SF. EFREM SIRUL ȘI FEMEIA DESFRÂNATĂ

Ce i-a răspuns Sf. Efrem Sirul desfrânatei?

În calea Sf. Efrem Sirul (pomenit la 28 Ianuarie) a ieşit o femeie desfrânată, care i-a spus cu neruşinare să se culce eu ea.

„Atunci marele Sfânt i-a răspuns: De voieşti să dormim împreună, trebuie să mergi unde voi spune eu. Întrebându-l unde vrea să meargă, Sfântul i-a răspuns: În mijlocul cetăţii (Edesa).

Dar nu ai sfială şi ruşine de cei ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii? – a zis femeia mirată. Atunci Sf. Efrem a dojenit-o: Dacă crezi că ochii oamenilor pot să ruşineze sufletul, cu cât mai vârtos ochii lui Dumnezeu care văd toate. Au are nu ne vom înspăimânta?

Ruşinată, femeia a făcut pocăinţă pentru păcatele ei, s-a retras într-o mănăstire de femei şi a mers pe calea cea dreaptă până la moarte”[1].

Sf. Martin și femeia desfrânată

„Sf. Martin, episcopul Galiei (pomenit la 10 Noiem­brie), văzând o femeie bogat împodobită şi parfumată ca să_;atragă oamenii spre lucruri neruşinate, plin de amărăciune, a zis cu mustrare în glas: Dacă desfrânata aceasta se împodobeşte ca o mireasă spre a amăgi pe oameni şi a-i duce la pierzare ca să facă voia diavolului, cu cât mai vârtos se cade nouă a ne împodobi sufletele cu fapte bune ca să plăcem lui Iisus Hristos, Stăpânul nostru.

Săgetată la inimă de cuvintele Episcopului, femeia a căzut în genunchi în faţa Sfântului şi i-a grăit: Sfinte al lui Dumnezeu, nu mă lăsa în tina spurcăciunilor şi a fără­delegilor mele, ci fie-ţi milă de mine, păcătoasa, şi mă mântuieşte!

Mişcaţi de cuvintele şi de pocăinţa femeii, toţi cei de faţă au lăcrimat, apoi Sf. Martin, întinzându-i mâna şi ridicându-o, i-a zis: Nădăjduieşte, femeie, căci mila lui Dum­nezeu este nemărginită. Pocăieşte-te şi nu pierde nădejdea!…

Întoarsă la Dumnezeu prin cuvintele episcopului Martin, femeia a dus mai departe o viaţă atât de curată încât s-a învrednicit ca după moarte să fie trecută în rândul sfinţilor, cu numele Zoia”[2].

[1] Vieţile Sfinţilor, vol. II, p. 445.

[2] Vieţile Sfinţilor, vol. VI, p. 186.

(Extras din cartea „Spre Tabor. Pr. Ilarion V. Felea”)