IMPORTANȚA RĂBDĂRII APROAPELUI NOSTRU | BĂTRÂNUL SELAFIIL

Bătrânul Selafiil cel orb, îmbunătățitul Duhovnic de la mănăstirea Noul Neamț din Basarabia, ne ajută să înțelegem modul în care putem câștiga pacea și puterea sufletească într-o lume din ce în ce mai dezbinată și plină de răutate. A judeca pe aproapele tău înseamnă să te asemeni antihristului, ne spune Părintele. IMPORTANȚA RĂBDĂRII APROAPELUI NOSTRU | BĂTRÂNUL SELAFIIL

Să nu judeci!

Părinte, dar prin ce se ajunge la smerenie?

Prin dragoste.

Dar la dragoste?

Prin smerenie, răbdare, prin tăcere, nemâniere și să nu judeci. Să-ți vezi doar păcatele tale! „Tu ești bun, Doamne și toți ceilalți. Numai eu sunt un păcătos și nu am făcut niciun bine. Iartă-mă, Doamne și îi iartă pe toți, că și eu îi iert”. Nu e așa greu, numai că omul nu știe cum să zică.

Azi cea mai mare mărturisire este când îl iertăm aproapele. Cine e aproapele tău? Tot omul. Ai iertat, ai dobândit pe Dumnezeu. Zavistia e a diavolului. Ea te întoarce de la toată fapta cea bună. A venit un diavol la un călugăr și i-a zis: „Roagă-te lui Dumnezeu pentru mine să mă ierte să mă facă iarăși înger în trup!”. „Apoi, dacă vrei să te ierte, zi după mine: «Sfinte Dumnezeul, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte miluiește-mă pe mine, păcătosul»”. Când a zis: „Miluiește-mă pe mine, păcătosul”, el a spus: „Miluiescu-vă pe voi”. Nu a putut zice. „Miluiește-mă, Doamne, că am greșit”. El a venit numai să ispitească pentru că Dumnezeu l-a dat jos din cer.

Puterea iertării

Dacă voiești cele bune și Dumnezeu te ajută?

D-apoi, cum altfel? Să zici: „Doamne, tu ești bun și toți oamenii sunt buni, dar eu sunt un păcătos”. Să iubești pe aproapele tău, pe vecinul tău.

Cel care iartă, arată că are pocăință, dar cel care nu iartă, nu are.

Da și dacă ierți, Dumnezeu îți iartă și El păcatele tale. Să fii cu inima curată! Să nu judeci pe aproapele tău că dacă judeci, ești ca un antihrist.

Zavistia și invidia

Dar vrăjmașul drept aici duce cea mai mare luptă, că sunt mulți care postesc, nu dorm, se roagă, dar cu iertatul… nicicum.

Nu-i folosește la nimic că postește. N-are parte la Învierea cea de obște. Dacă mori așa în zavistie și mânie, ești ca și diavolul. Nu poți să fii și cu Dumnezeu și cu diavolul. Dacă El pe Cruce când a fost răstignit și i se băteau piroane în mâini și în picioare, a strigat: „Părinte, iartă-i că nu știu ce fac”!… Și în fața morții i-a iertat, nu numai când a fost în viață.

Noi nu prea avem pricină de deznădăjduire. Așa-i, părinte?

Nu avem. Deznădăjduiește cel care nu are credință. Nu este niciun păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Numai să iertăm noi pe alții și atunci suntem iertați de orice fel de păcat.

Și la rugăciunea Tatăl nostru, zicem: „Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

(Extras dintr-un interviu cu Pr. Selafiil, realizat de Părintele Savatie Baștovoi)

Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.

Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura