MAICA ECATERINA FERMO – VISUL ȘI ALTE CUGETĂRI

Vă prezentăm câteva maxime și cugetări duhovnicești din Jurnalul maicii Ecaterina Fermo, din care puteți surprinde lupte duhovnicești, împletiri de har și zbucium sufletesc. Aflați totodată și ce i-au spus îngerii în vis maicii Ecaterina Fermo. MAICA ECATERINA FERMO – VISUL ȘI ALTE CUGETĂRI

Visul

Într-o noapte, am avut un vis înfricoșător. Se făcea că eram la Judecată și îngerii și demonii se luptau pentru sufletul meu. Înfricoșații demoni aduceau înainte toate nelegiuitele mele păcate, iar îngerii deveneau neputincioși în a mă apăra prin pocăința și lacrimile ce nu erau destule. Atunci, a venit un înger cu o altă faptă bună să o pună în cântar: „Uite, a mărturisit dreapta credință înaintea oamenilor, prin diverse publicații ortodoxe”. M-am trezit transpirată și înfricoșată, cu gândul să scriu cât mai multe articole maicii Fotini, pe care să le publice în Revista Atitudini.

Cugetări

Creștinul nu trebuie să fie bosumflat și mereu cu capul în jos. Creștinul trebuie să aibă umor și viață în el. Hristos ne-a adus vestea bucuriei și a Învierii, nu avem pentru ce să fim triști.

Când sunt mai rău și în chinul durerilor, îmi amintesc de nopțile pline de har petrecute în Sfântul Mormânt la Ierusalim și mai prind puțină putere să merg mai departe, sau de mireasma rourării Harului de pe muntele Tabor când, pe vremea mea, norul se pogora din abundență. Și te cuprindea din toate părțile cu bună mireasmă. S-a împuținat credința noastră și acum aceste minuni, nu le mai vedem în toată abundența lor de altădată. Păi, cum să mai facă Dumnezeu minuni cu așa suflete moarte, fără simțire? Suntem nesimțiți, nu ne mai pasă. Și probabil, mai mult ne osândim dacă vedem și nu facem. Și nu Îl iubim pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu asta cere de la noi – dragostea noastră. Să Îi dăm inimile noastre! Noi nu Îl iubim pe Dumnezeu însă, vrem să fim iubiți de toată lumea.

Noblețe și eroism

Am îndrăgit-o mult pe Sf. Ecaterina și Dumnezeu m-a învrednicit să îi port numele. M-a fascinat tot timpul dragostea ei înflăcărată față de Dumnezeu, încât a renunțat la toate podoabele lumii și știința ei, pentru a-I fi mireasă lui Hristos. Să nu avem pretenții mici! Îmi plac oamenii cu pretenția de a ajunge mirese ale Domnului. Ce poate fi mai frumos?

Să Îi cerem lui Dumnezeu lucrurile înalte, ca unui Împărat de cel mai înalt rang. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ales să Îi fiu mireasă, chiar dacă nu mai pot săvârși niciuna din nevoințele pe care le aveam în tinerețe.

Să faci Rai din ce ai! Întotdeauna am încercat să îmi țin zâmbetul și bucuria inimii până și în cele mai grele încercări. Dacă suntem posomorâți, am pierdut bătălia. Toată viața m-am luptat să îmi țin buna dispoziție și să mă simt bine cu Hristos.

Aseară mi-a dăruit Domnul mult har și am plâns. Atât de dor îmi e de Tine, Doamne! Unde este dragostea ce mi-o arătai la început? De ce nu Te mai pot câștiga, așa încât să Îți simt iubirea, ca la început? Oare Te voi mai vedea, așa cum mi Te arătai în toate și în tot ceea ce făceam? Doamne, redă Ierusalimul inimii mele!

(Cartea: MAICA ECATERINA FERMO. Pagini de Jurnal, o puteți comanda aici)

Foto credit: Cristina Nichituș Roncea

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura