De ce nu reușim să ne angajăm într-o relație trainică? Cum oscilează curajul nostru între frică și imprudență, aflați în analiza de mai jos a Profesorului Ioan Vlăducă. Cum reușim să biruim frica în relațiile cu cei din jurul nostru? Mai întâi, însă să identificăm cauzele acestei frici. FRICA ȘI IMPRUDENȚA ÎN RELAȚIILE INTERPERSONALE | IOAN VLĂDUCĂ
Relațiile interpersonale
Persoana este caracterizată prin capacitatea de a intra în relație conștientă cu alte persoane. Termenul grecesc prosopon = persoană sau față, este format din pros = spre și ops = privire. Persoana este îndreptată cu atenția către o altă persoană. Identitatea persoană = față nu este întâmplătoare. Fața este a unei persoane, iar persoana își manifestă atenția prin față. Întoarcerea feței de la o persoană semnifică încetarea relației. „Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine”. „Să nu întorci fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în groapă.”
Părintele profesor Dumitru Stăniloae observă faptul că fața nu îi este dată omului pentru sine, ci pentru ceilalți. Prima dovadă a acestui fapt este aceea că omul nu își vede propria față. A doua dovadă este aceea că fața exprimă în chip văzut sentimentele nevăzute, pentru ca cealaltă persoană să aibă o cale de acces către sufletul persoanei cu care vorbește.
„Comunicarea deplină trebuie să satisfacă minimum trei cerințe fundamentale: conștientizarea, deschiderea și sensibilitatea la feed-back.” Aceasta înseamnă că fiecare persoană trebuie să conștientizeze sentimentele și motivațiile pe care le are, să se exprime sincer și să fie atentă și sensibilă la comportarea celeilalte persoane.
Frica și imprudența
Frica și imprudența sunt patimi care apar prin abaterea de la curaj. Frica este deplasarea spre extrema inferioară, iar imprudența este deplasarea spre extrema superioară.
În raport cu aceste două patimi, se disting mai multe tipuri de evoluții anormale:
-persistența în frică;
-persistența în imprudență;
-imprudența inițială urmată de o frică stabilă;
-frica inițială urmată de o imprudență stabilă;
-oscilația între frică și imprudență.
Persistența în frică este o succesiune de evitări ale relațiilor interpersonale din cauza fricii.
Persistența în imprudență este o succesiune de relații stabilite imprudent. După prima relație cu consecințe negative, persoana nu reușește să învețe nimic, fapt pentru care se aruncă imprudent într-o nouă relație.
Imprudența inițială urmată de o frică stabilă constă în stabilizarea în frică în urma unei prime relații nereușite.
Frica inițială urmată de o imprudență stabilă constă în părăsirea stării de frică și începerea unei secvențe de relații imprudente.
Oscilația între frică și imprudență este de două feluri:
-oscilația care începe cu imprudența;
-oscilația care începe cu frica.
Dezamăgirile din relații. Frica de eșec
În situația în care oscilația începe cu imprudența este vorba despre stabilirea imprudentă a unei relații inițiale. Dezamăgirea care urmează și celelalte implicații negative induc o stare de frică. Persoana se va implica foarte greu într-o nouă relație, ferindu-se chiar și de relațiile cu risc mic, după proverbul: „cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt”. După o perioadă de frică și lipsă de relaționare, persoana se avântă din nou, în mod imprudent, într-o relație de risc crescut. Oscilația continuă după acest model până la un anumit moment.
În situația în care oscilația începe cu frica, este vorba despre o persoană inteligentă și exagerat de prudentă. Frica de eșec ține o astfel de persoană, timp de mai mulți ani, într-o imposibilitate de a accepta chiar și o relație normală (o prietenie sinceră și intensă, rar întâlnită în zilele noastre). Frustrarea determinată de lipsa relaționării pe termen lung determină creșterea tensiunii psihice până la o valoare critică. La această valoare, neglijând pe adevărații prieteni (care, deși extrem de puțini, există totuși), persoana se aruncă în mod imprudent într-o relație de risc mare, iar această relație îi aduce decepția.
Relații superficiale și prietenii adevărați
Psihologul Olga Krasnikova descrie această situație prin absența prietenilor și prin prezența compensatorie a unui număr mare de cunoscuți cu care sunt întreținute relații superficiale.
Neglijarea prietenilor adevărați are un mecanism interesant, bazat pe o amăgire. Această amăgire constă în ideea că persoana în cauză îl protejează pe cel mai bun prieten și nu riscă să intre cu el într-o relație nereușită. Paradoxul se poate exprima astfel: „Țin prea mult la el ca să mă împrietenesc cu el”. Iluzia principală constă tocmai în bănuiala că relația lor va fi nereușită. A doua iluzie constă în ideea că prietenul ar dori să fie protejat în acest sens. A treia iluzie constă în imaginarea unui portret de caracter care nu este în conformitate cu caracterul real al prietenului.
Portretul imaginar
De multe ori, portretul imaginar este plasat în zona pietistă, idealistă, considerându-se că prietenul este prea bun, prea corect și prea sporit spiritual pentru a accepta o relație mai apropiată. Problema este că „sporirea spirituală” și „corectitudinea” sunt definite, în acest caz, în mod formal și rigid, fără profunzime creștină ortodoxă. În realitate, prietenul nu este un robot ultraperformant și hipercorect, ci un om cu inimă, cu speranțe, cu frământări, cu limite firești. Sporirea sa duhovnicească – atunci când există – nu este de tip „supra-om”, ci constă în smerita cugetare, în recunoașterea propriilor limite și greșeli, în sinceritate și într-un puternic duh de jertfă pentru ajutorarea celor apropiați. Cea mai mare bucurie a prietenului este să ajute persoana în cauză. Ar fi fericit dacă ar putea să ia asupra sa bolile și greutățile acelei persoane, dacă ar avea minunata ocazie de a-și da viața pentru salvarea ei. Tocmai aceste sentimente nu sunt înțelese, fiindcă nu aparțin relațiilor obișnuite, superficiale, din societatea contemporană.
Rezolvarea problemei constă în nădejdea în Dumnezeu. Prin rugăciune, mărinimie și duh de jertfă putem rupe lanțurile fricii și putem intra într-o relație de prietenie autentică, de dragoste adevărată întru Hristos, cu acele persoane care ne iubesc cu adevărat.
BIBLIOGRAFIE
Filothei Faros, Firea dragostei, Ed. Egumenița.
Ioil Frankakos, Frica de Dumnezeu și fricile oamenilor, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2012.
Olga Krasnikova, Singurătatea, Ed. Sophia, București, 2015.
Georgios Mantzaridis, Morala creștină, II, Ed. Bizantină, București, 2006.
Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010.
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 41)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.