În urma dezastrelor provocate de inundațiile masive din țară, Patriarhia Română a făcut un apel la rugăciune și într-ajutorare pentru sinistrații și familiile care au suferit pierderi majore, inclusiv vieți omenești. Oricui i se poate întâmpla, de aceea suntem datori să ne ajutăm aproapele aflat în suferință, contribuind fiecare după puterile sale, astfel încât acești oameni năpăstuiți să aibă un loc unde să își plece capul… RUGĂCIUNE ȘI AJUTOR PENTRU SINISTRAȚI
Redăm mai jos comunicatul Patriarhiei Române:
Apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundații
În urma inundațiilor masive din județele Galați, Argeș și Vaslui, dar și din alte zone ale țării, facem un apel la solidaritate creștină cu sinistrații, victimele vulnerabile social și familiile îndoliate. Patriarhia Română se alătură instituțiilor și autorităților centrale și județene în efortul de sprijinire a semenilor noștri care trec prin momente de grea suferință. Clericii și credincioșii din toate eparhiile sunt îndemnați să contribuie activ la ajutorarea acestora, atât prin rugăciune, cât și prin colectarea de ajutoare financiare și alimente neperisabile.
Adresăm, totodată, un mesaj de compasiune familiilor îndoliate cărora le suntem alături și ne rugăm Domnului Iisus Hristos să-i odihnească în pace pe cei decedați din cauza inundațiilor, iar celor apropiați să le ofere mângâiere și întărire sufletească.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: basilica
Cum pot ajuta?
Există și un cont pentru donații din România, care aparține Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Patriarhul Daniel a aprobat sâmbătă un ajutor de urgență pentru sinistrați și a transmis un apel la solidaritate cu aceștia.
Donează din România
Cont IBAN: RO33RNCB0141032864090007
Titular: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Donează din Germania
Cont IBAN: DE 12 7509 0300 0101 1678 04
Cod BIC/SWIFT: GENODEF1M05
Detalii plată/Zweck: Ajutor Inundatii Galati
Titular: Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord/ Rumänische Orthodoxe Metropolie
Vezi sursa
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.