CHIRURGUL ȘI MÂNA LUI DUMNEZEU. DR. DECEBAL FODOR

Știința nu este în sine împotriva lui Dumnezeu. Știința este de fapt  o artă a lui Dumnezeu. Aceasta doar dacă oamenii de știință știu să își deschidă inima și urechea să Îl asculte pe Dumnezeu. Aflați minuni și mărturii impresionante de pe masa de operații, dezvăluite de medicul chirurg, Doctor în științe medicale, Decebal Fodor. CHIRURGUL ȘI MÂNA LUI DUMNEZEU. DR. DECEBAL FODOR

LUCRAREA LUI DUMNEZEU ÎN SPITALE

M-am gândit să vă povestesc două cazuri pe care le-am văzut la mentorii mei, chirurgi. Primul dintre ele, este vorba de o doamnă care a ajuns la noi în camera de gardă. Eram tânăr medic specialist când a venit o doamnă de 89 de ani cu pleurezie paraneoplazică, adică cu plămânii inundați de apă din cauza unui cancer. Și doctorul lângă care am crescut, zice: ,,Da, sigur, hai să facem tot ce trebuie!”. Cumva m-a intrigat. Nu înțelegeam, la 89 de ani, de ce nu o trimite acasă?

Au trecut un an, doi, trei, doamna tot venea la noi. Mintea mea nu concepea de ce trage de o doamnă care, deja are 92 de ani? Și ultima dată când a venit la noi, la spital, a făcut stop cardiac lângă masa de operație. Doctorul a spus: ,,Hai să o resuscităm!”. Fără tragere de inimă, am participat și eu, ca să fac ascultare, să nu-mi supăr șeful. A scos pacienta din stop, a drenat-o doar pe partea dreaptă.

DUMNEZEU LUCREAZĂ PRIN MEDICII IUBITORI

La două zile, a zis: ,,Vreau s-o drenez și pe stânga”. Chiar nu înțelegeam! Mi se părea ceva total împotriva firii. Să tragi așa de o pacientă cu cancer? Pentru ce să mai faci asta? Drenează și pe stânga, doamna își revine, dar nu ca să meargă acasă, ci atât cât să ceară preot să se împărtășească. 

Vedeți, de multe ori, noi percepem vindecarea doar când vine pacientul în spital, fie că e neoplazic sau suferind de altă boală și îl operăm, merge acasă și trăiește. Dar vindecare nu este doar aceasta. Vindecare este și atunci când un om care, poate de foarte mulți ani nu a mai fost la biserică, poate de foarte mulți ani nu și-a mai plecat genunchii pentru rugăciune, dar simte că e momentul să se împărtășească. Și doamna aceea s-a împărtășit și la câteva zile, a plecat pe lumea cealaltă.

UN CAZ LA 100.000

Al doilea caz: eram tot așa cu un specialist și apare un caz foarte rar, unul la 100.000. Pacientul acela se născuse cu o variantă anatomică în care niște fibre musculare comprimă artera principală din care se bifurcă alte trei artere care vascularizează stomacul, ficatul și pancreasul. Practic, trunchiul acesta are diametrul maxim de 8 mm. La pacientul în cauză, din cauza stenozei, ajunsese să aibă un diametru de 1 mm. A fost o operație unică. Mulți dintre colegii mei nici nu au auzit de așa ceva și probabil, nici nu o să ne mai întâlnim cu operația aceasta în viața noastră.

Bineînțeles că, mi-am dorit să fiu și eu acolo în sala de operație. Stăteam pe margine și mă uitam la ce se întâmplă. Era o liniște absolută. Te cutremura liniștea, dar în același timp operația mergea așa de lin, parcă era balada lui Ciprian Porumbescu. Toți ne dădeam seama în ce direcție merge chirurgul. Discuta cu cel care îl ajuta, dar la un moment dat văd că se oprește și nu mai operează în partea stângă, trece pe partea dreaptă. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Mă gândeam că sigur o să lezeze trunchiul celiac, dar nu a fost așa.

MÂNA LUI DUMNEZEU

A ajuns acolo unde trebuie fără să producă o leziune. Dacă ar fi lezat trunchiul celiac, era sinonim cu moartea pentru acel pacient. Pacientul a fost bine, s-a externat și după, îmi permit să îl întreb pe chirurg: ,,Domnule doctor, ce s-a întâmplat? Operația părea că merge într-o direcție, era direcția bună, dar în timpul ei ați schimbat tactica și ați trecut la un alt abord”. Zice: ,,Măi copile, nu știu să-ți spun”. Dânsul are așa profilul, dacă vreți, al lui Zaheu Vameșul. E un om care stă departe de biserică pentru că simte că are multe păcate, pentru că noi, doctorii, adunăm mai multe. Și îmi zice: „Măi, nu știu ce s-a întâmplat, dar în momentul acela ceva mi-a spus: «Nu e bine, nu e bine. Fă în partea cealaltă!»”. Și continuă: ,,Niciodată nu am mai pățit așa ceva! Am ascultat chemarea asta lăuntrică”. Și a avut dreptate.

Mărturia aceasta ca a dânsului, am auzit-o la mulți profesori. Unii dintre ei o spun public, alții din smerenie, nu. Și nu doar medici români, ci și din străinătate îmi spun: ,,Măi, nu ai cum să faci chirurgie mare și să nu crezi în Dumnezeu, pentru că zilnic vedem cazuri în care știința îți spune să mergi într-o direcție și mergi în cealaltă direcție”.

(Mărturie publicată în Revista Atitudini Nr. 85)