Astăzi se face pomenirea SFÂNTULUI VASILE CEL NEBUN PENTRU HRISTOS DIN MOSCOVA, RUSIA.
Acest fericit Vasile a trăit în vremea împărăţiei binecredin-ciosului cneaz Ioan Vasilievici şi a păstoriei sfinţitului Macarie, mitropolitul Moscovei şi a toată Rusia. Tatăl lui se numea Iacov, iar mama lui Ana.
Și-a părăsit rude și cunoștiințe, luând crucea nebuniei pentru Hristos la vârsta de 16 ani, după ce se descoperise celorlalți darul proorociei sale.
Nu avea casă şi nici acoperiş unde să-şi plece capul, trăia aproape gol în pieţe şi pe străzi, petrecea nopţile în rugăciune în pragul bisericilor şi
păstra în mijlocul mulţimilor o linişte atât de desăvârşită, precum sihaștrii în pustia cea mai adâncă.
Vă învit să aflați din minunile acestui mare sfânt:
„A început să râdă de un negustor…”

Pe când era încă copil, a fost dat ca ucenic la un cizmar, unde ducea o viaţă de nevoinţă, rugându-se deseori şi arătând încă de atunci primele semne ale darurilor dumnezeieşti pe care le primise.
Într-o zi, la vârsta de 16 ani, a început să râdă de un negustor care a venit să comande mai multe perechi de încălţări noi.
După plecarea lui, cizmarul l-a întrebat cu dinadinsul de ce a făcut aceasta.
Băiatul a răspuns că era caraghios ca acel negustor să comande încălţări pentru mai mulţi ani, când el avea să moară a doua zi.
Apoi împlinindu-se proorocia lui, Vasile n-a mai voit să rămână cu stăpânul său şi nici să se întoarcă la părinţi, ci a plecat la Moscova.
Faptele cu tâlc proorocesc
Casele credincioșilor și ale necredincioșilor
De multe ori arunca cu pietre în pereţii caselor oamenilor evlavioşi şi săruta colţul caselor celor ce trăiau în păcat.
Când a fost întrebat de ce face aşa, Vasile a răspuns că în casele unde este sfinţenie nu este loc pentru diavoli şi de aceea, văzându-i afară, îi gonea cu pietre.
Dimpotrivă, sărutând colţul caselor de desfrânare, el se închina la îngerii care rămâneau afară, neputând să intre.
Neguțătorii
La piaţă, el răsturna mesele neguţătorilor necinstiţi; iar într-o zi, când ţarul i-a trimis bani, el nu i-a mai dat ca de obicei la săraci,
ci i-a dat unui negustor bine îmbrăcat care, pierzându-şi averea, se ruşina să cerşească şi pierea de foame.
Unde sunt tătarii?
În 1521, când tătarii conduşi de Mehmet Hirei ameninţau Moscova, Sfântul Vasile se ruga în faţa uşilor bisericii Adormirii, vărsând mulţime de lacrimi pentru izbăvirea ţării.
S-a auzit atunci un vuiet mare în biserică, o flacără s-a ridicat şi o voce venind din icoana Maicii Domnului a vestit că va părăsi Moscova din pricina păcatelor locuitorilor ei.
Sfântul a căzut la rugăciune mai cu dinadinsul şi vedenia înfricoşătoare a încetat.
Mehmet Hirei, care dăduse foc la împrejurimi, a fost atunci alungat de arătarea unei mulţimi de ostaşi şi a fugit dincolo de hotarele Rusiei.
Stingerea focului cu vin
Ţarul Ivan al IV-lea, zis cel Groaznic, iubea pe sfânt şi îl cinstea foarte, precum şi Sfântul mitropolit Macarie.
Odată, pe când a fost chemat la palat la sărbătorirea ţarului, fericitul a vărsat de trei ori vin pe fereastră.
Şi întrebându-l ţarul nedumerit de ce făcea aceasta, el a spus că stinge un foc la Novgorod.
Iar nu după mult ceas, a venit veste că un mare foc se pornise la Novgorod, dar n-a putut să se întindă, pentru că un om străin şi dezbrăcat uda casele în flăcări.
Şi văzând solii pe Vasile, au recunoscut că despre el era vorba.
Fericita adormire
A adormit cu bucurie, la 2 august 1552.
Toată cetatea s-a umplut atunci de mireasmă şi mulţime mare s-a adunat la îngroparea lui.
Ţarul şi fiii săi i-au purtat trupul pe umeri până la biserică, unde îl aşteptau mitropolitul şi episcopii.
Pe mormântul său, care s-a făcut izvor de tămăduiri pentru credincioşii în necazuri, s-a zidit o biserică închinată Acoperământului Maicii Domnului, care a primit după aceea numele fericitului.
Iar cum minunile nu încetau să se înmulţească, pe vremea episcopiei Sfântului Iov, în 1588, fericitul a fost canonizat.
În aceeaşi zi s-au vindecat 120 de bolnavi în faţa moaştelor sfântului, care, precum se ruga pe pământ pentru toţi cei necăjiţi şi împovăraţi, aşa mijloceşte şi acum în ceruri în faţa Sfintei Treimi.
SINAXARUL VIDEO:
(sursă: „Viețile Sfinților”, ed. Ep. Romanului)
NE VORBEȘTE PĂRINTELE JUSTIN | VOL. V
Ne vorbește Părintele Justin, vol. IV
Spre Tabor vol. 1, Pregătirea
Aspazia Oțel Petrescu – Interviuri
Ne Vorbește Părintele Justin, Vol. II
Revista ATITUDINI nr. 43
Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 65
Revista Ortodoxă ATITUDINI nr. 44
Revista ATITUDINI nr. 39
Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 62
Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 58
Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 60 


Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.