IERODIACONUL ȘI POETUL IOASAF PETREUȘ A TRECUT LA DOMNUL

Cu multă durere am aflat de plecarea dintre noi a Părintelui Ioasaf, poetul de la mănăstirea Lupșa, un suflet delicat și nobil, ce astăzi a îmbrăcat haina cerului. Părintele Ioasaf a trecut la Domnul, sâmbătă, 13 iulie, în zorii luminii create ca să petreacă în cea necreată, în Împărăția lui Dumnezeu. Avea doar 54 de ani, dar cancerul galopant a pus capăt șirului acesta de ani trecători, un cancer pe care Părintele l-a purtat cu demnitate, răbdare și liniște sufletească. Bunătatea și seninătatea sufletului său transpare din poeziile sale pline de har și liniște. Părintele ne ruga cu multă căldură să îi mai publicăm câte o „poezioară”. IERODIACONUL ȘI POETUL IOASAF PETREUȘ A TRECUT LA DOMNUL

Misionar al lui Hristos încă din fragedă tinerețe, a propovăduit pe Hristos în Tanzania, America, Rusia și oriunde i s-a solicitat ajutorul. Misionar mistic spre sfârșitul vieții sale, Părintele Ioasaf a propovăduit, de data aceasta, prin poezie și isihia din colțul de rai de la Lupșa.

Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze în Raiul cu sfinții Săi melozi!

Poezie spre Lumină

Vă oferim în dar Poezia sa Testament, care să vă adune gândurile spre… Lumină. Și nu uitați să puneți un gând la Domnul și întru pomenirea sufletului său!

Iată testamentul:
Aş vrea aceste rânduri S.O.S.
Să intre-n inimi unde e minciuna,
Să ne-aruncăm „globalul” ce ca ciuma
Le-a-nlănțuit în stilul lui pervers.
Să scoată la iveală utopia,
Că anormalul astăzi e normal,
Că virtualul este bucuria,
Realul fiind o piesă de canal.
Reînvățați să vă uitaţi la Cer,
Să alergați pe dealuri printre flori,
Nu pe youtube, whatsapp şi messenger,
Străini de ploaie, soare, vânt și nori.
Reînvățați să nu mai fiţi roboţi,
Cu plasticuri de top și ochi de plumb,
Viaţa e una, n-o să mai ai alt joc
S-apeși din nou al ei sălbatec bumb.
Volumul său de Poezii „Gânduri spre Lumină”, poate fi comandat aici.

Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.


POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura