CE ESTE ÎNTUNERICUL LUI DUMNEZEU | SF. DIONISIE AREOPAGITUL

Să îl urmărim pe marele teolog al Bisericii primare, pe care îl laudă toți sfinții teologi laolaltă, deslușindu-ne taine despre întunericul și lumina lui Dumnezeu. Ce este întunericul? Teologia apofatică a Sf. Dionisie a stat la baza întregii mistici a Bisericii Ortodoxe. CE ESTE ÎNTUNERICUL LUI DUMNEZEU | SF. DIONISIE AREOPAGITUL

Întuneric și lumină

Întunericul dumnezeiesc este lumina neapropiată în care se spune că locuieşte Dumnezeu (cf. I Tim. 6,16). Şi fiindcă este nevăzută, ca una ce întrece putinţa vederii, şi tot ea e neapropiată pentru revărsarea de lumină covârşitoare mai presus de fiinţă, în el ajunge tot cel ce e învrednicit să cunoască şi să vadă pe Dumnezeu, prin însuşi faptul că nu-l vede, nici nu-l cunoaşte. Căci ajungând cu adevărat în Cel mai presus de vedere şi de cunoaştere, cunoaşte chiar prin aceasta că este dincolo de toate cele sensibile şi inteligibile. De aceea zic cu proorocul: Minunată s-a făcut cunoştinţa Ta de către mine, întări tu-s-a şi nu pot să o ajung (Ps. 138,6).

E ceea ce spune şi dumnezeiescul Pavel, că a cunoscut pe Dumnezeu, cunoscându-l ca fiind mai presus de toată înţelegerea şi cunoştinţa. De aceea sunt necercetate judecăţile Lui şi nepătrunse căile Lui (Rom. 11,33) şi de nedescris darurile Lui şi pacea Lui, care e mai presus de toată mintea (Filip. 4,7). Căci l-a aflat pe Cel ce e mai presus de toate şi l-a cunoscut pe Cel ce e mai presus de înţelegere, fiindcă este dincolo de toate, fiind Cauzatorul tuturor.

Întunericul și cunoștința

Întunericul e făcut să dispară de lumină şi mai ales de multă lumină. Cunoştinţele şi mai ales multele cunoştinţe fac să dispară necunoştinţa. Acestea, înţelegându-le în mod superior şi nu ca privaţiune, declară în mod supra adevărat că cei ce au lumina adevărată şi cunoştinţa existenţelor (lucrurilor) rămân fără necunoaşterea lui Dumnezeu şi a întunericului lui mai presus de cunoaşterea lor. Și se acoperă de toată lumina, care ascunde toată cunoştinţa lui.

Şi dacă cineva, văzând pe Dumnezeu, a înţeles ceea ce a văzut, nu l-a văzut pe El, ci ceva din existenţele (creaturile) lui şi cele cunoscute. Iar El, rămânând aşezat mai presus de minte şi mai presus de fiinţă (de existenţă), prin însuşi faptul că în general nu se cunosc şi nu sunt (cele create), se cunoaşte în mod superior că este mai presus de minte. Şi necunoştinţa deplină este în sens mai înalt, cunoştinţă a Celui ce este mai presus de cele cunoscute.

Dar cum am spus de multe ori, cele dumnezeieşti trebuie înţelese în mod dumnezeiesc. Căci lipsa minţii şi a simţirii trebuie cugetate la Dumnezeu prin depăşire, nu ca absenţă, precum şi neraţionalul îl atribuim Celui mai presus de raţiune şi nedesăvârşirea Celui supradesâvârşit şi anterior desăvârşirii. Şi întunericul neluminat şi nevăzut îl atribuim Celui de neapropiat prin depăşirea luminii văzute.

Sf. Dionisie Areopagitul către Timotei

Iar tu, iubite Timotei, prin ocuparea intensă cu vederile tainice, părăseşte simţurile şi lucrările înţelegătoare şi toate cele sensibile şi inteligibile şi toate cele ce nu sunt şi sunt…  Și tinde în chip neştiut, pe cât e cu putinţă, spre unirea cu Cel mai presus de toată fiinţa şi cunoştinţa. Căci prin ieşirea curată din tine şi din toate, nesupusă relaţiei cu ele şi absolută, vei fi înălţat la strălucirea întunericului dumnezeiesc, înlăturând toate şi ieşind din toate. Dar aceasta înseamnă că negaţiile cu privire la El nu se opun afirmaţiilor.

Dar ia seama că nimeni din cei neiniţiaţi în taine să nu audă acestea. Iar aceştia sunt stăpâniţi de cele existente şi-şi închipuie că nu e nimic în mod suprafiinţial mai presus de cele ce sunt, ci socotesc că ştiu prin cunoştinţa lor pe Cel ce-a pus întunericul acoperământ al lui (Ps. 17,13). Iar dacă mai presus de aceştia sunt dumnezeieştile lumini tainice, ce ar spune cineva despre cei străini de taine care caracterizează cauza aşezată mai presus de toate cele din urmă ale existenţelor şi spun că ea nu e întru nimic mai presus de formele văzute de ei, ca fiind fără Dumnezeu şi de multe feluri?

Negațiile nu sunt opuse afirmațiilor

Faţă de aceasta trebuie să se atribuie lui Dumnezeu, Celui ce e Cauza tuturor, toate afirmaţiile care trebuie să se vadă la ea şi mai principal toate negaţiile, ca fiind mai presus de toate şi să nu socotească că negaţiile sunt opuse afirmaţiilor, ci mai degrabă că ea este mai presus de toate privaţiunile şi de toată negaţia şi afirmaţia.

În acest întuneric supraluminos (mai presus de lumină) dorim noi să ajungem şi să vedem şi să cunoaştem prin nevedere şi neştiinţă ceea ce e mai presus de vedere şi cunoştinţă, neputând fi văzut, nici cunoscut. Căci aceasta este a vedea şi cunoaşte cu adevărat. Și a lăuda în mod mai presus de fiinţă pe Cel mai presus de fiinţă, prin înlăturarea tuturor celor ce sunt. E aşa cum cei ce fac o statuie naturală, înlăturând toate acoperămintele adause vederii curate a celui ascuns, descoperă, prin depărtarea aceasta, ceea ce e ascuns în el însuşi.

(Selecții din Sf. Dionisie Areopagitul, „Opere complete”)