofti pe ea, iată a preacurvit cu ea în inima sa? Sunt și eu om și am patimi. Mănânc, umblu. Mă mai întâlnesc și eu cu fete, cu femei. Am soția mea, bineînțeles, dar rămâne câte un chip. Îmi zâmbește și pleacă. Rămâne frumusețea ei, chipul. Ce să fac eu cu asta?”.

Și i-am spus: „Du-te și vezi chipul acela frumos o săptămână, două, stând în mormânt. Du-te și vezi cum colcăie viermii! Acolo, nu te poți apropia de chipul acela frumos, la 10 metri, de putoare. Imprimă-ți în inima ta lucrul acesta! E realitatea. Așa va fi”. Zice: „Bine. Așa-i, dar îi cam greu”. „E greu. Să faci, cum ți-am spus! Așa să faci!”. Și mi-a mulțumit.

(Interviul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 87)

Foto credit: George Crasnean