Sfântul Paisie cel Mare

Vă oferim câteva minuni din viața Sfântului prăznuit astăzi: SFÂNTUL PAISIE CEL MARE.

Lectură plăcută!

Darul cel primit din mâna Mântuitorului

Dumnezeiescul Paisie a intrat odată în pustia cea mai dinăuntru și, găsind acolo o peșteră, a locuit într-însa trei ani.

Și fiindcă perii capului i-au crescut mult și s-au lungit, ce a socotit pururea fericitul?

A pus un par în partea cea de sus a peșterii, a legat de el părul său, și astfel se ruga mai cu sârguință și mai cu osteneală.

Și nu numai aceasta, ci și alte osteneli făcea ziua și noaptea, înfierbântându-se de dragostea lui Hristos și socotind odihnă acele nevoințe aspre.

Pentru aceasta și Mântuitorul s-a arătat lui precum s-a făgăduit în Sfânta Evanghelie și în vremea când Paisie se ruga, iată se arată înaintea lui Mântuitorul nostru, cel mai dorit decât toate.

Iar el, nesuferind a vedea dumnezeiescul Lui chip, a căzut la pământ, cutremurat și înfricoșat, zicând:

„O, Hristoase Impărate, nepovestita Ta dragoste care o ai spre slugile Tale!”.

Iar Mântuitorul, întinzând mâna Sa, l-a ridicat și i-a zis:

„Pace ție, sluga mea! Nu te înfricoșa, căci bunătatea Mea se veselește foarte de lucrurile tale și rugăciunea ta este foarte bine primită și plăcută Mie.

Deci veselește-te și ia plată preastrălucită pentru aceste lucruri ale tale.

Iată îți dau un dar ca acesta: Orice cerere vei face în numele Meu, să ți se dea, și pentru oricare păcătoși vei mijloci la Mine, să se ierte păcatele lor”.

Îngerii păzitori

Iar ajungând în pustie, a strălucit deodată o lumină înaintea lui și, privind la acea lumină, vedea cete de îngeri umplând pustia.

Și pe când se minuna ce era ceea ce se arăta, a auzit pe îngerul său păzitor zicând:

„Paisie, și când tu ești aici și când lipsești, noi păzim pe monahii care locuiesc într-această pustie, precum Dumnezeul tuturor ți-a făgăduit”.

Iar el, cu laude mulțumitoare, slăvea pe Dumnezeu, care poartă grijă de toți.

Osteneala după putere

Odată având sfințitul Paisie douăzeci și una de zile de postire, i s-a arătat Domnul Hristos și i-a zis:

„O, alesul meu, Paisie, mult rău pătimești pentru Mine!”.

Iar el a zis: „Ce mare lucru este această proastă și rea pătimire, o, bunul meu Stăpân! Mai ales că bunătatea Ta îmi dă putere”.

Iar Mântuitorul a zis: „Tot lucrul bun este bineprimit de Mine și, celor ce-l fac, le voi da plată întocmai cu ostenelile lor; deci urmează-Mă!”.

Iar Paisie L-a urmat până ce au mers la o peșteră a pustiei.

Atunci Mântuitorul a zis către el: „Intră înăuntru și vezi un bărbat cu adevărat nevoitor!”.

Și intrând Paisie în peșteră, a văzut un om care se tăvălea pe pământ și care-și freca gura și fața de pământ.

Deci, mirându-se de covârșitoarea nevoință a acelui bărbat, a ieșit afară, rugându-se ca să afle de la Domnul Hristos pricina nevoinței celei mari a acelui bărbat.

Iar Domnul i-a zis: „Ai văzut pe nevoitorul Meu, ce fel de osteneli mari rabdă pentru Mine?”.

Paisie a zis: „L-am văzut, Stăpâne, și m-am înspăimântat de ostenelile nevoinței lui; dar rog bunătatea Ta să-mi descoperi cum are atâta nevoință?”.

Mântuitorul i-a zis: „Are numai două zile de postire și, iată, îl vezi în ce fel se chinuiește de foame și de sete?”.

Paisie, auzind acestea, a zis: „Și cum eu, care am douăzeci și două de zile de post, n-am pătimit nimic asemenea?”.

Mântuitorul i-a zis: „Pentru că tu te întărești de darul Meu și postești fără de osteneală, iar acela ca un pătimitor, din însăși voia lui postește cu multă osteneală și, încălzindu-se de dorul pe care-l are către Mine, suferă să pătimească mai presus de puterea sa”.

Apoi Paisie a întrebat pe Domnul: „Ce plată are să ia de la bunătatea Ta, pentru cele două zile?”.

Domnul i-a răspuns: „Acesta va lua aceeași plată pentru cele două zile, la fel cu plata ce ai s-o iei tu pentru cele douăzeci și două de zile!

Și voi zice deopotrivă: Intră în bucuria Domnului tău, și ție care ai luat cinci talanți și aceluia care a luat doi, căci întocmai ați făcut binele și amândoi v-ați arătat vrednici după puterea voastră!”.

Acestea zicându-le Mântuitorul, S-a făcut nevăzut.

Deci părintele nostru Paisie, întorcându-se la chilia sa, și-a adăugat mai multe nevoințe și se ruga lui Dumnezeu să se facă mai presus de hrană.

Astfel, hrana lui acum nu mai era alta, cum am zis mai înainte, decât împărtășirea în fiecare Duminică cu preacuratul Trup și cinstitul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos

Spălarea picioarelor Mântuitorului

Iar acum noi vom povesti altă minune prea înfricoșătoare, prea slăvită și mai înaltă decât toate povestirile.

Odată rugându-se Sfântul Paisie în chilia sa, a mers la el Hristos cu doi îngeri, precum a mers și la patriarhul Avraam, și i-a zis:

„Bucură-te, Paisie, astăzi trebuie să ne găzduiești!”.

Iar Paisie, urmând patriarhului, i-a primit cu osârdie, însă nu se silea să pregătească mâncări și băuturi ca Avraam, ci a găzduit pe Acela ce este pretutindeni cu socoteală curată.

Apoi, punând apă în spălătoare, a spălat – o, minune! pentru pogorârea cea desăvârșită a Domnului – preacuratele Lui picioare.

Astfel, Paisie se silea cu osârdie la primirea de străini, iar Mântuitorul îi arăta lui cu iubire de oameni dragostea Sa cea mare.

Și fiindcă din bunătățile primirii de străini nu este alta mai bineprimită decât a spăla cineva picioarele celor ce vin la el, și aceasta a săvârșit-o Paisie, de aceea Mântuitorul a zis către dânsul: „Pace ție, slugii Mele”, apoi S-a făcut nevăzut.

Iar dumnezeiescul Paisie, învăpăindu-se de dumnezeiasca dragoste a acelei vorbiri cu Mântuitorul, și urmând pe Cleopa, adică având ca acela inima arzând, a alergat la apa aceea care a spălat picioarele Lui, pe care i-o lăsase Hristos ca un lucru mare și vrednic de credință, și a băut-o cu osârdie și mare poftă, lăsând puțin și ucenicului său, care era dus în Egipt.

(Extras din „Viețile Sfinților”)

SINAXARUL VIDEO