Din învățăturile unei sfinte necunoscute către fiul ei duhovnicesc, aflați cum se pierde rugăciunea prin judecarea aproapelui și care trebuie să fie silința noastră de a restabili unitatea cu Dumnezeu. CUM SE PIERDE RUGĂCIUNEA NEÎNCETATĂ
Atunci când te smerești și iubești pe Dumnezeu, Raiul este înlăuntrul tău
Iubitul meu fiu, suflet din sufletul meu, lumina mea și dragostea mea duhovnicească, citește acestea cu luare aminte! Și gândește-te că orice vrei, vei dobândi; toate se cumpără în zilele noastre în afară de harismele duhovnicești. Pentru acestea, copilul meu, e nevoie de vărsare de sânge, suferință, durere, strădanie, efort trupesc și duhovnicesc.
Rostul nevoințelor este să ne pregătească în orice clipă pentru moarte, pentru (întâlnirea cu) Dumnezeu. Nu te gândi la mine, nu socoti nici moartea și nici suferințele mele. Consideră că nici nu exist; nu am nume, nu am voință proprie, în câteva cuvinte, așa cum spunea Sfântul Apostol Pavel: «Nu eu trăiesc, ci Hristos trăiește în mine».
Atunci când te smerești și iubești pe Dumnezeu, Raiul este înlăuntrul tău, și îți aduci aminte de cuvintele Domnului: «Râuri de apă vie vor curge din pântecele lui». Adică, Duhul Sfânt. Cugetă la acestea, fiul meu!
Judecarea și neînfrânarea
Rugăciunea neîncetată izvorăște din dragoste și se pierde din pricina gândurilor de judecată și a neînfrânării. Cel ce iubește pe Dumnezeu poate să se gândească la El zi și noapte, căci nicio lucrare nu poate împiedica iubirea de Dumnezeu. Copilul meu, în lume, fiecare are lucrarea lui: unul este ministru, altul este patriarh, altul este bucătar sau învățător sau crescător de porci sau grădinar. Dumnezeu pe toți îi iubește, însă „premiul cel mare” îl va primi acela care L-a iubit mai mult pe Dumnezeu.
Hristos ne-a dat poruncă să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru. Însă fără rugăciune, cum este posibil să iubești? De aceea, mintea și inima trebuie să fie libere ca să se roage întotdeauna. Când iubești pe cineva, doar la acela vrei să te gândești, doar lui să-i vorbești, să fii împreună cu el. Sufletul care iubește pe Dumnezeu, vrea să fie întotdeauna unit cu El în rugăciune.
Cât de mult ne iubește Domnul
Dulcele meu fiu, mi-am dat seama că rugăciunea e ușoară pentru că ajută harul lui Dumnezeu. Domnul ne iubește negrăit de mult și ne învrednicește să vorbim cu El prin rugăciune, să ne pocăim și să-L slăvim.
Este cu neputință să descriu cât de mult ne iubește Domnul. Această iubire se cunoaște prin Duhul Sfânt, iar sufletul celui ce se roagă cunoaște Duhul Sfânt. Dacă sufletul ar pierde smerenia, ar pierde și harul și iubirea de Dumnezeu, iar rugăciunea înflăcărată s-ar stinge. Însă când sufletul dobândește smerenie și se eliberează de patimi, atunci Domnul îi dăruiește harul Său, izbutind astfel să se roage cu lacrimi fierbinți pentru vrăjmași, pentru sine însuși și pentru întreaga lume.
Îndurându-se Dumnezeu de mine, mi-a dat să înțeleg cum trebuie să plâng toată viața. Aceasta este calea Domnului!
(Extras din Revista Atitudini Nr. 43)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.