SF. CONSTANTIN SÂRBU ȘI VEDENIA DINAINTEA ARESTĂRII

Părintele Constantin Sârbu, recent canonizat de către Patriarhia Română, a săvârșit mulți ani de temniță pe drumul Golgotei Mântuitorului. Un drum presărat cu suferință dar mai ales cu Har. Aflați cum i s-a descoperit Dumnezeu Părintelui Constantin faptul că va pătimi pentru credința sa și neamul românesc și totodată modul în care a fost arestat. SF. CONSTANTIN SÂRBU ȘI VEDENIA DINAINTEA ARESTĂRII

Premoniția. Vedenia din timpul slujbei

În ianuarie 1954, în timpul Epiclezei – la coborârea Sfântului Duh peste Sfintele Daruri de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar – pe geamul de la uşa de intrare în biserică a apărut imaginea Maicii Domnului. Toată lumea se înghesuia să privească imaginea apărută. Când Părintele s-a dus să privească şi el imaginea, a fost singurul care a văzut imaginea Drumului Golgotei; o prevestire a suferinţelor Neamului şi a celor care-l aşteptau.

Minunea s-a răspândit ca fulgerul în tot Bucureştiul. Foarte, foarte mulţi credincioşi şi chiar mai puţin credincioşi, din credinţă sau din curiozitate veneau să vadă minunea. Partidul şi securitatea au luat măsuri. În ziarul Scânteia au apărut articole cu titlul de o şchioapă privind denigrarea minunii. Fachirism popesc, obscurantism clerical şi alte lături sataniste umplu coloanele acestui ziar bolşevic, cu scopul de a înlătura populaţia de la această minune nemaivăzută şi nemaiîntâlnită. Efectul a fost contrar celor dorite de slugile satanei. Și mai mulţi credincioşi şi necredincioşi veneau să vadă minunea, să se convingă de adevărul nemaivăzut. Tineri îndoctrinaţi de la Uzinele 23 August fosta Malaxa, sunt trimişi şi sparg geamul. Se pune alt geam. În duminica următoare apare pe noul geam aceeaşi imagine. Chiar şi slugile satanei, bolşevicii, se îngrozesc. Singura măsură eficace adoptată de slugile satanei este suprimarea Părintelui care reprezintă cauza minunii.

Înscenarea și arestarea

Două maşini negre cu securişti vin noapte la Părintele acasă şi-l arestează spunând: „Unde sunt pistoalele? Unde este aurul?”. Părintele a răspuns: „N-am aur şi nici pistoale”. „Lasă că o să le găsim noi şi o să-ţi dovedim că le ai!”.

Pe de o parte unii puneau pistoale şi aur, iar pe de altă parte, alţii le „descopereau”. Erau mari specialişti în înscenarea acestor scenarii diabolice scârboase. Este îmbrâncit şi maltratat în faţa copilelor speriate, care încep să plângă în hohote. Este arestat şi ridicat iar fetiţele rămân singure acasă disperate, nedându-şi seama de cele întâmplate cu bunul lor părinte. Dimineaţa, femeia de la lumânări care îngrijea fetiţele, le găseşte plângând disperate. Le potoleşte şi în continuare le îngrijeşte, ajutată şi de alţi credincioşi care-l cinsteau pe Părintele.

Tortura inimaginabilă din anchete

Este dus direct la Ministerul de Interne şi încarcerat la etajul doi în subteran. Imediat începe ancheta care este de o duritate de neimaginat. Îl bat şi la tălpi cu fierul roşu lăsându-i urme – cicatrice – pe care le poartă toată viaţa, până la mormânt. Îi smulg barba în chinuri groaznice de neimaginat şi câte alte metode criminale de neimaginat. Ancheta a durat un an cu chinuri groaznice. Au căutat să-l determine să spună că a ajutat Mişcarea Legionară cu bani, dar n-au reuşit, negăsindu-i dovezi. Aceasta cu scopul de a-i aplica o pedeapsă foarte mare, sau chiar condamnarea la moarte, socotindu-l un foarte mare duşman şi pericol, pentru regimul comunist ateu şi antinaţional.

Au căutat să-l determine să renunţe la Dumnezeu prin schingiuiri groaznice, dar a fost în zadar fiind hotărât să moară pentru Hristos. Chiar îşi dorea moartea. În final l-au condamnat la opt ani închisoare, încadrându-l într-o organizaţie subversivă pe ai cărui membri nici nu-i cunoştea.

(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”, editată la Mănăstirea Paltin)

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…



Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura