Părintele Proclu: CUM SCĂPĂM DE RĂZBOI?

În pragul unui nou cataclism de război, smeritul Părinte Proclu, pustnicul din munții Neamțului, ne învață cum să ne raportăm la război, astfel încât să fim neînfricați. Părintele Proclu: CUM SCĂPĂM DE RĂZBOI?

Despre războiul chior

Părinte, oamenii sunt înspăimântaţi de urgia unui război ce e gata să izbucnească. Cum trebuie să întâmpinăm acest pericol?

Eu n-am visat nimica. Eu n-am vedenii. Că unii vin la mine şi-mi spun, mă îndeamnă să spun vedenii. Eu sunt păcătos. Eu trebuie să mă rog: „Doamne, ajută-mă să-mi vină minţile acasă că trebuie să pun în minte că toţi sunt mai buni ca mine”. Dar ce să zic? Sunt şi mulţi amatori de vedenii. Eu mă păzesc de vedenii.

Dar atâta vă zic: Cu cât ducem viaţă de pocăinţă, cu atât scăpăm de război. Dar cât timp mă preocupă ce a zis vecinul – mi-o zis şi am să-i zic – văleu, mă doare capul! Atunci îi de plâns, pentru că în toată clipa e  război. Noi dacă ne sfădim între noi, e tot război. Un război chior.

Războiul sfădirii dintre noi

Vedeţi, în războiul acesta, aparent între  Rusia şi Ucraina, se omoară ortodocşii între ei…

Nu-i bun. Dacă ei s-ar duce la mărturisit, să se ierte unul cu altul, nu ar mai fi război. Dar aşa e de plâns. Îi de plâns Biserica. Eu atât vă spun: toţi care spun de război, mai bine să nu mai zică nimic. Războiul… când ne sfădim e război. Vai de capul nostru! Doamne fereşte! Sunt nişte diavoli care ne îndeamnă să ne tulburăm.

Să vă rugaţi şi pentru noi, Părinte!

A mă ruga sunt dator. Dar vin unii şi mă întreabă când începe războiul. Eu le-am spus aşa: „Când ne sfădim e război cu diavolii şi cu oamenii”. Odată am primit o poacă după cap. Când am primit poaca aceea în cap, o sunat a gol şi dacă o sunat a gol, ce să mai fie în el ceva bun?

„Toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi”

Căutaţi pe Dumnezeu că să ştiţi că e un dar mare cine a ajuns să poată răbda năpastele. Toţi care rabdă năpastele, ajung oameni sfinţi. Şi îi fericesc pe acei care rabdă năpastele, tac şi se roagă. Şi atunci Duhul Sfânt o să le ajute să le dea darul nepătimirii. Darul nepătimirii îl câştigă fie fraţi, fie preoţi care rabdă şi se roagă şi sunt aprinşi de dorul de Dumnezeu. Şi toţi acei care rabdă năpastele stau ascunşi, nu se arată.

Eu, când vin preoţi şi îi cunosc că sunt preoţi, le spun aşa: „Dacă vedeţi că am murit, să vă rugaţi ca preoţi: Doamne, să nu judeci pe Proclu după fapte bune sau rele, să-l judeci după mila Ta”. Că am văzut… multe suflete a răbdat bunul Dumnezeu şi le-a primit în rai de milă. Şi dacă mă judecă bunul Dumnezeu cu milă, câştig. Dacă nu mă judecă după mila Lui, am pierdut totul.

Dumnezeu să vă ajute să ajungeţi cu toţii în rai! Măicuţa Domnului să vă ducă în rai!

(Selecții dintr-un interviu realizat de maicile de la mănăstirea Paltin, publicat în Revista Atitudini Nr. 36)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura