IOAN IANOLIDE: M-AM ÎNTÂLNIT CU DUMNEZEU

Care au fost ultimele lui cuvinte?

De Crăciun a intrat într-o comă şi şi-a revenit şi i-a spus fiicei mele: „De ce nu m-aţi lăsat voi să mor atunci că eram deja trecut dincolo şi m-am întâlnit cu Dumnezeu?”

Ce credeţi că l-a ajutat pe Ioan să reziste în temniţă?

Numai credinţa şi rugăciunea. Practica mereu rugăciunea inimii. Şi pe mine tot asta mă ţine acum. Dar era foarte tainic şi nu vorbea nimic despre asta. Nici măcar nouă, celor apropiaţi, nu ne împărtăşea din trăirile lui.

Credeţi că tinerii de azi ar mai rezista unei suferinţe asemănătoare?

Nu cred. Eu sunt îngrozită când aud câţi tineri se sinucid. Ce ar mai suferi Ionel dacă ar vedea ce e acum în lume!

 Dar să vă spun o întâmplare.

Primisem cărţile Întoarcerea la Hristos şi fiica mea îmi zice: „Mamă, să-i dăm o carte şi lui Carmen”, o bună prietenă de a ei pe care şi Ionel a iubit-o mult. „Bine, sigur, pregătim şi când vine îi dăm o carte”. Au trecut trei săptămâni, a venit cu soţul ei la noi în vizită, am stat la masă şi la un moment dat, se ridică Carmen în picioare şi spune: „L-am simţit pe nenea Ionel lângă mine”. Şi noi atunci ne-am adus aminte că avem să-i dăm o carte. Pentru noi a fost ca o atenţionare ca să nu uităm să-i dăm cartea.

M-am gândit ca, după moartea mea, când se va săpa la mormântul lui Ionel, să las scris să se aducă aici osemintele lui Ioan. Dumnezeu să ne ocrotească spre tot lucrul bun.

(Din discuțiile purtate cu maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Doamna Constanța se află sub îngrijirea caldă a maicilor ce deservesc căminul pentru bătrâne din incinta mănăstirii)