PR. JUSTIN PÂRVU: CANONIZAREA SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI

Oamenii aceștia s-au format ca să fie o mărturie pentru vremurile pe care le trăim noi, pentru vremurile acestui materialism feroce care a venit asupra omenirii. Nimic din viață nu te călește mai mult și nu te redresează și nu te umanizează ca suferința.

De ce avem datoria de a ne canoniza Sfinții închisorilor comuniste? O dorință testamentară a Părintelui Justin Pârvu. PR. JUSTIN PÂRVU: CANONIZAREA SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI

Puterea sfinților din închisori

Cum conștientizăm adevărata valoare a jertfei din închisorile comuniste?

Avem osemintele lor care sunt așa de grăitoare și de mărturisitoare până astăzi, așa cum ați văzut la Iași, de pildă, din cutia aceea din care a izvorât mirul pentru a doua oară. Și acesta e un strigăt foarte nădăjduitor și puternic pentru viața noastră creștină. Harul lui Dumnezeu ne menține în frumusețea aceasta și în credința că el este cu noi permanent și că «fără Mine nimic nu puteți face». Și într-adevăr aceste mărturii ale rugăciunilor martirilor noștri care sunt înaintea tronului ceresc, sunt o mărturie evidentă că Dumnezeu ne are în obiectivul său de mântuire, de dragoste și de iertare.

Au făcut foarte mulți pușcărie câte 20-25 de ani, un părintele Calciu, de pildă, un Valeriu Gafencu, un Maxim Virgil …aceștia sunt sfinții închisorilor noastre. Aceștia sunt oameni de valoare care vorbesc despre viața noastră creștină permanent în sfințenia luptei pe care au dus-o ei. Ăsta este prototipul creștinului ortodox de care noi trebuie să ținem seama. Numai prin ei trăim, prin ei înviem.

Prin ce s-au sfințit în închisori

Din cei 88 de ani pe care îi aveți, 16 i-ați petrecut în închisoare.

Au fost anii cei mai frumoși! Că dacă nu erau acești ani, eu nu mai eram ce sunt acum. Asta trebuie să știți: că omul în libertate nu știe să-și realizeze viața. Omul este foarte nesigur și influențabil de toți cei din jurul lui, iar atunci când este pus obligatoriu (forțat) să-și formeze caracterul, urmează o poziție și o linie de conduită, pentru că este sfântă suferință.
Creștinismul ortodox n-ar fi fost creștinism ortodox dacă n-ar fi trecut prin cei 200 de ani de persecuție, dacă n-ar fi trecut prin tot Evul Mediu și până în zilele noastre. Pentru că Creștinismul întotdeauna a trebuit să sângereze dintr-un loc în altul. Și până acuma Creștinismul sângerează și-și duce existența lui de la o generație la alta, căci sângele martirilor este sămânța creștinilor. Și viața care am dus-o în acești ani a fost poate cea mai fertilă și cea mai frumoasă. Pentru că am trecut de la moarte la viață și de la viață la moarte de nenumărate ori, în toți acești șaisprezece ani.

Paștile în închisoare

Cea mai frumoasă Liturghie de Paști. Pentru că o liturghie de acolo era făcută sub ochii milițianului de la ușă, și nu e ușor. Dacă te prindea cu o rugăciune de maniera asta era foc. Spunea părintele Calciu cum a săvârșit o liturghie în celulă; n-avea pâine, doar puțin vin. Și de servici pe secție era cel mai oribil milițian, încât nu se putea vorbi cu el. Puneau de gardă în zilele de sărbătoare pe oamenii aceștia în mod special să facă instrucția asta cu deținuții. Ei bine, părintele Calciu bate în ușă. Și vine acesta: ce vrei banditule? „Domnule n-am o bucată de pâine”. Pâine?! Ce-i ora pâinii? Bang ușa și iese. Dar nu trec zece minute și ăsta vine cu o bucată de pâine. Ia pâine de aicea, mă! Da vezi, să te prind că grăiești! „Cum, domnule, să grăiesc? Sunteți acum autor și prezent în liturghia noastră aici. Cum să spun așa ceva?”.

Toată liturghia s-a săvârșit pe trupul unui bolnav, care după împărtășanie a mai durat șase ore și a trecut la Domnul. Iată că a fost o liturghie vie pe trupul martirilor, că știți prea bine că în Sfânta Masă la sfințire se pun osemintele unor martiri.

Paștile la Baia Sprie

Cât era de frumoasă înșiruirea aceea de melodii a clopotelor, după lungimea sfredelelor de la perforaje în blocul din mină! Când s-au adunat acolo două sute și vreo cincizeci de oameni să cânte un Hristos a Înviat! Ăștia din afară au fost anunțați că deținuții fac slujbă în mină. Au intrat vreo cinci caralii neînarmați, ca de obicei – nu se intră printre deținuți cu arma. Și afară ne așteptau, dragii mei, batalioane de miliţie şi de securitate, în timp ce noi ieșeam cu strigăte de Înviere, cu cântările acestea din mină, de la patru sute de metri adâncime. Și se împânzea vocea noastră pe toată întinderea Baiei Spriei.

După acest eveniment am intrat direct în dormitoare. Aşa am stat două zile acolo fără mâncare, şi după două zile ne adună în mijlocul curții. Bandiților, știți de ce v-am ținut așa? Pentru că nu v-au mai ieşit din cap prostiile. Acum mergeți şi vă spălați, luați masa şi în mină.

Pătimirea pentru Hristos

De Paști ne dăduseră o ciorbă de varză, sărată şi acră, cu o sută de grame de pâine și 24 de ore am muncit cu hrana aceasta în mină. Iar Vinerea Mare ne-au dat cea mai mare masă, cea mai bogată în cărnuri, dar nimeni nu s-a atins de ea. Au rămas cu ea toţi acolo, iar noi în post şi rugăciune ne-am făcut datoria şi le-am dat norma cuvenită la plumb şi la galenă.

Părinte, în închisori, mulți au reușit să comunice cu Dumnezeu chiar dacă libertatea interioară le era îngrădită.

Libertatea interioară era cea mai bogată. Și ce înseamnă libertate interioară? Să fii în afara păcatului. Ori, aici era vorba de despătimirea omului pus în starea de luciditate, de lumina harică. Aici era omul pentru care nu mai prețuia viața, pământescul nu mai exista. Aici era omul transcendent, omul care nu mai trăia el, ci Hristos trăia în el. Hristos îl stăpânea. De aceea s-a ajuns la marii trăitori, la sfinții închisorilor, Valeriu Gafencu și ceilalți. Tocmai datorită faptului că au avut această forță interioară, această forță de trăire încât pentru ei, lumea nu mai exista.

Oamenii aceștia s-au format ca să fie o mărturie pentru vremurile pe care le trăim noi, pentru vremurile acestui materialism feroce care a venit asupra omenirii. Nimic din viață nu te călește mai mult și nu te redresează și nu te umanizează ca suferința. Doar în suferință omul se găsește în starea aceasta a lui Hristos, a omului care într-adevăr plânge cu lacrimi de sânge. De-abia acolo este despărțirea omului de lume, de păcat, de rău când ajungi la această stare de regret pentru ceea ce ai trăit la un moment dat.

Avertismentul Părintelui Justin pentru cei ce nu îi cinstesc pe sfinții închisorilor

Pământul acesta al nostru e metru pătrat și osciorul de martir. Ați fost pe la Aiud? Ia să vedeți ce mireasmă au sfinții de la Aiud! Ce-ți mai trebuie canonizare? Câți sfinți și câți martiri nu avem necunoscuți? Sunt mai mulți decât cei cunoscuți. Eu am văzut o minune făcută de Sf. Ilie Lăcătușu.

Era un părinte călugăr de la mănăstirea Ciolanu foarte pornit pe părintele Ilie Lăcătușu, că „nu se poate, nu se poate așa ca preot să fie expus”. „Ei, și acum ce vrei?”. „Să-l pună în pământ înapoi! Am să-i spun eu Preafericitului să-l îngropăm”. „Măi, nu te lua, măi, cu sfinții că nu se știe cum e la Dumnezeu!”. Și ne-am despărțit. Și am aflat apoi că părintele acesta s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit așa de rău că în șase luni a intrat în pământ. De aceea, zic că toți cei care s-au opus sau se opun mărturisirii adevărurilor acestora ortodoxe, nu au viață. Tot așa ne-am tot învârtit și ne-am tocmit și cu Sf. Ioan Iacob. Ca ocrotire a neamului nostru, putem spune că avem sfinți, avem sfinți foarte mari: Cuvioasa Parascheva, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Dimitrie Basarabov care sunt rugători înaintea lui Dumnezeu pentru neamul nostru.

(Extras din cartea „Ne vorbește Părintele Justin, vol IV”)