Sfinții Închisorilor ne arată pe zi ce trece că sunt cu adevărat sfinți și mari ocrotitori și mijlocitori ai noștri către Dumnezeu. Aflați o arătare minunată a mărturisitorului Ioan Ianolide chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului. O MINUNE RECENTĂ A LUI IOAN IANOLIDE
Maica Domnului și sfinții săi
O zi de mare bucurie duhovnicească a fost pentru mănăstirea Paltin ziua de 15 august, când maicile au sărbătorit pe ocrotitoarea lor prea-aleasă și hramul mănăstirii: Adormirea Maicii Domnului.
După o zi minunată și tihnită, în care simțeai parcă cum sfinții îngeri o petrec, alături de noi, pe Maica Domnului în cântări și rugăciuni, o altă întâmplare minunată ne-a bucurat sufletele de încredințarea ajutorului dumnezeiesc.
Doamna Constanța, soția mărturisitorului lui Hristos din temnițele comuniste, Ioan Ianolide, se află în azilul din incinta mănăstirii Paltin, încă din luna februarie a acestui an. Dânsa și-a dorit de mulți ani să își petreacă ultimele clipe pământești în mănăstirea de maici, ctitoria Părintelui Justin Pârvu. De asemenea dorința ei a fost ca atunci când Domnul va rândui trecerea ei dincolo, să fie înmormântată alături de soțul dânsei la mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Astfel, la cererea familiei, Ioan Ianolide a fost deshumat de la mănăstirea Cernica și adus la mănăstirea Paltin. La dorința credincioșilor, iubitori ai sfinților din închisori, care și-au sacrificat viața pentru credință și neam, mănăstirea Paltin a pus spre închinare o parte din cinstitele sale oseminte.
Arătare minunată și plină de bucurie
Astfel că joi, 15 august, pelerinii au avut prilejul să cinstească și sfintele lui oseminte, puse spre închinare. Mulți au simțit și ne împărtășeau această bucurie a prezenței sfinților din închisori în ziua Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Însăși doamna Constanța a participat, alături de fiica ei, la slujba de prăznuire a hramului.
După ce s-a cuminecat cu Sfintele lui Hristos Taine, maicile i-au pregătit masa în chiliuța ei din mănăstirea Paltin. În timpul mesei, doamna Constanța a strălucit la față de fericire și cu multă uimire a început să vorbească cu fostul ei soț care a vizitat-o într-un mod mai prezent ca alte dăți. Doamna Constanța ne-a mărturisit ca este prima dată când Ioan Ianolide i se arată.
Ne-a relatat cu multă putere duhovnicească și o liniște desprinsă dintr-o împărăție nepământească, cum Ioan Ianolide a apărut deodată în cameră, îmbrăcat într-un costum luminos, a binecuvântat masa și pe cei din jur și s-a ridicat spre cer, lăsând în urma sa doar străluciri ale Harului Dumnezeiesc. Am întrebat-o pe doamna Constanța dacă i-a transmis ceva soțul ei, dar dânsa, într-o nobilă discreție, ne-a relatat doar că este mai presus de cuvinte și bucuria binecuvântării lui Ioan Ianolide întrece orice cuvânt. Astfel, Îi mulțumea neîncetat lui Dumnezeu și lui Ionel (așa cum îl numește dumneaei) pentru aleasă vizită cerească.
Bucuria și seninătatea chipului ei ne-au încredințat de autenticitatea acestei minuni, prin care sfinții ne arată că sunt alături de noi și ne ajută în lupta noastră duhovnicească să ne putem duce crucea vieții.
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.