P. DOMETIE ATHONITUL – VINDECĂTOR CU AJUTORUL PLANTELOR MEDICINALE

Părintele Dometie Athonitul și harisma tămăduirii

Odihnea Egumenul Dometie pe toți cei pe care îi întâlnea și îi tămăduia nu numai sufletește, ci și trupește, fiindcă era cunoscut nu doar ca un duhovnic iscusit – pe care însuși Sfântul Paisie Aghioritul (†1994) îl recomanda pentru folos duhovnicesc –, ci și ca „medic” și bun cunoscător al vindecării cu ajutorul plantelor. Un părinte athonit, Vlasie, fiind bolnav și auzind că egumenul de la Zografu are acest dar, al tămăduirii de boli, a ascultat de îndemnul multora și a mers pentru vindecare, iar după două zile s-a întors sănătos la chilia sa.[1]

Harisma tămăduirii cu care l-a înzestrat Dumnezeu era – după cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul – o consecință a dragostei, căci numai „cel ce a izbutit să dobândească dragostea de oameni cea firească, odată cu omorârea desăvârșită a iubirii de sine”, se împărtășește de acest dar[2].

„TRATAMENTUL SĂU NU LĂSA NICIODATĂ PE NIMENI NETĂMĂDUIT”

Cuviosul Dometie, deși nu a făcut studii medicale, era un bun cunoscător al plantelor din Sfântul Munte și al beneficiilor acestora. Între remediile pe care le recomanda celor în suferință erau, în special, cele pe bază de plante, din care se puteau obține ceaiuri sau unguente, dar se folosea și de alte tehnici medicale, unele mai complexe, chiar de tip chirurgical. Părintele a fost autodidact, dând dovadă și de o aleasă îndemânare. Tratamentul său nu lăsa niciodată pe nimeni netămăduit.

Ventuzele pe care le aplica și preparatele din plante pe care le făcea, însoțite întotdeauna de rugăciune, făceau adevărate minuni. De pildă, Părintele Sava, de la o chilie învecinată, povestea că a avut probleme la ceafă, dar Părintele Dometie l-a făcut bine cu masaj și ventuze, iar din acel moment nu a mai avut probleme.

DOCTOR FĂRĂ DE ARGINȚI

Egumenul Dometie săvârșea vindecări asemenea unui doctor fără de plată, împlinind porunca Mântuitorului Hristos, Care a spus: „În dar ați luat, în dar să dați” (Mt. 10:8). În schimb, le arăta celor tămăduiți marea putere a lui Hristos, Vindecătorul tuturor.

Cuviosul tămăduitor a ajuns astfel cunoscut nu doar în Sfântul Munte, ci și în afara lui, iar cei vindecați mărturiseau că au fost tămăduiți cu puterea lui Hristos și cu mijlocirea Maicii Domnului, ocrotitoarea Sfântului Munte, pe care Părintele o chema într-ajutor. Mulți dintre aceia dau mărturie și astăzi că Bătrânul Dometie avea o rânduială specifică de rugăciune înainte de a-i consulta sau trata. La Chilia Sfântului Ipatie, de pildă, întotdeauna înainte de a vedea pe cel suferind se închina înaintea unei icoane cu Sfinte moaște și cerea mijlocirea Sfântului Ipatie sau a Sfântului Gheorghe, față de care avea o aleasă evlavie.

TĂMĂDUIA ȘI BOLI NERVOASE

Pe Cuviosul Dometie îl căutau pentru tămăduire atât monahii, cât și mirenii. Atunci când ieșea din Sfântul Munte, dar și când a venit în țară, foarte multe persoane îl căutau atât pentru că era un duhovnic renumit, de la care doreau să primească un cuvânt, cât și pentru remediile pe care le recomanda și le aducea cu sine. Întâlnea oameni cu diferite afecțiuni, chiar și cu boli nervoase, dar, cu rugăciune și multă pricepere, îi tămăduia pe toți.

La Salonic, unde a avut pentru ceva vreme o locuință, veneau oameni de la sute de kilometri, întrucât i se dusese vestea că este un mare tămăduitor. Dar, smerindu-se, niciodată nu recunoștea că i s-ar datora ceva. Dintr-o scrisoare de la Părintele Gherontie Ghenoiu aflăm că, atunci când a fost în țară, Părintele a făcut și o serie de vindecări cu „medicamentele” aduse din Sfântul Munte, astfel încât, după aplicarea tratamentului, unul dintre cei vindecați afirma: „m-am simțit mult ușurat trupește”[3].

PRIETEN AL PR. DIONISIE IGNAT

Față de toți avea o mare deschidere, dragoste și dispoziție de jertfă. Se ducea oriunde era chemat și oricând. A ajutat în felul acesta foarte mulți monahi care nu se mai puteau deplasa din cauza suferinței.

Cuviosul Dionisie Ignat de la Colciu îi scria la un moment dat: „Părintele Arsenie e suferind de vreo douăzeci de zile, îl supără rău lumina soarelui, de fel dânsul suferă aceasta de mult timp. După care dacă (îi, n.n.) scoate cineva puțin sânge din frunte se liniștește și se face bine. După cum noi nu ne pricepem, nici nu avem cu ce, vă rugăm respectuos pe S.V. să faceți dragoste să veniți pe când puteți ca să-i luați sânge și Dumnezeu vă va răsplăti dragostea și osteneala”[4].

ALTE TERAPII

Un alt athonit român, Părintele Atanasie Cozuioc, având suferință mare la un picior, îl chema la sine, zicându-i: „Te rog din toată inima și sufletul ca atunci când îi putea vino până la mine ca să vezi cum mai e piciorul meu. Și ce voi face nu mai știu de durerea care o am”[5]…

Dragostea sa pentru fiecare om făcea ca durerea și suferința celorlalți să fie ale sale. Suferea cu fiecare om și se bucura atunci când acela se tămăduia. Se ruga pentru cei bolnavi, punându-și toată nădejdea în mila și ajutorul lui Dumnezeu pentru vindecarea grabnică a acelora.

(Articolul integral îl puteți citi în Revista Atitudini Nr. 86)

[1] Tămăduire consemnată într-un caiet de notițe al Părintelui Dometie, în ACSI.

[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, 59, scolia 3, în Filocalia, vol. 3, trad. din grecește, introducere și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, Harisma, București, 1994, p. 329.

[3] Extras dintr-o scrisoare a Părintelui Gherontie Ghenoiu, în ACSI, fond Corespondență, III-C-1(4), 1 septembrie 1971, f. 1.

[4] Extras dintr-o scrisoare a Părintelui Dionisie Ignat de la Colciu, în ACSI, fond Corespondență, II-A-3(1), 28 septembrie 1957, f. 1.

[5] Extras dintr-o scrisoare a Părintelui Atanasie Cozuioc, în ACSI, fond Corespondență, II-A-4(2), 24 septembrie 1957, f. 3.