PĂRINTELE JUSTIN VEDEA ȘI VINDECA BOLILE OAMENILOR

Maica stareță Justina ne relatează câteva întâmplări impresionante din ultima parte a vieții Părintelui Justin, ca una ce a petrecut cel mai mult timp în ucenicie față de Părintele, mai ales în ultima perioadă a vieții lui. Cum vedea cu duhul bolile, dar mai ales cu câtă dragoste se jertfea pentru cei bolnavi, aflați din relatarea de mai jos. PĂRINTELE JUSTIN VEDEA ȘI VINDECA BOLILE OAMENILOR

IUBIREA FAȚĂ DE BOLNAVI MAI MARE DECÂT IUBIREA FAȚĂ DE SINE

Când trebuia să sfințească la Poarta Albă locul pentru mănăstire, știți că și-a rupt piciorul,  a fost internat la Constanța și a avut o operație. Imediat după operație, ieșise de la terapie intensivă, eu eram pe salon de vreo două zile. Și a venit o doamnă la Părintele. El era în pijamale și încerca să stea la marginea patului. Era operat de fractură de cap femural și doamna a început să-și sprijine mâinile pe picioarele lui, pe genunchi. Și eu disperată: „Dar nu se poate, nici nu și-a scos pansamentul, nu se poate să apăsați așa pe genunchii lui. Nu i s-a prins nici osul!ˮ. Și Părintele, bineînțeles că tot pe mine m-a certat.

A plecat femeia și apoi mi-a zis: „Știi, ea avea metastază, era foarte grav bolnavăˮ. Deci, lui nu-i păsa, nici că era operat, nici că putea să i se infecteze operația sau să i se rupă din nou piciorul. Nu-l interesa decât că femeia avea metastază.

DARUL ÎNAINTE-VEDERII

Tot în legătură cu bolnavii, ce am observat eu, a fost că avea un dar al înaintevederii. Putea vedea dacă bolnavul e grav sau nu, sau dacă are o afecțiune. Nouă ni s-a întâmplat în mănăstire de multe ori. Careva dintre călugări cădea de pe nu știu unde cu tractorul și toată lumea intra în panică, iar Părintele zicea: „Măi, nu are nimic, lasă-l în pace!ˮ. Sau când părea să nu fie ceva grav, atunci îl trimitea: „Du-te repede, de urgență, că tu ai ceva sau ceva e foarte grav!ˮ.

Sau dacă veneau la el familii care aveau un membru al familiei bolnav, îi punea neapărat pe toți să se spovedească, să intre într-o rânduială, să postească, toți să se roage și zicea că abia atunci membrul familiei se poate vindeca. Pentru că el vedea suferința unui membru din familie ca o suferință a întregii familii, zicea: „Voi nu sunteți în rânduială, de asta se întâmplă acest lucruˮ. Aceasta o vedea ca pe o armă pe care o putea folosi, ca acela să se vindece.

TĂMĂDUIEȘTE BOLNAVI CU PUȚIN TIMP ÎNAINTE DE ADORMIREA SA

Pot să vă zic că a ajutat și pe ultima sută de metri. La spital, când era înainte de operație, era un părinte din Basarabia foarte grav bolnav de cancer. Părintele îl cunoștea foarte bine, ținea la el și nu avea o sumă de bani cu care să se opereze în Germania. Și le-a trimis pe maicile care erau acasă: „Du-te și dă-i banii, pune-i în cont ca omul să se poată operaˮ. Acel părinte s-a operat și este sănătos.

Deci, cu două, trei zile înainte de operație, el se gândea tot la ceilalți. Și când era bolnav, el se întindea puțin pe pat. De îndată ce apărea un autocar, deodată parcă își revenea printr-o minune și se așeza în fotoliu. Lumea zicea: „Dar Părintele arată foarte bine. Cum ziceți că e bolnav?ˮ. Aștepta să treacă ultimul om și, iar se așeza în pat. Noi nu puteam să explicăm fiecărui om lucrurile acestea pentru că țineau de intimitatea lui. Toată viața sa fost îndreptată către bolnavi. De aceea, și-a dorit să facem și un spital aici, la Paltin.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 85)